14.992 de modificări
Modificări
corecturi şi legături
'''Persecuţiile împotriva creştinilor''' au început în anul 64, odată cu împăratul Nero, şi au durat până la Edictul de la Milan din anul 313. Aceste persecuţii sunt împărţite în:
# '''Persecuţii locale''' : de la Nero (54-68) până la Deciu Decius (249-251)# '''Persecuţii generale''' : începând cu Deciu Decius (249-251) şi terminate cu [[Diocleţian ]] (284/285-305)
==Persecuţiile locale==
[[Image:Peter_and_Paul_by_Kontoglou.jpg|thumb|right|Sfinţii [[Apostoli]] Petru şi Pavel]]
===Nero (54-68)===
'''Nero Claudius Caesar''' s-a născut în anul 37 şi căsătorit cu Octavia. Din anul 60 se ia după urmează modelul lui Caligula (despotismul orientalooriental-elenistic). Persecuţia contra creştinilor a cunoscut momente crude şi nemaivăzute: creştinii erau daţi la fiare aruncaţi fiarelor în arene, alţii erau arşi pe rug, sfâşiaţi de animale, şi martirizaţi multe alte feluri.
'''Martiri''': nu este cunoscut numărul [[mucenic]]ilor, dar se apreciază a fi fost mulţi, printre care - după Tacitus şi [[Clement Romanul]] - martirizarea '''Sfinţilor [[Apostoli]] Petru şi Pavel'''.
===Domitian (81-96)===
'''Titus Flavius Domitianus ''' s-a născut în anul 51 din Vespasian si Flavia Domitilla şi este desemnat succesor la tron în 79 de fratele mai mare, Titus. Este caracterizat ca fiind un om ambiţios şi foarte gelos, dar mai ales răzbunător. Domitian se autointitulează “dominus et deus” şi guvernează pe baza despotismului lui , ca şi Caligula şi Nero.
'''Victime:''' el a persecutat şi rude cum ar fi vărul său '''Flavius Clemens''' şi soţia acestuia '''Flavia Domitilla''', consulul''' Acilius Glabrio''' şi mulţi alţii, iar după tradiţie '''Sfântul Ioan Evanghelistul''' a fost exilat în insula Patmos anul 96.
Persecuţia lui a fost scurtă , el căzând victimă unui complot organizat de PharteniusPartenius, comandantul gărzii palatului şi de soţia sa Domitilla Longina.După el , senatul l-a proclamat împărat pe Nerva (96-98) care nu a dat curs acuzaţiilor asupra împotriva creştinilor.
===Traian (98-117)===
[[Image:Ignatius.jpg|thumb|right|Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia]]'''Marcus Ulpius Traianus''' s-a născut în sudul Spaniei în anul 53 , fiind un foarte bun militar, administrator şi cel mai însemnat cuceritor roman după Iulius Caesar. Cu toate ca era drept şi cinstit, el a fost un persecutor al creştinilor , realizând primul rescript referitor la ideile sale despre creştini. Rescriptul a fost emis datorită unei scrisori din partea lui Pliniu cel Tânăr în 111-112 din care Traian afla că datorită creştinilor templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru sacrificii.
Traian hotărăşte ca să fie persecutaţi cei care sunt dovediţi şi denunţaţi, iar cei care nu apostaziază să fie pedepsiţi. În concluzie creştinii nu erau pedepsiţi datorită faptului că încălcau legile, ci '''datorită numelui de creştin.'''
===Adrian Hadrian (117-138)==='''Publius Aelius Hadrianus''' s-a născut în Italia în anul 76. Acesta a A fost ales împărat la insistenţele soţiei lui Traian(Plotina), când acesta era pe patul de moarte. Este Era caracterizat printr-o mare pasiune de a cunoaşte cât mai multe , fiind un iubitor de cultură si ordine artă şi poate din această cauză el a încercat să liniştească furia maselor precizând ca oamenii să nu fie deranjaţi , însă dacă denunţătorii creştinilor au dreptate , acei creştini să fie acuzaţi in aduşi în faţa tribunalului.
===Antonin Piosul (138-161)===
===Marcu Aureliu (161-180)===
'''Marcus Annius Verus''' s-a născut 121 în Peninsula Iberică. Numele lui este schimbat în Marcus Aelius Aurelius Verus de către Antonin Piosul căsătorindu-se cu fiiva fiica lui Antonin, Faustina.
Acesta era preocupat de filosofie, de cultură şi în general de învăţământ.
'''Martiri:''' tânăra nobilă romană Cecilia şi filosoful creştin Iustin împreună cu 6 creştini denunţaţi de Crescens în 165.
O altă persecuţie este cea din Galia în Lugdunumul Lungdinium (Lyon) şi VienaVienna, pe valea Ronului , în 177 , unde au murit '''48 martiri''' majoritatea de origine orientală. Cei mai cunoscuţi sunt: Blandiana, Ponticus, minori: diaconul Sanctus, medicul Alexandru, Maturus, Attalus, Vivliada, Vettius, Epagathus şi marele episcop al Lugdunumului Lugdinunumului (Lyon), Potin în vârstă de 90 ani. Trupurile lor au fost arse şi aruncate în râul Ron.
