De ce suntem ortodocși și nu protestanți, catolici sau budiști

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Aceasta este o pagină cu un pronunțat caracter colectiv, în care fiecare este invitat să adauge câteva observații în care să arate pe scurt și în mod clar de ce este el ortodox (ce găsește el înălțător la noi), de ce nu are o altă credință (ce aspecte nedorite se află la alte religii și nu se regăsesc la noi) sau, simplu, câteva gânduri frumoase izvorâte în sufletul lui privind ortodoxia.

La sfîrșit se inserează link-uri către site-uri care promovează frumusețile ortodoxiei: articole proprii (ale acelora care publică pe această pagină) sau scrise de alții, site-uri dedicate unor mari teologi, site-uri ortodoxe, biblioteci ortodoxe on-line.

Sunt ortodox pentru că:

  • Am fost spiritist, buddhist, yogin, ateu, dar în toate aceste "credințe" nu am găsit ceea ce căutam. Spiritismul nu este, de fapt, o religie, ci doar o încercare de a comunica cu spiritele oamenilor decedați. Pentru buddhist, totul este suferință, iar țelul suprem este nirvana, vidul. Buddhistul nu are Dumnezeu. Yoginul vrea să scape de reîncarnări și să se unească cu Brahman. Atât buddhistul, cât și yoginul se consideră propriii lor dumnezei (vezi Lucifer). Ateismul este prostesc, dacă privim cât de minunat e alcătuit universul în care trăim. Probabilitatea ca universul și viața să se fi născut din întâmplare, dintr-un big bang, tinde la 0... Sunt ortodox pentru că Dumnezeu mi-a arătat că există. Acum câțiva ani, mi-am cerut iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, pentru că nu am crezut în El. Am simțit ceva ce nu am mai simțit decât peste mulți ani. Pur și simplu sufletul meu era înconjurat de o căldură și pace imensă. Parcă pluteam... Am simțit ceva ca un mic curent apoi prin mâini și o stare de liniște inexplicabilă timp de o săptămână... Această întâmplare m-a făcut să cred că Dumnezeu există și că ne veghează mereu. El ne așteaptă să ne întoarcem la el, așa cum un tată își așteaptă fiul... Apoi am început să citesc despre yoga, să învăț sanscrita, să citesc texte antice yoghine. Începusem să mă cred una cu Brahman, cu Absolutul, să mă simt puternic. Consideram că totul e o iluzie. Puteam să-mi opresc orice gânduri după voință... Până când a apărut o persoană care m-a rugat să citesc niște cărți ortodoxe. Bineînțeles că le-am luat cu scârbă, dar nu am vrut să jignesc persoana respectivă, așa că am început să citesc. Citindu-le, parcă ardea ceva în mine. Simțeam cum cuvântul lor mă arde și mă macină. Acum știu că era ceva sau cineva în mine care mă făcea să fiu așa, să fug de adevăr... În fine, am citit mai multe cărți, am început să citesc și Noul Testament și până la urmă mi-am dat seama de groapa în care căzusem... Am fost și la prima spovedanie după aproape 6 ani de pauză și atunci am avut convingerea finală că ortodoxia este religia creștină adevărată, apostolică. În momentul când preotul a început să rostească rugăciunea de dezlegare, am simțit ceva care ieșea din mâinile lui și intra înăuntrul meu, prin creștetul capului, până în adâncul inimii (acum știu că acel Ceva era Duhul Sfânt). Am simțit atunci ca și cum aș fi fost cercetat până în adâncul sufletului și apoi o căldură în inimă, un foc purificator. Apoi m-am simțit liber. Am știut că Dumnezeu m-a iertat cu adevărat și am înțeles de ce este nevoie să vii în fața unui preot ca să ți se ierte