Monarhianism

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Monarhism)
Salt la: navigare, căutare

Monarhianismul sau Monarhismul este o mișcare teologică eretică care a apărut în cadrul Bisericii în secolele al II-lea și al III-lea. Constă dintr-un set de convingeri care pun accentul pe faptul că Dumnezeu, fiind unul singur, este singurul conducător.

Această accentuare intră în conflict cu doctrina Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. În secolul al II-lea au fost propuse modele care să rezolve tensiunile dintre cele două principii în favoarea unicității lui Dumnezeu, dar ele au fost respinse de Biserică, fiind considerate eretice.

Monarhismul în el însuși și în afara sa nu este o teorie completă a relației dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ci o simplă părere care necesită extindere ulterioară. În principal, sunt două modele contradictorii de monarhism:

  • Modalismul (sau sabelianismul) îl consideră pe Dumnezeu ca fiind o singură persoană care apare și lucrează în „moduri” diferite ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cel mai de seamă adept al modalismului a fost Sabelius, de aceea această erezie se mai numește sabelianism. A mai fost etichetat și cu numele de patripasianism de către oponenții săi deoarece presupune că Dumnezeu Tatăl a suferit pe Cruce.
  • Adopționismul pretinde că Dumnezeu este o singură ființă, deasupra tuturor și pe deplin indivizibil și de o singură fire. Adopționismul încearcă să reconcilieze „problema” Sfintei Treimi (sau cel puțin a lui Iisus) susținând că Fiul nu este co-etern cu Tatăl și că Iisus, în esență, a primit dumnezeirea (a fost adoptat) fiind necesar planurilor lui Dumnezeu și pentru perfecțiunea vieții și faptelor Sale. Diferite variante de adopționism susțin că Iisus a fost „înfiat” fie în momentul botezului, fie în momentul înălțării Sale. Un exponent timpuriu al acestei credințe a fost Teodosie din Bizanț.

Printre primii eretici de acest fel s-au numărat Natalie, un patripasian timpuriu, și Paul de Samosata, care totuși nu se încadrează deplin în nici unul dintre cele două modele.

Surse