'''Alţi martiri''': episcopul Publius (Atena), Sagaris (Laodicea) şi Carpus, [[diacon]]ul Papylus şi creştina Agayhoniki (Pergam).
Lui Marcu Aureliu i se atribuie un edict de toleranţă pentru creştini datorită victoriei romanilor asupra quazilor şi macromanilor marcomanilor în 174 , victorie atribuită legendar rugăciunilor creştinilor care au scăpat armata de secetă.
La 17 martie 180 împăratul a murit, probabil de ciumă , ridicându-se în memoria sa o columnă cu scene din primul război cu macromaniimarcomanii.
===Comod Comodus (180-192)===
'''Lucius Aelius Aurelius Commodus Antonius''' este fiul lui Marcu Aureliu şi al Faustei. Spre deosebire de tatăl său care îi oferise o educaţie aleasă, el trăieşte o viaţă dezorganizată şi scandaloasă. ''Historia Augusta'' (cap.XIX, 2) îl caracterizează ca "neruşinat, necinstit , spurcat la gură, murdar şi desfrânat, mai crud decât Domiţian, mai necurat decât Nero".
Faţă de creştini s-a arătat tolerant, dar totuşi au fost '''12 martiri scilitani ''' în anul 180, actul lor martiric fiind primul document creştin în limba latină.'''
'''Alţi martiri:''' '''senatorul roman Apollonius''' care este decapitat în 181 la [[21 aprilie]], alţii în Asia Proconsulară, Frigia şi Siria.Sfârşitul domniei s-a arătat mai tolerant faţă de creştini , datorită soţiei sale Marcia , care îi simpatiza pe creştini.
===Septimiu Sever (193-211)===
'''Şi în Capadocia şi Frigia''' s-au înregistrat victime aici intrând şi Irineu, episcopul Lugdunumului (Lyon).
'''În Asia Mică:''' Sfântul mucenic [[Haralambie]], [[episcop]] în Cetatea Magneziei.
'''Alţi martiri:''' Sfântul mucenic [[Irineu de Lyon|Irineu]], [[episcop]] de Lungdunum (Lyon)
Moare în [[4 februarie]] 211 la Eburacum în Britania lăsând conducerea Imperiului fiilor săi: Caracalla şi Geta.
===Maxim Tracul (235-238)===
'''Caius Iulius Verus Maximianus''' a făcut o strălucită carieră militară având o puternică forţă fizică, . Maxim Tracul este declarat "hostis publicus" de Antonius Gordianus Sempronianus din care cel dintâi , dar iese învingător la Cartagina. El este omorât de soldaţii din Italia încercând pe când încerca să cucerească Aquileea. El declanşează declanşase o persecuţie împotriva clerului creştin. [[Eusebiu din Cezreea de Cezareea]] spune că Maxim a poruncit uciderea "conducătorilor Bisericii, vinovaţi de învăţătura cea după Evanghelie" (''Istoria bisericească'', VI, 28).
'''Martiri:''' la Roma sunt exilaţi doi episcopi rivali Ponţian (230-235) şi Ipolit (235) care au murit în Sardinia.
'''În Orient''': preot Protoctist, diacon Ambrozie şi mulţi alţi creştini din Capadocia.
===Gordianes Gordianus al III -lea (238-244) şi Filip ''Arabul '' (244-249)===Nu s-au înregistrat martiri în timpul lor, iar Fericitul Ieronim spunând spune că Filip Arabul ar fi fost primul împărat roman creştin ("primus de regibus romanis christianus fuit" - ''De viris illustribus'', 54).
== Persecuţiile generale ==
===Deciu Decius (249-251)===
'''Caius Messius Quintus Decius''' se confruntă cu Filip Arabul la Verona pe care îl ucide. Îl numeşte pe Valerian viitorul împărat roman (253-260) cenzor, iar cu privire la creştinism, acesta dorea distrugerea sa considerând că este un element dizolvant în distrugerea Imperiului. El horărăşte ca persecuţia să devină generală urmă urmărind distrugerea creştinismului ca religie. El dă un edict de persecuţie în anul 249 prin care creştinii indiferent de vârstă, stare socială erau obligaţi să vină personal şi să apostazieze. Cei care fugeau li se confiscau averile şi când se întorceau acasă erau ucişi, dar cel mai des se urmărea apostaziere lor şi nu uciderea lor.
În 174 dă un edict împortiva creştinilor, iar în 275 este asasinat la Caenophrurium aproape de Bizanţ.
===[[Diocleţian ]] (284/285-305)===
'''Caius Aurelius Valerius Diocletianus''' s-a născut în Dalmaţia la 240 dintr-o familie săracă. Din momentul în care el devine împărat totul începe să fie strict şi organizat.
El inagurează o altă formă de guvernare (''tetrarhia'') şi îl asociază pe Maximian ca cezar şi august''Augustus'', iar după aceasta cei doi îşi asociază câte un cezar''Cezar'', Diocleţian pe Galeriu MaximianGalerius, iar Maximian pe Constanţiu Chlorus(tatăl Sfântului Împărat [[Constantin cel Mare]]).