păcatele. După ce am ieșit din Biserică, simțeam o pace nemaipomenită și totul părea mai luminos. Era o lumină aparte în jur, toate mi se păreau bune și simțam un imbold de a-I da slavă lui Dumnezeu... Poate că toate acestea mi s-au întâmplat și le-am observat tocmai pentru că mă îndepărtasem pentru mult timp de Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit mie, păcătosul, să gust puțin din frumusețea Raiului... Dumnezeu să ne lumineze pe toți și să ne îndrepte pe toți pe calea adevărului ortodox! Doamne ajută!
  • Dumnezeul la care se roagă creștinii și iudeii nu apare într-un Univers predefinit, nu a apărut datorită unor legităț aflate înaintea și înafara Lui. El este în afara timpului ș tot ce există a fost creat de El.
  • Morala și tot ce țne de bine ar fi fraze fără valoare dacă n-ar exista El. Doar Dumnezeu este Cel care dă valoare moralei.
  • El este însuși Iubirea. Şi o arată frumos prin Însăși existența Sa, care constă în Trei Persoane între care se poate manifesta iubirea. Căci iubirea necesită cel puțin două persoane...
  • Mântuirea se obține prin efortul nostru, dar doar Dumnezeu este cel care decide rezultatul. Ea nu se poate plăti cu bani.
  • Viața de fiecare zi ne arată fapte uimitoare, care depășesc cu mult cunoștințele și speranța noastră.
  • Toate sunt legate între ele într-un chip atât de minunat! Trebuie să fie Cineva acolo sus...
  • În mai toate religiile D(d)umnezeu(eii) este/sunt o forță neînduplecată în fața căruia/căror trebuie să tremuri. Doar în Noul Testament Dumnezeu îți arată că te iubește, se coboară la nivelul tău și îți dă și libertatea de a decide tu ce să faci. (Lucru care se întâmplă parțial și în Vechiul Testament).
  • Atunci când intru într-o biserică ortodoxă simt pace, căldură, o atmosferă familiară plăcută.
  • Dacă intru într-o biserică catolică simt măreție și liniște. Dar o liniște rece.
  • Dacă are loc o conferință organizată de protestanți, totul este perfect aranjat. Mă simt ca la o prezentare de produse a unei mari companii. Nimic nu este uitat. Nu lipsește decât... Dumnezeu.
  • Înțelepciune. O dată, înțelepciunea celor zece porunci. Apoi, înțelepciunea de a le înlocui cu doar două: cu dragostea de Dumnezeu și cu iubirea de aproapele. Pentru că atunci când iubești le împlinești automat și pe cele zece.
  • Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Politica înseamnă multe lucruri necreștine, compromisuri, minciună, influențarea oamenilor ca să se satisfacă interese umane, nu duhovnicești. Un preot implicat în politică are prea puțin timp pentru Dumnezeu, este prins între a face interesul unor grupuri și a apăra cuvântul lui Dumnezeu. Marii teologi și duhovnici ai ultimelor secole au fost ortodocși...
  • Bisericile ortodoxe sunt pline cu Har, oameni și frumusețe.
  • Știința modernă abia acum se apropie de ceea ce spuneau Părinții Bisericii acum 1500 de ani. V-ați întrebat oare ce este materia? A se vedea Sfântul Vasile Cel Mare și Sfântul Maxim Mărturisitorul.
  • Nu se încearcă în mod exagerat „modernizarea” Bisericii. Să nu uităm că știința evoluează mereu, așa că ceea ce astăzi este considerat a fi un lucru modern, mâine va fi judecat ca fiind depășit. Să supunem oare Biserica unei frunze în vânt? Nu vreau să critic știința, atâta doar că evidențiez că ea se aproprie de infinitul pe care Dumnezeu l-a făcut. Ea are meritul că este în căutarea adevărului, dar etalonul este Dumnezeu Adevărul.
