Ioan Maxențiu din Dacia Pontică

Cuviosul Ioan Maxențiu a viețuit în Dobrogea secolelor V–VI, fiind considerat „cel mai învățat călugăr scit”, fiind contemporan cu Sfântul Dionisie cel Smerit, văzând lumina zilei pe la jumătatea secolului al V-lea.

Cuviosul părinte Ioan a intrat de tânăr în obștea unei mănăstiri din Eparhia Tomisului, învățând adâncul teologiei în mai multe mănăstiri din Răsărit, locuind de multe ori în preajma Constantinopolului.

Fericitul părinte Ioan Maxențiu a scris Epistola călugărilor sciți, adresată episcopilor africani Datin și Fortunat, în care se susține formula teologică „theopasită” că „unul din Treime a pătimit cu trupul”, împreună cu alți patru călugări sciți – Petru, Ioan, Leontiu și Ioan.

Cuviosul părinte Ioan Maxențiu a fost unul dintre cei mai importanți teologi creștini ai primei jumătăți a mileniului I după nașterea lui Hristos, un apărător aprig al ortodoxiei și un puternic condamnator al ereziilor. De asemenea, cuviosul părinte monah Ioan Maxențiu a scris opt cărți în care tratează diferite probleme hristologice și antropologice și combate cu tărie nestorianismul și monofizismul lui Eutihie, cele mai importante lucrări ale sale fiind: „Mărturisire de credință ortodoxă”, „Contra Nestorienilor”, „Răspuns la Epistola Papei Hormisda” și altele.

După o lungă osteneală, prin scris și asceză, pe care a dus-o acest fericit și multlăudat călugăr scit, în acele grele vremuri de frământări, dezbinări și erezii, apărând dreapta credință ortodoxă și propovăduind Evanghelia lui Hristos, Cuviosul monah scit Ioan Maxențiu se mută la cele veșnice, numărându-se în ceata sfinților cuvioși părinți.