La început Diocleţian s-a arătat tolerant cu creştinii, dar Galeriu era un anticreştin fanatic anticreştin.
În 297 Galeriu Galerius obţine o victorie împortiva perşilor şi declanşează prigoane prigoana contra creştinilor. La Durostorum există martiri precum Iuliu şi soldaţii Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru şi Pasicrate, iar pe braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet şi Astion.
Diocleţian cere să fie consultat oracolul de la Milet care se pronunţă împortiva creştinilor. Din această cauză la [[24 februarie]] 303 dă primul edict împotriva creştinilor , ce consta în interzicerea adunărilor, dărmarea locaşurilor, apostazierea.
Galeriu o obligă să sacrifice zeilor şi pe soţia şi fiica lui Diocleţian ştiindu-le că simpatiza îi simpatizează pe creştini.
În aprilie, Diocleţian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoţilor, diaconilor, exorciştilor şi lectorilor, iar care dacă nu apostaziau erau ucişi.
La [[27 septembrie]] 303 se dă cel de-al treilea edict fiind obligaţi ca , toţi membrii clerului fiind obligaţi să apostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.
În 304 se dă cel de-al patrulea edict , din iniţiativa lui Galeriu Galerius, declarându-se război creştinismului şi aplicându-se pedepse foarte aspre.
'''Martiri:''' Antim, episcopul Nicomidiei, Sfânta Varvara (Egipt), cei doi medici Cosma şi Damian (Cilicia), Sfinţii mucenici [[Adrian şi Natalia]], Margareta (Antiohia Pisidiei), Sfinţii Gheorghe şi Doroteea (Capadocia), sfintele Agapi, Irina şi Hiona (Tesalonic), [[episcop]]ul Irineu (Sirmium), [[diacon]]ul Dimitrie, Secundus, Basilla, Anastasia, [[preot]]ul Montanus (Singidunum), episcopul Victorin de Poetavio (Austria), "cei patru încoronaţi", (de fapt cinci, ei fiind sculptori).
Pe o inscripţie de la Cernavodă atunci Axiopolis din sec. al IV-lea sunt menţionate numele martirilor: Chiril, Tasios, Chindeas, Dasius de Durostorum.
Diocleţian şi Maximian se retrag în 305, iar în 316 respectiv 310 mor, cel din urmă se sinucide fiind înfrânt de [[Constantin cel Mare]].
Galeriu şi Constanţiu Chlor Chlorus îşi asociază câte un cenzor''Cezar'': Galeriu pe Valerius Maximianus Daia, iar Constanţiu pe Flavius Valerius Severus. La moartea lui Constanţiu Chlor Chlorus, în Britania este ales [[Constantin cel Mare|Constantin]], iar Maximian reintrând în viaţa politică încearcă să-l atragă pe acesta de partea sa.
Maximian Herculius se proclamă a treia oară împărat, dar este înfrânt de Constantin şi se ucide sinucide la Massalia în 310.
Faţă de creştini situaţia nu se schimbase, iar printre martiri se numără şi Sfânta [[Ecaterina din Alexandria|Ecaterina]] canonizată în 307 în Alexandria.
În 311 Galeriu se îmbolnăveşte şi dă un edict de toleranţă prin care creştinii îşi pot desfăşura în linişte cultul.
Cu toate acestea Maximian Daia organizează păgânismul , cunoscându-se martiri: Petru (Alexandria), Phileas (Thumuis), preotul Pamfil (Cezareea Palestinei) şi preotul Lucian (Nicomidia).
Patru auguşti ''Auguşti'' rămân să conducă imperiul şi anume: în Răsărit Licinius şi Maximian Daia, iar în Apus: Constantin şi Maxenţiu.
Constantin se luptă cu Maxenţiu , învingându-l în lupta decisivă la Pons Milvius în [[29 octombrie]] 312 şi ; Maxenţiu moare înecat în Tibru.
Constantin atribuie victoria lui Dumnezeu , arătându-i-se sfânta cruce pe cer alături de cuvintele: "in hoc signo vinces" (lat. ''întru acestea vei învinge'').
Licinius îl învinge pe Maximian Daia la Adrianopol în [[30 aprilie]] 313 , rămânând împărat al Orientului, iar Constantin al Occidentului.
Cei doi se întâlnesc la Mediolanum în 313 , dând un edict prin care creştinii sunt favorizaţi. Acest act este redactat de [[Lactanţiu]] în ''Despre moartea persecutorilor'' 48, 2-12 şi menţionat de [[Eusebiu de Cezareea]] în ''Istoria Bisericească'' X,5,2-14.
Creştinii au cale liberă fără restricţii de aş-i practica cultul , anulându-se toate edictele anticreştine. Acest edict recunoştea Biserica drept o instituţie organizată.
Liciniu cedează lui Constantin Illyricum şi din această cauză, Liciniu persecută creştinii, iar în 320 şi 324 sunt îngheţaţi cei 40 mucenici în lacul Sevatia. Liciniu este condamnat la moarte în 324, iar Constantin, convertit la creştinism, rămâne singurul conducător al imperiului.
