Iosif Imnograful

Sf. Iosif Imnograful

Cel întru Sfinţi Părintele nostru Iosif imnograful (sau scriitorul de cântări) a fost un monah din secolul al IX-lea, mare apărător al cinstirii icoanelor în perioada iconoclastă. Este cunoscut ca prolific scriitor de cântări bisericeşti, aşa cum se vede din Octoih. Prăznuirea sa se face pe 3 aprilie în tradiţia greacă şi pe 4 aprilie în cea slavă şi românească.

Viaţa

Viitorul Sf. Iosif Imnograful s-a născut în anul 816 în Sicilia, din părinţi creştini, Plotin şi Agata. În anul 830, el şi familia sa au plecat în Grecia, fugind din calea invaziei arabe a Siciliei. Fiind crescut de părinţi evlavioşi, a devenit mai apoi monah la mănăstirea Latmos încă din tinereţe. Pentru evlavia sa şi pentru iubirea de Dumnezeu pe care o arăta, el a fost lăudat de Sf. Grigorie Decapolitul, care l-a adus pe Iosif la Constantinopol. Împreună cu Sf. Grigorie, Sf. Iosif a fost un ferm apărător al cinstirii icoanelor, învăţându-i şi pe alţii acelaşi lucru.

Acestea se petreceau în vremea când erezia iconoclastă bântuia Biserica Ortodoxă: atât împăratul bizantin, Leon Armeanul cât şi patriarhul de pe tronul Constantinopolului erau iconoclaşti. Sf. Iosif a fost ales de monahii ortodocşi din Constantinopol ca delegat al lor către Papa Leon al III-lea (pe acea vreme acesta era încă în comuniune cu Biserica Răsăritului), pentru a-i cere ajutorul. În timpul calătoriei, Sf. Iosif a fost capturat de bandiţi arabi, care l-au dat în mâinile iconoclaştilor care l-au aruncat în închisoare. Şi în închisoare a mărturisit şi a învăţat pe alţii să se împotrivească ereziei. Tot pe când era în închisoare i s-a arătat Sf. Nicolae al Mirelor care i-a cerut să cânte spre slava numelui Domnului. După şase ani petrecuţi în închisoare, Sf. Iosif a fost eliberat.

După eliberare, s-a întors la Constantinopol unde a întemeiat o mănăstire închinată Sf. Grigorie Decapolitul, care nu mai era atunci în viaţă. A ridicat şi o biserică în cinstea Sf. Apostol Bartolomeu, faţă de care avea o mare evlavie. Pe când ţinea post aspru, înaintea prăznuirii Sf. Apostol Bartolomeu, acesta i-a apărut în vis şi l-a îndemnat şi el să scrie cântări bisericeşti. După ce a scris un prim imn în cinstea Sf. Apostol Bartolomeu, Sf. Iosif a închinat multe cântări Sfântului Nicolae, care îl eliberase din închisoare, Născătoarei de Dumnezeu şi altor sfinţi. Se crede că a compus în jur de o mie de cântări.

Când în Biserica a venit un alt val al ereziei iconoclaste, Sf. Iosif a stat iarăşi împotriva acesteia, drept care a fost trimis în exil în Cherson pentru unsprezece ani. La întoarcerea sa, în anul 842, pe când domnea dreptcredincioasa Teodora, a fost numit păstrător al Sfintelor Vase al Catedralei Sfânta Sofia. Însă a fost din nou trimis în exil atunci când l-a acuzat de desfrânare pe Bardas (Vardas), fratele împărătesei. S-a întors la Constantinopol după moartea lui Bardas, în anul 867.

Ajuns la o vârstă foarte înaintată, bolnav fiind, sfântul a primit înştiinţare de la Dumnezeu că viaţa lui se apropia de sfârşit. Ca urmare, Sf. Iosif a rămas în rugăciune intensă până la moartea sa, rugându-se pentru pacea Bisericii şi pentru mântuirea sufletului său. A adormit întru Domnul în jurul anului 883. A lăsat în urmă o moştenire bogată, multe canoane din Minei şi multe imne din Octoih fiind alcătuite de Sf. Iosif Imnograful.

Imnografie

Tropar (glas 2)

Veniţi să-l lăudăm pe cel de Dumnezeu insuflat, pe Iosif,

instrumentul cel cu douăsprezece coarde al Cuvântului,

harfă melodioasă a Harului şi a alăută a virtuţilor cereşti,

cel ce a lăudat şi preacinstit adunarea Sfinţilor,

Iar acum împreună cu aceştia e slăvit.

Tropar (glasul al 8-lea):

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip,

că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos

şi luptând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător,

ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.

Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, Preacuvioase părinte Iosife, duhul tău.

Condac (glas 3)

Ca pana în mâna scriitorului a fost de Dumnezeu insuflată limba ta,

după cuvintele lui David.

Cântat-ai încercările Sfinţilor

Şi-ai arătat harul ce li s-a dat pentru nevoinţele lor.

Pentru aceasta îţi cântăm: „Bucură-te, binecuvântată harfă a sfintelor cântări!"

Condac (glas 2):

Cel ce eşti izvor nedeşertat al pocăinţei

şi dătător mângâierii celei fără de sfârşit şi adâncime umilinţei, Iosife,

dă-ne nouă lacrimile pocăinţei celei dumnezeieşti, prin care plângem aici

[ca] să dobândim mângâiere de la Dumnezeu, cerşind ajutorul tău, Sfinte.

Legături externe

• ro: Sinaxar 4 aprilie]
• ro: Vieţile Sfinţilor, 4 aprilie
• ro: Proloagele, 4 aprilie
• en: Joseph the Hymnographer (GOARCH)
• en: Venerable Joseph the Hymnographer (OCA)