Parascheva Romana

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Muceniţă Fecioară Parascheva Romana
Sfânta şi slăvita muceniţă fecioară Parascheva Romana (sau Paraschevi) a fost arestată în vremea împăratului roman Antoninus Pius (138-161 d.Hr.) pentru că refuzase să se închine idolilor, potrivit religiei păgâne a statului roman. După ce a îndurat multe chinuri, a fost până la urmă eliberată de împărat, însă a continuat să Îl mărturisească pe Hristos. A fost prinsă din nou, supusă la chinuri şi i s-a tăiat capul în vremea guvernatorului roman Tarasie în anul 180. Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 26 iulie şi uneori şi pe 9 noiembrie.
Nu trebuie confundată cu Sf. Cuvioasă Parascheva cea Nouă de la Iaşi.

Cuprins

Viaţa

Sfânta Parascheva Romana s-a născut într-un sat din apropiere de oraşul Roma în vremea domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Părinţii ei, pe nume Agatonic (sau Agaton) şi Politeia, creştini evlavioşi, s-au rugat cu stăruinţă pentru a avea un copil, iar Dumnezeu le-a auzit rugăciunile. Părinţii sfintei cinsteau cu deosebire ziua de vineri, în care a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos, şi întrucât sfânta s-a născut într-o zi de vineri, părinţii i-au dat numele de Parascheva, care este numele zilei de vineri în limba greacă (gr. "paraskevi") dar care, în sens literal, înseamnă şi "pregătire".

Sfânta Parascheva a primit o educaţie aleasă, fiind instruită atât de dascăli păgâni cât şi creştini. Cunoştea deosebit de bine filosofia vremii. Întărindu-se în credinţa creştină, vorbea adeseori cu alte femei despre învăţătura creştină, încercând să le întărească credinţa în noua religie.

Parascheva fiind atât de frumoasă, bine educată şi bogată, multe familii de neam ales şi-o doreau drept soţie pentru fiii lor. Blândeţea şi bunăvoinţa ei o făceau cu atât mai atrăgătoare. Dar, întrucât ea îşi alesese un scop mai înalt în viaţă, Sfânta Parascheva a refuzat toate cererile în căsătorie.

Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, părinţii ei au murit, lăsând-o ca singură moştenitoare a averilor familiei. Sfânta Parascheva nu a voit să păstreze doar pentru ea aceste averi, ci, râvnind să urmeze deplin calea lui Hristos, şi-a vândut toate averile, folosind banii pentru a alina suferinţele oamenilor. O parte a banilor a pus-o deoparte pentru a asigura traiul unei comunităţi de evlavioase fecioare creştine, care trăiau laolaltă, ca mai târziu în viaţa mănăstirilor de obşte. Acestea trăiau laolaltă, se rugau, posteau şi îi ajutau pe cei din nevoi. Le propovăduiau calea mântuirii în Hristos în primul rând femeilor evreice şi păgâne.

Sfânta Parascheva a părăsit Roma la vârsta de 30 de ani şi, pornind în misiune, a trecut prin multe oraşe şi sate. Propovăduirea ei se făcea într-o vreme în care evreii şi romanii îi persecutau pe creştini cu mare îndârjire. În vremea aceea, la Roma era împărat Antoninus Pius (138-161 d. Hr.), care nu îi executa pe creştini fără judecată, ci încerca să îi ocrotească de furia celor porniţi împotriva lor. Creştinii nu puteau fi judecaţi decât dacă un cetăţean depunea o plângere oficială împotriva lor. Dar împăratul a trebuit să abroge această lege, întrucât creştinii erau consideraţi vinovaţi de multe din nenorocirile care loviseră Roma în acea vreme.

Învăţată, cu darul vorbirii şi tare în credinţă, Parascheva propovăduia învăţătura creştină cetăţenilor romani, îndemnându-i să se întoarcă de la idolatrie la credinţa în Hristos, şi mulţi o ascultau. După o vreme, împăratul a auzit despre lucrarea misionară a sfintei. La întoarcerea ei la Roma, s-au primit mai multe denunţuri pe numele ei, iar împăratul a poruncit ca sfânta să fie chemată la palat pentru cercetarea plângerilor.

Atras de frumuseţea şi de smerenia ei, împăratul a încercat mai întâi să o ademenească, cu cuvinte frumoase, să renunţe la credinţa ei creştină, ajungând chiar până la a-i făgădui să o ia de soţie şi să o facă împărăteasă, însă Parascheva nu s-a lăsat ademenită nici de cuvintele frumoase, nici de ameninţări.

Atunci împăratul a poruncit gărzilor să aşeze pe capul sfintei o cască de fier încins, însă Sfânta a primit fără teamă pedeapsa şi nu s-a înspăimântat, iar fierul încins nu a putut-o arde, şi mulţi dintre cei care au văzut atunci minunea s-au convertit la credinţa creştină. Fiind aruncată în închisoare, sfânta s-a rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu să îi dea putere ca să rabde ameninţările şi chinurile care i se pregăteau.

Mai întâi, împăratul a poruncit ca sfânta să fie spânzurată de păr, iar mâinile şi braţele i-au fost arse cu torţele. Sfânta era în mare suferinţă, însă nu a cedat în faţa durerii. Atunci, împăratul a poruncit să fie pregătită o căldare mare cu ulei şi smoală, încinse la foc, şi a poruncit ca sfânta să fie aruncată în căldarea încinsă. Dar sfânta, rugându-se mereu Domnului, a stat în căldarea cu smoală şi ulei încins ca într-o baie răcoroasă, prin minune dumnezeiască. Crezând că sfânta prin vrăjitorie făcuse să se răcească conţinutul cazanului, împăratul, mânios, s-a apropiat de acesta, dar a fost pe dată orbit de aburii încinşi şi de fumul care se răspândeau în jurul acestuia. Împăratul i-a cerut sfintei să îl vindece atunci de orbirea lui, şi la rugăciunile ei, acesta şi-a recăpătat vederea. În amintirea acestui episod, creştinii aveau să o cunoască şi să o cinstească până în zilele noastre pe sfânta Parascheva Romana drept vindecătoare a bolilor de ochi. Cutremurat de această minune, el a eliberat-o pe sfânta Parascheva şi i-a îngăduit să îşi continue propovăduirea prin imperiu, punând capăt persecuţiilor împotriva creştinilor în întregul Imperiu roman. Potrivit unor relatări, împăratul s-ar fi convertit şi el, împreună cu toată casa lui, la creştinism.

Dar perioada de pace a fost scurtă. După moartea împăratului Antoninus în 161, în imperiu a izbucnit o epidemie de ciumă, pe care romanii au pus-o pe seama zeilor lor păgâni, pe care îi credeau mânioşi pentru toleranţa arătată creştinismului. În vremea domniei urmaşului lui Antoninus, împăratul Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), legislaţia cu privire la "necredincioşi" (adică la cei care nu credeau în zeii păgâni) s-a schimbat din nou, şi persecuţiile împotriva creştinilor au reînceput.

În ciuda primejdiilor, Parascheva şi-a continuat călătoriile misionare, propovăduind Evanghelia prin toate locurile pe unde călătorea. Într-unul din oraşele prin care a trecut, guvernatorul oraşului, pe nume Asclepios, potrivit poruncii împăratului Aureliu, a poruncit ca sfânta să fie arestată. La cererea ei, sfânta a fost dusă în templul zeului Apollo, păgânii crezând că sfânta cedase şi că era gata să aducă jertfe acestuia. Dar, ajunsă acolo, sfânta s-a rugat lui Domnului Hristos, Care a făcut ca statuile din templu să se prăbuşească pe loc. Parascheva a fost din nou supusă la numeroase chinuri, pe care le-a răbdat fără să se abată de la credinţa ei. A fost apoi aruncată într-o groapă cu şerpi mari. Sfânta însă a făcut semnul crucii asupra şerpilor, iar aceştia au murit pe loc. Asclepios, care auzise despre celelalte minuni ale sfintei şi văzând încă altele şi-a dat seama că sfânta Parascheva era ocrotită de puterea lui Dumnezeu şi a poruncit să fie eliberată, mărturisind şi el, dimpreună cu toată curtea lui, credinţa cea adevărată.

