Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.656 de modificări
Modificări
→Trăsăturile spiritualităţii creştine
a) Întâi de toate trebuie să remarcăm că toţi autorii spirituali din Orient şi aproape toţi din Occident - după cum observa la începutul secolului al XVII-lea [[Francisc de Sales]] (11) - au tratat o singură spiritualitate, pe care cei mai mulţi teologi ortodocşi o numesc, convenţional, "monastică". E destul, ca dovadă, să reamintim că sfântul [[Ioan Hrisostom]] le cere credincioşilor săi - care nu erau nicidecum [[monah]]i, ci creştini obişnuiţi - nu numai să citească "Viaţa [[Antonie cel Mare|Marelui Antonie]]" (12), ci să şi facă cele ce citesc, fără să-şi mai caute - în zadar - scuze (13).
b) Învăţătura ascetică ortodoxă este esenţialmente evanghelică (14), având ca « piloni » principali [[lepădarea de sine]] - [[''abneget semetipsum]] '' - şi urmarea lui Hristos - ''sequatur Me'' (15). Iar dinamica interioară a acestui cuvânt - fericit completat de restul învăţăturii ascetice evanghelice şi, apoi, dezvoltat şi explicitat de asceţi - este: cu cât lepădarea de sine şi asumarea crucii proprii vor fi mai complete, cu atât mai desăvârşită va fi urmarea lui Hristos (16). Cu precizarea că există o fază a înălţimii duhovniceşti în care, după ce ascetul s-a despătimit şi a ajuns pe ultimele trepte ale rugăciunii curate, mintea încetează orice activitate, uimită, dar şi ajunsă la un fel de limită: în această stare de pasivitate (nepasivă, căci dorinţa, îndreptarea ei către Dumnezeu e mai acută ca niciodată), pe neaşteptate, mintea e invadată de dragostea dumnezeiască precum jertfa de un foc ceresc pe altar (17).
c) O a treia trăsătură a spiritualităţii ortodoxe este locul cu totul central pe care-l ocupă aici [[iubirea aproapelui]]. Se poate spune chiar că anume prin porunca iubirii aproapelui Mântuitorul a împlinit şi a desăvârşit Legea (18). Întradevăr, iudeii nu au cunoscut iubirea de aproapele (19), iar pe Dumnezeu L-au iubit posesiv şi cu avariţie (20).