  • Mergeam cu bunicul la Biserică.
  • Iisus ne-a învățat ce să facem ca să ne mântuim acum 2000 de ani și de atunci nu a mai venit ca să ne învețe altceva, astfel că acel mesaj trebuie să îl urmăm. Biserica Ortodoxă este biserica care a păstrat cel mai fidel învățătura pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
  • Sunt ortodox pentru că Dumnezeu a făcut milă cu robul său și „Întorcându-se, mi-a dat viață și din adâncurile pământului iarăși m-a scos”; Slavă întru cei de sus lui Dumnzeu!
  • În primul rând, așa m-a născut pământul românesc (adică mama) și pământul grecesc (adică tata), apoi pentru că, până să-mi dau seama de comoara pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu prin baia Sfântului Botez, am primit, totuși, bunătățile pe care le-a pregătit El celor ce-L iubesc, prin Sfântul Trup și Sânge, pe care, părinții mei trupești, mi-l administrau când era de cuviință. Apoi sunt ortodoxă din recunoștință față de Bunul și Milostivul Dumnezeu, care nicidecum nu m-a părăsit, în ciuda faptului că am uitat binefacerile Lui, și în desfrânări, și în uitare de cele ce am fost învățată am cheltuit viața mea, și m-a scos din noroiul păcatelor, fără să am cea mai neînsemnată contribuție, pe piatră punând piciorul meu. În altă ordine de idei, numai în biserica Lui mă simt acasă, Maica Domnului mi-a arătat mila ei nespusă. Apoi, El m-a iubit pe mine întâi, atunci când educația ateistă, era gata să distrugă orice urmă de umanitate din mine, fără măcar să gândesc de ce comoară mă lipsesc. M-am rugat mult să mă ierte, dacă există iertare pentru mine, iar El, în milostivirea Sa, mi-a apărut în vis, venind pe norii cerului, șezând pe Tronul Slavei. Nu mi-a vorbit. Doar m-a privit. Dar ce privire... Mustrare, blândețe, majestate în acelasi timp, iar sufletul meu striga „e Domnul, e Dumnezeul meu”, deși nu aveam icoane, nu aveam o reprezentare a Lui... uitasem totul... de mult. Iată că ajunsesem iar acasă ca fiul cel risipitor... Dar nu mi-a vorbit. A luat sceptrul și mi-a arătat cu el peste umăr la cer. A dispărut cum a venit, pe norii cerului. M-am trezit într-o stare de bucurie nespusă, liniște și împăcare, dar și cu sentimentul datoriei. După câteva zile de cautări, mi-a căzut în mână o broșurică, tipărită în grafia veche, „Carte dspre sfârșitul lumei”, în care am citit: „adecă toți cei ce ați greșit, toți cei ce voiți să moșteniți viața cea veșnică, căutați în sus la Dumnezeu, căutați la cer”. Atunci am înțeles ce a vrut să-mi spună Domnul, atunci am înțeles că Ortodoxia e casa mea, e bucuria mea, e cântarea mea, e viața mea. Ce alte motive mi-ar trebui pentru a iubi ortodoxia? Ce altă motivație i-ar trebui inimii mele să cânte cu fiecare respirație: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu”. Amin.
  • Am convingerea că acum e cea mai bună cale de mântuire. Cum am putea să ne dăm seama de asta? Este cea mai bună religie cea cu cei mai mulți membri? Nu, căci la un moment dat Biserica ariană era cea mai puternică din Europa. Este religia cu cei mai mulți bani și putere lumească mântuitoare? Nu neapărat. Este mântuitoare religia care e considerată de Dumnezeu mântuitoare și pe care Dumnezeu o înzestrează cu multe minuni. M-am rugat la Dumnezeu să-mi spună ce cale e cea mai bună și un gând mi-a venit că ortodoxia e considerată cea mai bună de către Dumnezeu, căci are cele mai multe minuni.
  • Să le luăm pe rând:

De ce creștinism și nu islam, budhism, yoga? Pentru că Iisus a înviat pe pământ și a dat putere asupra morții și discipolilor săi și asta nu s-a întamplat la Budha, Mahomed, Confucius și alții. Când vorbim despre religie, vorbim mai ales despre viața de după moarte, și dacă cel ce începe o religie nu are putere asupra morții, în mod normal ar trebui să ai multe dubii. De ce ortodoxie și nu catolicism sau protestantism? Pentru că ortodoxia e cea mai iubită de Dumnezeu, și asta se dovedește prin mulțimea minunilor ce se întâmplă în ortodoxie. Minunile ortodoxiei sunt:

1. Lumina Sfântă. În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica ce s-a înalțat pe locul Învierii apare o lumină ce vine din cer, se plimbă prin Biserică. Lumina Sfântă vine doar la Patriarhul ortodox de la Ierusalim și nu la alte denominațiuni creștine. Mai multe la: http://www.orthodoxphotos.com/Pascha_Holy_Light/index.shtml

2. Apele Iordanului merg în sens invers pentru câteva minute. Când Iisus a intrat în apele Iordanului pentru Botez, acestea au început mișcarea în sens invers. În fiecare an, la slujba de Bobotează, apele acestea se mișcă în sens invers câteva minute, când crucile creștinilor ortodocși sunt aruncate în apă.

3. Apa sfințită. La sfințirea apei se schimbă mișcarea moleculară a apei, din mișcare Browniană dezordonată, în mișcare ordonată. Apa sfințită poate fi baută și după un an, deși apa obișnuită devine de nefolosit în același interval de timp. La catolici apa sfințită nu rezistă ca la ortodocși.

4. Trupurile sfinților nu putrezesc și mai mult realizează miracole după moarte. Sfântul Ioan Botezarul: http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Relics/St._John_Maximovitch/index.shtml Saint John The Wonderworker un sfânt american: http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Relics/St._John_Maximovitch/index.shtml Acești Sfinți fac minuni și după moarte: http://saintjohnwonderworker.org/visitors_book_2007.htm Aici sunt minunile Sfintei Parascheva: http://www.sfantaparascheva.com/minuni.php Darul profeției și alte daruri întăresc puterea ortodoxiei.

Sunt ortodox pentru că Dumnezeu m-a învățat să fiu

Merg prea departe spunând asta? La prima vedere poate.. Însă de-a lungul vieții am avut experiențe care m-au marcat, schimbat și, eventual, călăuzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism 'pasiv' care ne caracterizează pe mulți în România. A fi botezat ortodox, a merge la biserica uneori, a pretinde că există o relație cu Dumnezeu, a-I mulțumi câteodată pentru anumite lucruri, din decentă creștină și nu din SUFLET. Sună familiar? Ei bine, în acest fel era falsul meu ortodoxism. Până la vârsta de treisprezece ani eram evlavios, colecționam icoane, citeam scripturi, mă rugăm, chiar îmi făcusem un mic altar de rugăciune în camera mea. Însă, dintr-un motiv sau altul, tot ce era acolo în inima mea începuse să între într-un somn letargic. Pot învinui intrarea mea în adolescență, contactul cu lumea exterioară a celor mai mari, dorința de a crește peste noapte...sau pot spune că ușor, dar sigur, începusem să cad în tentațiile pierzaniei. La paisprezece ani deja fumam și beam cu cei de două ori mai în vârstă ca mine. Asta e ceva care m-a marcat pe restul vieții, alcoolismul și tabagismul m-au urmat peste tot. Am emigrat la optsprezece ani, și de atunci pot spune că tot între străini sunt. Dacă aș înșirui toate experiențele avute de-a lungul acestor ani, v-aș provoca imaginația spre incredibil, spre ficțiune. Dar ce face mai incredibilă și tragică încă experiența mea este faptul că nu este ficțiune, nu este vreun roman de aventură, ci propria aventură a vieții mele. Am trecut prin aproape tot, de la droguri, la închisori, muncă cinstită, lume interlopă.(Într-o zi, cu voia Bunului Dumnezeu voi împărți această experiență cu alți frați pierduți sau rătăciți dintr-un motiv sau altul) Mă îndepărtam pe zi ce trecea din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Căutam ceva să-mi umple viața să-mi dea satisfacție și nu găseam. Auzeam vorbind de la alții de împlinire cu Dumnezeu, dar eram prea puțin convins de ce auzeam sau vedeam. Pot spune însă ceva. Eu renunțasem la Dumnezeu, nu pentru că așa îmi dorisem, ci pentru că îmi făcusem viața în așa fel încât să nu las loc pentru EL. Eu renunțasem la EL, dar EL nu a renunțat niciodată la mine. Adevărul este că simțeam că Dumnezeu există, simțeam că era în inima mea, însă ce nu reușeam era să întru în dialog, în armonie cu EL. După zece ani petrecuți în Peninsula Iberică m-am întors acasă, frustrat, dezamăgit și singur. Mama mă privea tristă și-mi cerea încontinuu să mă rog. "Roagă-te mamă,spunea,că doar Bunul Dumnezeu te mai poate ajuta".O.K. "Dacă exiști, ajută-mă, spuneam. Dar nu știam că EL avea ceva pentru mine, nu știam că, deși mă rugam fără convingere, fără să cred că EL m-ar auzi, dar EL m-a auzit, mi-a călăuzit pașii ușor, politicos, subtil, dar sigur spre ceva ce nu mai simțeam de la treisprezece ani. După șase luni în România am plecat din nou, de data aceasta spre Anglia. Cineva trebuia să mă aștepte în Londra, dar nu s-a întâmplat cum am vrut eu. Fără bani, fără prieteni, am ajuns foarte repede să dorm pe străzi, în frig, în ploaie. Aș fi putut fura, cum făcusem de multe ori înainte, dar dintr-un oarecare motiv, pe care Dumnezeu îl știe, de data asta totul îmi ieșea pe dos, pur și simplu nu mai reușeam să fiu ce am fost, acel eu plin de sine atotsuficient... Pentru cine nu știe, 'a dormi ' pe străzi nu este un termen corect care să explice odihnă. Corpul nostru nu este făcut pentru a suporta temperaturi scăzute, nu când este slab nutriționat, epuizat fizic și mental. Faptul că putem intra în hipotermie în timpul somnului se caracterizează prin reacția corpului de vigilență atunci când, din fericire, ne trezim de frig. Spun din fericire, pentru că dacă nu ne-am trezi de frig, știți ce s-ar întâmpla...După multe săptămâni pe străzi, săptămâni marcate de foame, oboseală, frig, violență extremă fizică și verbală, uz și abuz de alcool, disprețul semenilor (în fine, cine se scaldă în mocirlă e mâncat de porci, deși eu nu cerusem să fiu în mocirlă), mai mult am alunecat în ea decât să spun că am fost împins sau am sărit de bună voie, treaba este că ajunsesem la limită. Dar scrie în Scripturi că Bunul Dumnezeu nu ne lasă să îndurăm mai mult decât putem suporta. Atunci, în genunchi, cu lacrimi în ochi, în fața statuii lui Hristos i-am cerut ajutorul. Nu statuii, ci Lui, Iisus. Plângând și căit, disperat și obosit AM CREZUT pentru prima dată cu adevărat în EL și i-am cerut să nu mă lase, să mă primească înapoi, pentru că nu mai aveam resurse interioare, eram la limita limitelor. Iar EL m-a auzit. Lucrurile bune au început să se întâmple în viața mea după acea zi. Miracole!! Da, supe calde și hamburgueri giganți, băi fiebinți și un pat ADEVĂRAT pe care să dorm. Cum? Nu știu și nici nu vreau să explic decât prin acel "Nebănuite sunt căile Domnului";Bunul Dumnezeu topește inimi și folosește oamenii Săi pentru salvarea altora. În puțin timp aveam deja un loc de dormit și o slujbă. Căutam însă altceva...căutam o biserică, locul în care să mă simt că fac parte din el. În care să-l slăvesc pe Dumnezeu, o biserică și încă ceva: cineva cu care să mă simt confortabil să-mi destăinuesc gândurile, să ascult și să fiu ascultat. L-am rugat din nou pe EL și din nou mi-a dat ce am cerut. Prietena nu s-a lăsat așteptată, o fată bună creștină, foarte credinciosă. Însă cu biserica a fost altă poveste, Dumnezeu m-a lăsat să văd, să simt și să aleg, chiar dacă știu că El avea și asta rezolvată pentru mine, totuși nu a intervenit radical, ci m-a lăsat să văd prin propriile mele simțuri. Astfel am 'sărit' din biserică în biserică, de la adventiști la penticostali, de la catolici până la acele mici autonumite biserici, în depozite cu spații închiriate (acele așa- numite de unii ortodocși ca secte). Am văzut diferite feluri de adorare, multe puțin ortodoxe sau convenționale. Am văzut extaz religios, am văzut isterie religioasă, vorbit în limbi, transe religioase. Dar nu reușeam să mă încadrez în ele, să mă identific...ei vorbeau în limbi, nu eu, ei simțeau Duhul Sfânt, nu eu, Dumnezeu avea un plan pentru ei, dar nu același pentru mine...Era experiența altora, nu a mea. Astfel, după luni de căutare ajunsesem ceea ce extrem protestanții numesc un "vizitator". Căutam, dar nu mă regăseam nicăieri. Şi în timp ce alții plecau de la biserici umpluți până la refuz cu 'Holy Spirit', eu mă simțeam frustrat, înșelat, mințit. Prietena mea era la curent cu ce se întâmpla și la rândul ei se simțea neliniștită, pentru că își dorea un bărbat cu temelii solide în creștinism, și nu un 'vizitator'. Când eram aproape să renunț a căuta în schimbul acelei relații strict personale cu Dumnezeu, iată că răspunsul meu a venit sub forma unei biserici ortodoxe de limba engleză. Ca să fiu mai exact, prietena mea, care este penticostală, a găsit această biserică pe Internet când am rugat-o să caute o biserică aproape de zona în care locuiesc. Nu specificasem biserica ortodoxă, ci doar biserică. Când mi-a spus de această biserică mi-a stârnit curiozitatea: "Biserică ortodoxă în limba engleză? Există așa ceva?", mi-am spus incredul. Şi în prima duminică iată-mă la slujbă, ca de obicei sceptic și obosit de căutări. Dar așa cum Slujba a început, lacrimi de bucurie mi-au dat în ochi; iată-mă din nou acasă, am simțit. În casa ta Doamne, casa ta pe care nu o mai vizitasem de la vârsta de treisprezece ani. Am regăsit vechea iubire și mă simt fericit. În casa ta Doamne, cu sfintele icoane, cu mirosul 'evlavios' de tămâie și lumânări. Atunci, pe loc am avut răpunsul la rugăciunea mea de a găsi Biserica corectă. Atunci, văzând toți acei ortodocși credicioși englezi, frământați de ortodoxie cu acea dorință și foame primară de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin ortodoxie. Niciunul dintre ei nu s-a născut ortodox, eu eram unicul, deși nu faptul că eram născut a contat, ci faptul că eram Re-născut ortodox, că și ei, toți, vin din alte diviziuni: protestanți, catolici, penticostali, metodiști. Şi iată-i Ca niște copii în căutarea de a-L face fericit pe Tatăl. Atunci am înțeles cât suntem de binecuvântați noi românii, prin a ne naște ortodocși, și chiar așa fiind, pe mulți dintre noi nu ne doare nicăieri de chemarea adevărată a lui Dumnezeu. Nu doar biserica de lemn și piatră, ci biserica din suflet, aceea în care sufletul se simte bine cu Dumnezeu. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Că e cea din Londra, din Bacău, sau cea din Toronto, e aceeași Biserica Noastră Ortodoxă. Cum știu eu că vine de la Dumnezeu? Nu știu, ci simt, și de fapt de ce aș vrea să știu când Dumnezeu ne spune clar: "Să credem prin credință, nu prin văz". Iar a crede prin credință înseamnă a simți cu inima și sufletul ceea ce Dumnezeu are de bine pentru noi copiii Săi. Amin și Lui Dumnezeu Laudă. C. R.