Plecând sfânta mai departe, a fost arestată într-un alt oraş de guvernatorul local, pe nume Tarasie. Acesta a pus ca sfânta să fie bătută crunt. Apoi a aruncat-o în închisoare, poruncind să i se aşeze pe piept o piatră grea. Sfânta Parascheva s-a rugat însă lui Dumnezeu să o întărească, pentru a putea răbda chinurile care o mai aşteptau. În zilele care au urmat, a fost torturată în fel şi chip şi, pentru că nu a primit să părăsească credinţa creştină, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Potrivit obiceiului romanilor, i s-a îngăduit o singură dorinţă înainte de moarte, iar ea a cerut să fie lăsată singură ca să se mai roage o singură dată. După ce s-a rugat fierbinte, încredinţându-se în mâinile Domnului Hristos pe care Îl propovăduise şi Îl slujise întreaga ei viaţă, Parascheva s-a încredinţat soldaţilor, care i-au tăiat capul.

La mai multă vreme după moartea sfintei, moaştele sale au fost duse la Constantinopol, unde sunt cinstite de credincioşi până în ziua de astăzi. Sfânta Parascheva a făcut şi face până în zilele noastre multe minuni pentru cei care i se roagă cu credinţă. Se spune că, doar atingându-se de puţin pământ de la mormântul ei, ologii puteau merge, cei îndrăciţi căpătau vindecare, iar femeile sterpe până atunci erau binecuvântate cu copii. Sfânta este cinstită în mod deosebit ca vindecătoare a bolilor de ochi, în amintirea minunii pe care a făcut-o chiar pentru chinuitorul ei, împăratul Antoninus Pius. Viaţa Sfintei Parascheva a fost scrisă de Sf. Ioan din Eubeea, în secolul al VIII-lea.

Mormântul din Pounta, Grecia

Potrivit tradiţiei din regiunea Epirului, din Grecia, Sfânta Parascheva nu ar fi primit mucenicia la Roma, cum se aminteşte în „Viaţa” ei, ci în Thesprotia, pe locul unde se ridică astăzi Mănăstirea Sfintei Paraschevi din Pounta. Potrivit acestei tradiţii, de care localnicii sunt foarte ataşaţi, trupul sfintei (fără cap) a fost îngropat acolo, iar mormântul ei încă mai este cinstit de toţi până în prezent.

Se povesteşte că persecutorii au târât-o pe sfânta Parascheva până la malul râului Aheron, pentru a-i tăia capul acolo. Potrivit tradiţiei locale, când sabia s-a ridicat deasupra capului ei, ea s-a agăţat cu mâinile de un stâlp de piatră, ţinându-l atât de strâns încât amprenta mâinii ei s-a imprimat în piatră. Pe locul acela, a fost înălţată de credincioşi o biserică pentru a adăposti moaştele sfintei. Capul acesteia a fost mai întâi aşezat în zidurile bisericii, însă astăzi se păstrează în Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petraki din Atena.

Potrivit scriitorului Spyros Mouselimis (în articolul său despre "Mănăstirea din Pountas şi Sărbătoarea Sfintei Paraschevi" (Ηπειρωτική Εστία, 10, pp. 638-641, 1961), Mănăstirea din Pountas era cunoscută pentru apele ei tămăduitoare şi pentru numeroasele minuni care se săvârşeau aici. Pelerinii obişnuiau să taie bucăţele din stâlpul de piatră al Sfintei Paraschevi, pe care le purtau drept talisman, astfel încât până în anul 1960 stâlpul ajunsese la jumătate din mărimea sa iniţială.

Mănăstirea avea proprietăţi foarte numeroase. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, veniturile anuale ale mănăstirii erau de 20.000 de piaştri, din care era finanţată o şcoală cu internat până în anul 1913. După schimburile de populaţie din anul 1923, mănăstirea a fost abandonată până în anul 1975. Din biserica veche s-a mai păstrat doar partea de răsărit a altarului. Restul bisericii a fost restaurat în 1989, ca şi inscripţia de pe mormântul Sfintei Parascheva. În prezent, locul funcţionează ca mănăstire de maici.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Osârdia ta asemenea chemării făcând-o, ceea ce eşti cu acelaşi nume numită, credinţa ta întocmai cu numele întru locuinţă ai moştenit-o, Paraschevi cea purtătoare de chinuri. Pentru aceasta verşi tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Purtătoarei de chinuri Paraschevi, credincioşilor, veniţi, cântare cu un glas să-o cântăm, că străluceşte cu minunile în lume, alungând întunericul înşelăciunii şi dând dar fără pizmuire celor ce cu credinţă strigă: Bucură-te, muceniţă mult pătimitoare!

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi