14.992 de modificări
Modificări
→Persecutarea creştinilor
La începutul domniei sale, Diocleţian se arătase relativ tolerant cu creştinii. Majoritatea surselor istorice pun începerea ''marii persecuţii'' pe seama "Cezarului" Galerius, care era un anticreştin fanatic.
După victoria obţinută de Galerius asupra perşilor în anul 297, acesta îşi simte poziţia politică întărită şi declanşează prigoana contra creştinilor în provinciile administrate direct de către el. La Durostorum există martiri precum Iuliu şi soldaţii Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru şi Pasicrate, iar pe braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet şi Astion.
Diocleţian cere să fie consultat oracolul de la Milet, care se pronunţă împotriva creştinilor. Prin aceasta, el se consideră îndreptăţit ca la [[24 februarie]] 303 să dea primul ''edict'' (decret imperial) împotriva creştinilor, ce consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locaşurilor de cult, apostazierea.
În luna aprilie a aceluiaşi an, Diocleţian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoţilor, diaconilor, exorciştilor şi lectorilor, care dacă nu apostaziau erau ucişi.
La [[27 septembrie]] 303 se dă cel de-al treilea edict, toţi membrii clerului fiind obligaţi să apostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.
În anul 304 se dă cel de-al patrulea edict, din iniţiativa lui Galerius, declarându-se război total creştinismului şi aplicându-se pedepse foarte aspre.
