Paternus al Tomisului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Paternus a fost episcop de Tomis în anii 498-520[1]. Este probabil primul mitropolit cunoscut al Tomisului[2], fiind primul și singurul episcop de Tomis cunoscut sub titlul de episcopus metropolitanus.

Mitropoliți semnatari ai sinodului de la Constantinopol din 519, care îl desemnează pe Epifanie ca patriarh al Constantinopolului. Paternus de Tomis în poziția a 7-a. (Mansi, Acta concil., VIII, 492)
Discul episcopului Paternus (începutul sec. al VI-lea)
Episcopul Paternus este menționat în mai multe decumente, inclusiv conciliare, de la începutul secolului al VI-lea. Actele sinoadelor[3] ne fac cunoscut pe Paternus Tomitanae civitatis antistes[4] în legătură cu cearta dintre el și călugării sciți, în cauza disputelor monofizite și a formulei theopasite care au urmat după Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (541), într-o scrisoare din 518 a legaților papali din Constantinopol adresată papei Hormisdas[5].

Același Paternus participă la un sinod la Constantinopol, în anul 519, care îl desemnează pe Epifanie ca patriarh al Constantinopolului, și cu acest prilej el semnează actele sinodului, la loc de frunte în poziția a 7-a printre mitropoliți, cu titulatura: Paternus misericordia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitanus, adică: „Paternus, prin mila lui Dumnezeu, episcop metropolitan al provinciei Scythia”[6].

Paternus este primul și singurul episcop de Tomis cunoscut sub titlul de „episcopus metropolitanus“. Această titulatură arată că, în timpul împăratului bizantin Anastasius (491-518), sub autoritatea episcopului Paternus din metropola tomitană se aflau alte episcopate mai noi, înființate în unele centre importante de pe teritoriul Dobrogei. Titlul episcopus metropalitanus, în contextul altor informații de epocă, justifică ipoteza profesorului Emilian Popescu[7] după care Paternus a fost primul mitropolit al Scythiei, având sub autoritatea sa 14 episcopate existente în cetățile mai importante de pe teritoriul Dobrogei: Axiopolis, Capidava, Carsium, Callatis, Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegysus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis.

Numele lui Paternus este înscris pe un prețios disc de argint aurit (patena, taler, probabil vas de anafură)[8] ce face parte din marele tezaur descoperit în 1912 la Malaia Perescepina (Малая Перещепина, în actuala Ucraină, lângă Poltava), aflat azi la Muzeul Ermitaj din St. Petersburg[9].

Bibliografie

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  • Emilian Popescu, "Contributions à la géographie historique de la peninsule balkanique aux Ve-VIIIe siècles de notre ère", în revista: Dacia, SN, vol. XIII, 1969, p. 403-415.

Note

  1. Cf. Ene Braniște, art.cit.
  2. Cf. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. cit.
  3. i.e. colecția de acte sinodale ale creștinătății: Jean Mansi, Sacrorum conciliorum, nova et amplissima collectio, în 31 volume, in-folio, publicate la Florența și apoi la Veneția între 1759 și 1798.
  4. Mansi, Acta concil, VIII, 481
  5. Legații spuneau între altele că „Isti (scil. monachi) de sua provincia episcopos accusant inter quos est Paternus Tomitanae civitatis antistes”, făcând referință la mai mulți episcopi din Scythia, între care Paternus de Tomis (Mansi, Acta concil, VIII, 481).
  6. Mansi, op. cit., 492
  7. Em. Popescu, art. cit.
  8. Inscripția latină de pe taler „+ Ex antiquis renovatum est per Paternum reverentiss(imum) episc(opum) nostrum. Amen.” se poate traduce prin: "(Talerul) a fost făcut din nou prin grija lui Paternus, prea cinstitul nostru episcop. Amin!". - Detalii despre „Discul lui Paternus” în https://dervent.ro/s/i/index-Inscr.TOMIS3.html#64 și în articolul lui George V. Grigore „Discul lui Paternus, episcopul orașului Tomis, se află la Muzeul Ermitaj” din Ziarul Națiunea - https://ziarulnatiunea.ro/2016/11/27/discul-lui-paternus-episcopul-orasului-tomis-se-afla-la-muzeul-ermitaj/
  9. Dicționar de istorie veche a României, București, 1976.

Surse