Articole originale

Articole scrise de alții

Ortodoxie Părintele Ilie Cleopa. Călăuză în credința ortodoxă. Cap. II - Despre Ortodoxie 02/02/08 Părintele Ilie Cleopa. Călăuză în credința ortodoxă. Cap. II - Despre Ortodoxie 05:40:39 pm, Categorii: Cãrți duhovnicești, Creștinism, Părintele Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă "Credinciosul: Ce se înțelege prin „ortodoxie"? Preotul: Cuvântul „ortodoxie", frate, este de origine greacă, format din orthos și doxa, adică dreapta credință, închinare adevărată, sobornicească, învățătură care se plasează în continuitatea directă și neîntreruptă a Tradiției apostolice, prin intermediul teologiei patristice și neopatristice și care formează credința comună a Bisericii neîmpărțite din primul mileniu. Ortodoxia se identifică cu însăși tradiția apostolică, așa cum a fost confirmată, interpretată și dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia - adică regula de credință apostolică - a fost criteriul de bază al Ortodoxiei. [Continuare:]

De aceea, orice ruptură în continuitatea Tradiției apostolice a fost considerată ca o corupție sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni" separate (Dicționar de teologie Ortodoxă, de Preot Dr. Ioan Bria, București, 1981, p. 272-277). Credinciosul: Dar unde se găsește expusă exact învățătura credinței ortodoxe? Preotul: Scurt, dar cuprinzător, expunerea exactă a credinței ortodoxe se găsește în Dogmatica Sfântului loan Damaschin. Credinciosul: Dar prin care mijloace s-a menținut până în zilele noastre învățătura de credință ortodoxă exactă și neschimbată? Preotul: Aici, frate, ar fi multe de vorbit, dar așa, cât mai pe scurt, îți voi spune: Sfânta credință cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a menținut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învățătura Sfintei Scripturi și prin Sfânta Tradiție apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice (vezi Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Preot Dr. D. Fecioru și Prof. Dr. Olimp Căciulă, București, 1938, p. 26-27); prin învățăturile canoanelor celor șapte Sinoade ecumenice și ale celor locale, deoarece după învățătura dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur, „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieștile canoane” (vezi Pidalionul de Neamț, ed. 1844, fila 7) ; apoi prin Pravilele Bisericești, așa cum a fost Pravila Mare Bisericească, Îndreptarea Legii, 1652, Pravila de la Govora, 1640, Pravila lui Vasile Lupu ș.a. Credindosul: Dar ce înseamnă Sinod ecumenic și local și prin ce se deosebesc ele? Preotul: Sinod ecumenic se cheamă acela la care iau parte patriarhii, mitropoliții, episcopii și alți conducători spirituali ai Bisericii din toată lumea creștină. Acest sinod este judecător prea înalt al pricinilor bisericești, ca cel ce urmează Bisericii sobornicești, adică a toată lumea (vezi Dumnezeieștile Dogme ale Bisericii Ortodoxe, M-rea Neamț, 1816, p. 30; cf. și Învățătura de credință creștină ortodoxă, ed. 1952, p. 167); și iarăși: Sinod ecumenic este acela la care se vor uni, într-o singură mărturisire a credinței, toți patriarhii și episcopii lumii creștine (vezi Pidalionul de Neamț, ed. 1844, fila 75). Credinciosul: Dar sinodul local ce este și prin ce se deosebește de cel ecumenic? Preotul: Sinodul local este acela la care iau parte episcopii dintr-o țară sau numai dintr-o parte a lumii creștine. El se deosebește de cel ecumenic prin faptul că acesta se poate întruni numai la porunca celor ce conduc țările, pe când cel local se întrunește din porunca celui dintâi episcop (vezi Dumnezeieștile Dogme, p. 29). Credinciosul: Au mai fost și alte mijloace prin care Ortodoxia și-a menținut unitatea și integritatea? Preotul: Multe și felurite au fost mijloacele spirifuale și administrative prin care Sfânta Ortodoxie și-a păstrat până în zilele noastre unitatea, precum:

- Constituirea cultului bizantin din secolele VI-VIII, în care locul principal l-au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital în menținerea unității cultice și spirituale a Ortodoxiei; - Apoi, sinteza dogmatică făcută de Sfântul loan Damaschin (secolul VIII) și mai ales aportul său teologic în criza iconoclasmului provocată de islamism; - Contribuția teologică a Patriarhului Fotie (820-895) și mai ales enciclica sa din 867, în care acuză de erezie pe papa Nicolae I (858-867); - Sinodul local din 879-880, care restaurează pe Fotie și deci reconcilierea cu Biserica Romană (papa loan al VIII-lea, 872-889); - Activitatea misionară în Europa centrală a fraților macedoneni Chiril († 869) și Metodie († 884), «apostolii slavilor», trimiși de împăratul bizantin Mihail al III-lea, la cererea prințului Rostislav; - Rezistența ortodocșilor împotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274; Ferrara - Florența 1438 - 1439), care aveau un caracter antiortodox; - Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolasticul - cel dintâi patriarh după căderea Constantinopolului (1453) care a respins unirea de la Florența, cu toate că Împăratul loan al VIII-lea o recunoscuse; - Adăugăm înnoirea isihastă din secolul XIV, care a condus la formarea adevăratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi și mistici, ca: Sfântul Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Sfântul Simion Noul Teolog (sec. XI), Sfântul Grigorie Sinaitul (sec. XIV), Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina Sfântului Grigorie Palama despre distincția între esența lui Dumnezeu ca atare, inaccesibilă spiritului creat, și energiile divine necreate, prin care omul se împărtășește direct din viața dumnezeirii – doctrină aprobată de sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 și 1351 -, constituie o nouă precizare patristică a Ortodoxiei; - Sub influența Ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv în fața teologiei scolastice latine, se încearcă o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii «simfonici» stabiliți de împăratul Justinian (527-565) deveniseră prea rigizi; - Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixează Taina Mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie; - Doctrina despre Sfintele Taine capătă o formă definitivă, mai ales datorită lui Simion al Tesalonicului (sec. XV); - Comentariul critic asupra protestantismului, făcut de Patriarhul Ieremia al II-lea la răspunsul dat teologilor luterani de la Tübingen (care trimiseseră patriarhului în 1573-1574 «Confesiunea de la Augsburg»); - O prezentare a Ortodoxiei, făcută de Patriarhul de mai târziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630-1639), într-o „Mărturisire de credință” (1625), adresată teologilor protestanți din Helmstad; - În 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publică la Geneva o «Mărturisire de credință», în care își însușește principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamnă această Mărturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iași (1642), Ierusalim (1672) și iarăși Constantinopol (1691); - Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului (1633-1646), discutată și interpretată de Sinodul de la Iași din 1642, este tradusă în grecește de teologul Meletie Sirigul și aprobată de Sinodul de la Constantinopol din 1643; - Altă «Mărturisire de credință» care a ținut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost și cea a Patriarhului Dositei și actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest sfânt sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris; - Tot patriarhul Dositei publică în România o colecție de texte teologice bizantine; - Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iași 1642, Moscova 1666-1667 și Ierusalim 1672) au adus o contribuție importantă la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii și la punerea în valoare a caracterului dinamic al Tradiției, ceea ce n-a fost întotdeauna și pretutindeni înțeles în mod corect; - Sinodul de la Moscova condamnă pe «vechii credincioși», care reduceau Ortodoxia la o religie ritualistă; - Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizează prin presiunea autorităților politice din Polonia și Austria, în regiuni ortodoxe: Brest (1596), Ujhord (1649), Mucacevo (1664), Transilvania (1701). Rezistența ortodocșilor a arătat nu numai că Orientul nu poate fi o simplă dieceză romană, dar și că există o contradicție de fond între sistemul Bisericilor locale în răsărit și sistemul papal in apus; - Un sinod al patriarhilor orientali din 1755 declară invalidat botezul latinilor și al armenilor, fapt pentru care aceștia vor fi primiți la Ortodoxie prin rebotezare; - «Filocalia», marea colecție de texte de spiritualitate, apare în 1782 la Veneția, editată de către Nicodim Aghioritul (1749-1808, canonizat în 1955), împreună cu Macarie din Corint; - Starețul Paisie Velicikovski (1722-1794) traduce în slavonă Filocalia, care apare la Moscova în 1793 și care a salvat Ortodoxia rusă de latinizare; - În 1848 patriarhii răsăritului publică o enciclică în care condamnă «papismul» ca erezie; - În același sens, Patriarhul Antim, în răspunsul dat în 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea «Praeclara Gratulationis», condamnă dogma catolică despre «Imaculata concepție» și cea despre infailibilitatea papală (vezi mai pe larg în Dicționar de teologie ortodoxă, p. 273-277 ș.a.);

Au mai ajutat la menținerea nealterată și neschimbată a Ortodoxiei, de-a lungul vremilor, și următoarele:

a) școlile teologice de grad universitar; b) seminariile teologice; c) sinoadele locale și naționale; d) adunările eparhiale; e) conferințele protopopilor și ale consiliilor parohiale; f) predicile rostite de preoți spre luminarea poporului la orașe și la sate; g) unele asociații bisericești cu caracter misionar; h) viața canonică și tipiconală a monahilor din toate sfintele mănăstiri, precum și i) educația pe care părinții creștini ortodocși au dat-o copiilor lor pentru a ține cu toată sfințenia dreapta credință în care s-au născut;

Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a ținut pe drumul cel drept până în zilele noastre."

Părintele Ilie Cleopa

Cărți în format electronic

Site-uri dedicate unor mari teologi

Site-uri ortodoxe