Teodor de Canterbury

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Cel între sfinţi Teodor din Tars, numit şi Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei şi pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury. Prăznuirea sa se face la data de 19 septembrie.

Cuprins

Viaţa

Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană.[1] Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. [2] De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.[3]

Cucerirea arabă, care a cuprins şi Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol.[4] Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia şi retorica greacă şi utilizarea horoscopului.[5]

Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma şi s-a alăturat unei comunităţi de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia.[6] În timp ce se afla la Roma, la cunoştinţele sale deja cuprinzătoare asupra moştenirii intelectuale greceşti, el a adăugat atât literatura latină sacră cât şi cea seculară.[7] În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, şi Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neaşteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opţiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziţia şi la recomandat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 şi a plecat spre Anglia însoţit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.

Deşi avea aproape şaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză şi hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.[8] În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paşti, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria şi interzicerea consangvinităţii şi privind alte câteva probleme.[9] De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăţi Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a depus şi l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărţit eparhiile în consecinţă. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.

În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului şi aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensaţie pentru moartea lui Aelfwine.[10]

Teodor şi Hadrian au înfiinţat o şcoală la Canterbury care instruia creştini din ambele tradiţii, celtă şi romană, reuşind astfel să apropie mult cele două grupări şi să ducă la apariţia unei "epoci de aur" a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei şcoli. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenţi mai cuprindea: poezie, astronomie şi calculul calendarului Bisericii. [11]

Teodor avea un rol activ în această şcoală, predând muzica sacră,[12] predând texte diferite, cunoştinţe despre sfinţi răsăriteni şi, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinţilor, o inovaţie liturgică majoră în Apus.[13] O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenţii săi de la şcoala din Canterbury.[14] De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus.[15] Trecut cu vederea mulţi ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 şi, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.[16]

Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci şi doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abaţia Sfântul Augustin.


Casetă de succesiune:
Teodor de Canterbury
Precedat de:
Wighard
(ne-hirotonit)
Arhiepiscop of Canterbury
26 martie 668 - 19 septembrie 690
Urmat de:
Berhtwald



Note

  1. Lapidge, "The Career of Archbishop Theodore", in Archbishop Theodore, pp. 8-9
  2. Lapidge, Career of Theodore p. 4
  3. Lapidge, Career of Theodore pp. 7-8
  4. Lapidge, Career of Theodore p.10
  5. Lapidge, Career of Theodore p17-18
  6. Lapidge, Career of Theodore pp. 21-22
  7. Bede, Historia ecclesiastica 4.1
  8. Beda, Historia ecclesiastica IV.2 — numiri: Bisi ca episcop al Angliei de Răsărit, Putta ca episcop de Rochester, Hlothhere ca episcop de Wessex şi Ceadda care a fost rehirotonit episcop de Mercia.
  9. Canoanele din Hertford, păstrate în Beda, Historia ecclesiastica IV.5
  10. Beda, Historia ecclesiastica, Cartea a IV-a, capitolul 21.
  11. Beda, Historia ecclesiastica IV.2, trans. D. H. Farmer
  12. Beda Historia ecclesiastica, IV.2.
  13. Bischoff and Lapidge, Biblical Commentaries p. 172
  14. B. Bischoff and M. Lapidge, Biblical Commentaries
  15. J. Stevenson, The Laterculus Malalianus and the School of Archbishop Theodore
  16. J. Siemens, 'The Restoration of Humankind in the Laterculus Malalianus, 14' in The Heythrop Journal

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi