Lavră: Diferență între versiuni
m |
m (leg.int.) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | În [[Biserica Ortodoxă]], se numeşte '''Lavră''' (gr. Λαύρα; sl: Ла́вра) o mănăstire mare care se bucură de un mare prestigiu pe plan regional, funcţionând ca centru de spiritualitate şi cultură; de obicei, termenul se referă la mănăstiri care au fost şi foarte bogate, beneficiind, într-o anumită perioadă istorică, de privilegii fiscale şi legale importante. Iniţial, desemna un grup de chilii sau peşteri în care trăiau [[sihastru|sihaştri]] reuniţi în jurul unei biserici centrale şi, uneori, a unei trapeze (refectoriu). În sensul iniţial, termenul desemna în limba greacă o "cărare" sau "străduţă". | + | În [[Biserica Ortodoxă]], se numeşte '''Lavră''' (gr. Λαύρα; sl: Ла́вра) o mănăstire mare care se bucură de un mare prestigiu pe plan regional, funcţionând ca centru de spiritualitate şi cultură; de obicei, termenul se referă la mănăstiri care au fost şi foarte bogate, beneficiind, într-o anumită perioadă istorică, de privilegii fiscale şi legale importante. Iniţial, desemna un grup de chilii sau peşteri în care trăiau [[sihastru|sihaştri]] reuniţi în jurul unei biserici centrale şi, uneori, a unei [[trapeză|trapeze]] (refectoriu). În sensul iniţial, termenul desemna în limba greacă o "cărare" sau "străduţă". |
==Etimologie== | ==Etimologie== | ||
Versiunea de la data 11 septembrie 2012 23:44
În Biserica Ortodoxă, se numeşte Lavră (gr. Λαύρα; sl: Ла́вра) o mănăstire mare care se bucură de un mare prestigiu pe plan regional, funcţionând ca centru de spiritualitate şi cultură; de obicei, termenul se referă la mănăstiri care au fost şi foarte bogate, beneficiind, într-o anumită perioadă istorică, de privilegii fiscale şi legale importante. Iniţial, desemna un grup de chilii sau peşteri în care trăiau sihaştri reuniţi în jurul unei biserici centrale şi, uneori, a unei trapeze (refectoriu). În sensul iniţial, termenul desemna în limba greacă o "cărare" sau "străduţă".
Cuprins
Etimologie
Potrivit lui D. J. Chitty [1], termenul grecesc de lavră(„canal”, „cărare” sau „străduţă”) ar proveni din aramaicul suq („străduţă”, care în arabă a căpătat sensul de „piaţă”, „bazar”). Termenul îl regăsim în denumirea uneia din mănăstirile întemeiate de Sf. Hariton Mărturisitorul, Vechea Lavră în sec. al IV-lea, cunoscută şi sub numele de Shuqa sau Souka datorită modului de aşezare a chiliilor, ridicate una lângă alta, iar nu risipite. Un alt termen, subiba, folosit de Ioan Moshu în limba greacă pentru a desemna două mănăstiri din Valea Iordanului ar proveni dintr-un termen aramaic care înseamnă „cerc”, întrucât chiliile de aici erau dispuse circular.
Istoric
Monahismul de tip lavriot a apărut la începutul secolului al IV-lea d. Hr. în Palestina, în deşertul Faran, întemeietorul acestuia putând fi considerat Sf. Hariton Mărturisitorul. Ceva mai târziu s-a dezvoltat, pe modelul faranit, şi monahismul de tip lavriot din Egipt, dată cu ridicarea unui grup de chilii în deşertul Nitriei. Aceste chilii adăposteau o comunitate de 600 de eremiţi care trăiau risipiţi în întreaga zonă, la distanţă unii de alţii, care aveau propria lor biserică şi preotul lor, însă depindeau pentru hrană de oraşul Nitria, din apropiere.. [2] Sf. Eftimie cel Mare (377 - 473) a întemeiat una din primele lavre în Palestina, în secolul al V-lea, însă, potrivit Sf. Chiril de Schitopol, el însuşi folosea ca model lavrele întemeiate mai devreme în regiunea Faran de Sf. Hariton Mărturisitorul . Marea Lavră a Sf. Sava cel Sfinţit (†532) este una din cele mai vechi mănăstiri din lume încă în funcţiune.
În deşertul egiptean s-au dezvoltat mai multe tradiţii monahale de tip lavriot, de numele Sf. Hariton Mărturisitorul, Eftimie cel Mare şi Sava cel Sfinţit fiind legate principalele astfel de tradiţii.
Un sistem asemănător a fost introdus de Sf. Gherasim, cu şaptezeci de chilii ridicate în jurul unei chinovii (o mănăstire cu viaţă comună, de obşte). După o vreme petrecută în viaţa de obşte, călugării se îndreptau apoi spre viaţa eremitică. Zilele obişnuite ale săptămânii le petreceau în chilie, unde aveau doar câte o rogojină, puţină mâncare şi smicele de palmier din care împleteau coşuri şi frânghii. Sâmbăta, aduceau rodul muncii lor la chinovie. Luau parte la Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine, iar duminică seara se întorceau la chiliile lor. Chiliile rămâneau descuiate, iar cei nevoiaşi puteau lua ce voiau din chilii, dacă le găseau goale. Lavra avea un preot al ei, care ţinea şi legătura cu lumea din afara mănăstirii şi cel puţin doi diaconi.
Principala caracteristică a monahismului de tip lavriot a rămas rugăciunea individuală săvârşită în chilie de fiecare călugăr, spre deosebire de monahismul de tip chinovial unde majoritatea slujbelor se săvârşeau în comun. Spre deosebire de primele lavre, unde chiliile erau risipite, uneori la distanţe destul de mari, mai târziu chiliile din lavrele palestiniene au început să fie construite mai apropiate una de alta, apropiindu-se astfel de organizarea monahală de tip chinovial. În Biserica Occidentală, un tip de organizare comparabilă a vieţii mănăstireşti se regăseşte la Ordinul cartuzian.
Mănăstirea Marea Lavră de la Muntele Athos, întemeiată de Sf. Atanasie Atonitul în anul 963 este cea mai veche mănăstire de la Sfântul Munte şi primea în ordinea dipticelor între mănăstirile atonite.
Cele mai mari şi mai importante mănăstiri ruseşti au primit şi ele numele de lavre. Era vorba în principal de mănăstiri stavropighiale, subordonate direct patriarhului Moscovei. În 1721, după reformele bisericeşti ale lui Petru cel Mare, acesta au trecut în subordinea Sfântului Sinod.
Lavre contemporane
În afară de Lavra Sf. Sava cel Sfinţit (532) şi de Marea Lavră (sec. X) atonită, mai multe mănăstiri contemporane sunt desemnate cu apelativul de lavre. Între acestea amintim Mănăstirea Aghia Lavra („Sfânta Lavră”) din Kalavrita (Grecia), Lavra Supraśl (Polonia) (din 1505), Lavra Sf. David din Gareja (Georgia) (din 1505) Lavra Pecerska (Ucraina) (din 1598), Lavra Sfânta Treime-Sfântul Serghie (Rusia) (din 1744), Lavra Sf. Alexandru Nevsky (Rusia) (din 1797), Lavra de la Poceaev (Ucraina) (din 1833), Lavra Peşterilor din Sviatohirsk (Ucraina) (din 2004).
A se vedea şi
Note
Surse
- Wikipedia:Lavra (en, fr)
- Wikipédia:Monastères palestino-byzantins (fr)
