4.112 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
'''Calendarul iulian''' a fost introdus în anul 46 ÎH de către Julius Cezar şi a intrat în vigoare pe deplin în 45 ÎH (709 ''ab urbe condita''). A fost dezvoltat prin consultare cu astronomul alexandrian în Sosigenes şi probabil a fost realizat astfel încât să aproximeze anul tropical. Are forma unui an regulat de 365 de zile, împărţite în 12 luni şi o zi în plus, adăugată la luna februarie la fiecare patru ani. Cu toate acestea, anul calendarului iulian are lungimea medie de 365¼ zile.
Calendarul iulian încă mai este în uz în unele ţări şi în secolul XX, în special în ţări din Europa de Est şi încă folosit de majoritatea credincioşilor [[Biserica Ortodoxă|ortodocşi]] pentru [[Calendar|date bisericeşti]].
Una din problemele calendarului iulian este că se adaugă prea multe zile faţă de necesarul anotimpurilor astronomice. În medie, solstiţiile şi echinocţiile avansează cu aproape 11 minute pe an faţă de anul calendarului iulian, provocându-i acestuia o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani. Cu toate că Sosigenes şi-a dat seama de această discrepanţă, neştiind care îi este valoare exactă, el nu i-a acordat o importanţă prea mare. Totuşi, în timp se acumulează o diferenţă semnificativă, şi ulterior, a dus la reforma calendarului din 1582, care a introdus [[Calendarul gregorian]], cu o acurateţe astronomică mult mai mare.
Notaţia ''stil vechi'' sau ''(SV)'' este uneori folosită pentru indicarea datelor din calendarul iulian, spre deosebire de ''stil nou'' sau ''(SN)'' , care indică o dată din calendarul gregriangregorian. Această notaţie este folosită atunci când poate apare o confuzie refritor referitor la care calendare calendar se referă o dată anume dintr-un text.
==De la roman la iulian==
Anul obişnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie şi martie, numită ''Mensis Intercalaris''. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile, astfel încât şi avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.
Conform cu scriitorii Censorinus şi Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obişnuiţi de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 şi 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferenţă medie de o zi faţă de orice solstiţiu sau echinocţiu. Macrobius a propus şi o îmbunătăţire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de 365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu resopectau respectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. Atât cât s-a putut detrmina determina din dovezile istorice, ele erau mult mai puţin regulate decât sugerează aceste scheme. De obceiobicei, apăreau în fiecare al doilea sau al treilea an, dar uneori erau omise pe o perioadă foarte mare de timp, iar uneori apăreau în doi ani consecutivi.
Dacă era folosit corect, acest sistem permitea anului roman, în medie, să stea cât de cât aliniat cu anul tropical. Totuşi, dacă prea mulţi ani intercalari erau omişi, aşa cum s-a întâmplat după al Doilea Râzboi Punic şi în timpul Războaielor Civile, calendarul pierdea foarte repede alinierea la anul tropical. Mai mult, deoarece anii intercalari erau adesea stabiliţi destul de târziu, cetăţenii romani obişnuiţi adesea nu cunoşteau data corectă, în special când locuiau departe de capitală. Din aceste motive, ultimii ani ai calendarului ante-iulian au fost cunoscuţi mai târziu sub numele de ''anii confuziei''. Problema a devenit deosebit de acută în timpul domniei lui Iulius Cezar (din 63 BC până în 46 BC), când au fost doar cinci luni intercalare în loc de opt câte ar fi trebuit şi nici una în timpul ultimilor cinci ani înainte de anul 46 ÎH.
Reforma iuliană a avut intenţia de a elimina problema definitiv. Înainte de a intra în vigoare, intercalarele lipsă din timpul domniei lui Iulius Cezar au fost corectate prin introducerea a 67 de zile (22+23+22) între noiembrie şi decembrieale decembrie ale anului 46 ÎH sub forma a două luni, pe lângă cele 23 de zile care deja fuseseră adăugate lunii februarie. Astfel au fost adăugate 90 de zile ultimului an al calendarului roman, acesta ajungând la 445 de zile. Pentru că a fost ultimul dintr-o serie de ani neregulaţi, aceest an extra-long este cunoscut sub numele de ''ultimul an al confuziei''. Primul an al noului calendar a fost 45 ÎH.
==Eroarea anului bisect==
Cu toate că noul calendar era mult mai simplu decât cel roman, conducătorii, se pare, au înţeles greşit algoritmul. Ei au adăugat un an bisect la fiecare trei ani, în loc de unul la patru ani. După spusele lui Macrobius, eroarea a apărut datorită metodei de numărare inclusivă, adică ciclul de patru ani era considerat ca având în componenţă atât primul cât şi al patrulea an. De aici rezultau prea multe zile adăugate. Caesar Augustus a remediat această discrepanţă prin restaurarea frecvenţei corecte după 36 de ani de greşeală. În plus, el a omis câţiva ani bisecţi tocmai pentru a realinia calendarul.
Lista istorică a anilor bisecţi (i.e. ani cu o zi adăugată) din această perioadă nu este prezentată explicit de nici o sursă istorică, cu toate că existenţa anilor bisecţi trianuali este confirmată de o inscripţie care, probabil, datează din anul 9 sau 8 ÎH. Cronologistul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma augustană a fost introdusă în anul 8 ÎH şi a stabilit că secvenţa anilor bisecţi a fost: 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12, 9 ÎH, DH 8, 12 etc. Această propunere este, încă, cea mai larg acceptată soluţie. Uneori se sugerază sugerează că anul 45 ÎH a fost un an bisect.
Din când în când au fost propuse şi alte soluţii. Kepler a propus în anul 1614 că seria corectă de ani bisecţi ar fi fost: 43, 40, 37, 34, 31, 28, 25, 22, 19, 16, 13, 10 ÎH, DH 8, 12 etc. În 1883 cronologistul german Matzat a propus seria urătoare: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11 ÎH, DH 4, 8, 12 etc., pe baza pasajului din ''Dio Cassius'' care menţionează o zi adăugată în anul 41 ÎH despre care se spune că ar fi fost '' contrară regulii (lui Cezar)''. În anii 1960, Radke a argumentat că de fapt regula a fost instituită atunci când Augustus a devenit împărat suprem în anul 12 ÎH, sugerând secvenţa: 45, 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12 ÎH, DH 4, 8, 12 etc.
