Prietenii Muntelui Athos
Prietenii Muntelui Athos este o societate formată în 1990 de oameni care împărtășeau interesul comun pentru mănăstirile Muntelui Athos. Mitropolitul Kallistos de Diokleia (după numele laic Timothy Ware), este președintele societății. Printre membrii ei se numără prințul Filip, duce de Edinburgh, și Charles, prinț de Wales, posibilul moștenitor al tronului britanic.
Obiectivul societății, după cum se afirmă pe pagina web oficială a acesteia, este descris oficial ca:
- progresul educației publicului în studiul și cunoașterea istoriei, culturii, artelor, arhitecturii, istoriei naturale și literaturii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos și promovarea lucrării caritabile religioase și a altor lucrări caritabile a Sfintei Comunități și a mănăstirilor Muntelui Athos.
Pentru păstrarea acestor lucruri, societatea este împuternicită „să acorde finanțări nerambursabile, să acorde donații și alte plăți pentru restaurarea sau conservarea construcțiilor sau a operelor de artă și a cărților educaționale sau cu o semnificație religioasă pe Muntele Athos, în conformitate cu obiectivele de mai sus.” În acest scop, societatea produce publicații, organizează prelegeri, precum și conferințe și expoziții dedicate temelor athonite.
Printre publicațiile societății se numără buletinul anual (Raportul Anual al Prietenilor Muntelui Athos), ce oferă articole, recenzii de cărți și alte lucruri legate de Muntele Athos. Ea de asemenea publică Ghidul unui pelerin la Muntele Athos, precum și un registru anual al membrilor.
Vezi și
Sursă
- Mount Athos (Section: Friends of Mount Athos)
Legături externe
- en:The Friends of Mount Athos official website.
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri
Categorii > Locuri
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Grecia > Mănăstiri din Grecia
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Grecia > Muntele Athos
Categorii > Organizații
Categorii > Spiritualitate > Ascetism
Categorii > Spiritualitate > Ascetism
Categorii > Viața Bisericii > Mișcări, curente, grupări în cadrul Bisericii Ortodoxe
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
Categorii > Viața Bisericii > Monahism > Mănăstiri
Categorii > Viața Bisericii > Monahism > Mănăstiri