Constans al II-lea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Constans al II-lea (greacă: Κώνστας Β', Kōnstas II), numit şi „Constantin Bărbosul” (grec. Kōnstantinos Pogonatos), a fost împărat roman (bizantin) din 641 până în 668. El a încercat să forţeze unitatea din interiorul Bisericii printr-un edict, numit typos, care interzicea polemica în privinţa ereziei monotelitismului şi controversele privind firile divină şi umană ale lui Hristos.

Viaţa

Constans al II-lea s-a născut în 7 noiembrie 630, fiind fiul lui Constantin al III-lea (sau Heraclie Constantin) şi Gregoria şi nepotul lui Heraclie I. A fost botezat Flaviu Heraclie şi a domnit sub numele de Constantin, dar scriitori bizantini l-au numit Constans al II-lea. El s-a căsătorit cu Fausta, de la care a avut trei fii: Constantin al IV-lea, Heraclie şi Tiberiu. Dinastia heracliană era suporter al ereziei monotelite.

După moartea tatălui său, unchiul lui Constans, Heraklonas, a devenit împărat şi, ca răspuns la presiunile publice şi politice care au înconjurat moartea tatălui său, l-a făcut co-împărat pe Constans în septembrie 641. Spre sfârşitul anului 641 şi începutul anului 642, Heraklonas a fost demis iar Constans a rămas singurul împărat, la vârste de unsprezece ani. Constans a intrat atunci sub o regenţă de senatori alături de Patriarhul Pavel al II-lea. La vremea urcării sale pe tron, Califatul Arab s-a întărit considerabil în părţile răsăritene ale imperiului şi a început să cotropească mari părţi din imperiu.

Bizantinii s-au retras din Egipt în 642, cu toate că flota bizantină a reocupat Alexandria în 645 pentru scurtă vreme. În 647, forţele arabe au intrat în Armenia şi Capadocia. În 648, arabii au intrat în Frigia şi au început să atace Creta pe mare. În 651, Constans a demarat negocieri cu Califatul care au dus la o perioadă scurtă de pace, până în 655. Apoi, arabii şi-au reînceput atacurile şi au demarat pregătirile pentru atacarea Constantinopolului. Cu toate acestea, plănuitul atac nu a mai avut loc deoarece nou apărutele facţiuni şiită şi sunită din interiorul islamului au dus la război civil. În 659, Constans a putut restabili autoritatea bizantină asupra slavilor din Balcani şi a încheiat pace cu arabii.

Deşi avea înclinaţii spre monotelism, Constans a încercat să rămână neutru în disputele dintre Ortodoxie şi monotelism. Controversa monotelită a apărut în timpul domniei lui Heraclie I şi a continuat să cauzeze conflicte în imperiu. Monotelismul a fost adoptat în Siria şi Palestina, dar respins în Africa şi Occident.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, un avocat înfocat al poziţiei ortodoxe, a criticat cu tărie politicile imperiale ca eretice. Criticile lui au dus la convocarea a câteva sinoade locale în exarhatul Cartaginei. Într-un edict, Tipos-ul, emis în 648 prin Patriarhul Pavel, el a refuzat să persecute vreo parte şi a interzis discuţiile despre firile lui Hristos. Typos-ul, la fel ca Ectesisul lui Heraclie, au fost condamnate le Sinodul Lateran la care au participat Sfântul Maxim, Papa Sfântul Martin şi alţi episcopi. Ofensat de acţiunea sinodului, Constans i-a ordonat lui Olimpiu, exarh de Ravenna, să îl aresteze pe Papa Martin şi să-i oblige pe episcopii de la sinod să accepte să semneze Tipos-ul. În schimb, Olimpiu, aşteptându-se la sprijinul lui Martin şi al celorlalţi episcopi, s-a declarat el însuşi împărat. Cu toate acestea, revolta a eşuat când Olimpiu a murit în 652.

Un nou exarh a sosit în Ravenna în iunie 653 şi l-a arestat pe Sfântul Martin care a fost judecat în faţa senatului din Constantinopol. El a fost găsit vinovat şi condamnat la moarte. Constans i-a comutat pedeapsa în exil în Cherson. Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost şi el arestat şi judecat. După ce a fost găsit vinovat, el a fost mutilat şi exilat în Schemarion în Caucaz, unde a şi murit în 662.

Pentru a asigura succesiune dinastică fiilor săi, Constans îl face co-împărat pe fiul său Constantin al IV-lea în 654 şi apoi în 659, îi face co-împăraţi pe Heraclie şi Tiberiu. În 660, după ce l-a forţat pe fratele ău mai tânăr Teodosie să de călugărească, îl asasinează. Strigătele populaţiei Constantinopolului privitor la acest fratricid şi felul cum a abordat problemele religioase îl fac pe Constans să părăsească Constantinopolul în 661 şi să se mute în Sicilia, unde îşi stabileşte cartierul general în Siracuza. Planul său de a folosi Sicilia ca bază de apărare a Italiei şi Africii în faţa atacurilor arabe necesită resurse financiare mari care devin poveri grele pe umerii populaţiei, făcându-l să întreprindă incursiuni în sudul şi centrul Italiei în scop de jaf.

În 663, el vizitează Roma, fiind primul împărat roman care face această vizită în ultimele două secole. Cu toate că atunci se afla în relaţii bune cu Papa Vitilian, Constans anunţă că Arhiepiscopul de Ravenna nu era în jurisdicţia Papei Romei, deoarece oraşul era sediul exarhului care era reprezentantul său apropiat. Acţiunile lui Constans în Italia au exasperat populaţia italiană. În 15 septembrie 668, majordomul său îl asasinează în baie. Constans avea 37 de ani. După o scurtă uzurpare din partea lui Mezezie, cel mai în vârstă fiu al lui Constans, Constantin al IV-lea, îi urmează la tron.

Trupul lui Constans este adus la Constantinopol de către Constantin al IV-lea şi înmormântat în Biserica Sfinţilor Apostoli.

Casetă de succesiune:
Constans al II-lea
Precedat de:
Heraklonas
Împărat Roman (Bizantin)
641-668
Urmat de:
Constantin al IV-lea



Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi