Începuturile presei bisericești românești
Începuturile presei bisericești românești sunt o rodire a învățământului teologic, căci abia după formarea unor oameni pregătiți s-au putut pune bazele unor periodice bisericești.
Ziarele bisericești erau făcute cu intenția „de a hrăni duhul religios și moral ce a caracterizat totdeauna nația românească”, fiind publicate încă din 1839.
Țara Românească
Primele încercări
Vestitorul bisericesc (1839—1840)
Încă de la 18 decembrie 1838, tinerii dascăli de origine transilvăneană, ierodiaconul Dionisie Romano, profesor la școala națională și Gavriil Munteanu, profesor la seminarul din Buzău, au publicat o înștiințare prin care își anunțau intenția de a scoate un ziar bisericesc, cu scopul „de a hrăni duhul religios și moral ce a caracterizat totdeauna nația românească”.
Foaia a apărut la 7 ianuarie 1839, sub titlul Vestitorul bisericesc, gazetă religioasă și morală. A apărut săptămânal, în patru pagini, în tipografia Episcopiei Buzăului până în decembrie 1840. Avea și un supliment de Meditații religioase, traduse din germană de Gavriil Munteanu, strânse apoi în două volume (Buzău, 1839—1840).
Cele mai multe articole — de regulă traduceri — aparțineau celor doi redactori, la care se adăugau câteva cuvântări ale arhimandritului Eufrosin Poteca și chiar traduceri făcute de elevii de la seminar. Aproape toate erau însă rupte de realitățile bisericești, fapt pentru care foaia n-a avut niciun ecou în rândul preoțimii, fiind nevoită să-și înceteze apariția, după numai doi ani de viață.
O bună parte din articolele publicate de Dionisie Romano în paginile „Vestitorului” au fost strânse mai târziu într-un volum, cu titlul Principii generali de înțelepciune și datoriile tinerilor (Buzău, 1871).
Cu toate că Vestitorul bisericesc n-a fost de un real folos Bisericii și preoțimii, totuși importanța sa constă în faptul că a fost primul ziar în Biserica română, pregătind drumul publicațiilor periodice bisericești de mai târziu.
Eho eclesiastic (1850—1852)
Din septembrie 1850 până în august 1852, Dionisie Romano, acum arhimandrit, a scos la București o nouă foaie bisericească, mult mai interesantă, intitulată Eho eclesiastic, gazetă religioasă-morală. Foaia apărea o dată pe lună, având și un supliment „Biblioteca religios-morală”, în care erau publicate diverse broșuri cu caracter religios-moralizator sau fragmente din cărțile Sf. Scripturi.
Nici această foaie n-a avut o soartă mai bună, căci nefiind sprijinită de preoțime și nici chiar de oficialitățile bisericești, a trebuit să-și înceteze apariția.
Concluzie
În ciuda faptului că primele foi bisericești românești nu și-au putut atinge scopul urmărit, fiind primite cu indiferență de preoțime, totuși, lui Dionisie Romano i se cuvine, pe bună dreptate, atributul de „părinte al ziaristicii noastre bisericești”.
Predicatorul (1857—1859)
A treia foaie bisericească tipărită în Țara Românească a fost Predicatorul. A apărut săptămânal la București, între 1 ianuarie — 25 decembrie 1857 și 1 martie 1858 — 19 februarie 1859. Redactorii „Predicatorului” au fost protosinghelul Dionisie Măldărescu, iconomul Mitropoliei, și Ilie Benescu, profesor la seminarul din București, amândoi foști bursieri ai mitropolitului Neofit la Atena (în 1858 locul lui I. Benescu a fost luat de duhovnicul Ioil).
Au apărut articole de istorie bisericească și de morală, precum și câte o predică în fiecare număr, deci avea un cuprins mai variat și mai legat de nevoile imediate ale preoțimii.
Biserica (1862—1864)
Între 28 ianuarie 1862 și 19 iulie 1864, a apărut, tot la București, Biserica, redactată de preotul Grigorie Musceleanu. În paginile foii, au apărut mai multe articole cu caracter istoric, legate mai ales de trecutul mănăstirilor, chiar cu reproducerea unor documente inedite, fiind tocmai în preajma secularizării. În 1871—1872, foaia a reapărut, sub titlul Biserica română.
Ecclesia (1866—1867)
În cursul discuțiilor pricinuite de ultimele legiuri bisericești ale lui Alexandru Ioan Cuza, a apărut la București, în 1866—1867, Ecclesia.
Era redactată de Scarlat Rosetti și de arhimandritul moldovean Climent Nicolau, un om pregătit, fost profesor la Socola. Sunt interesante câteva documente privitoare la începuturile Mitropoliei Ungrovlahiei, traduse după colecția lui Miklosich—Muller, Acta Patriarchatus Constantinopolitani.
Vocea Bisericii (1870—1872)
În 1870—1872, arhimandritul Teoctist Scriban a editat, în București, Vocea Bisericii, „ziar literar și științific religios”. A publicat mai ales cuvântări, multe traduse de el însuși din Sf. Grigorie Teologul, precum și articole de conținut divers.
Moldova
Preotul (1861—1866)
În Moldova, cea mai veche foaie bisericească a fost Preotul'. A apărut săptămânal — însă cu întreruperi — de la 15 aprilie 1861, până la 9 aprilie 1866, fiind redactată de Climent Nicolau, amintit mai sus, ajutat — pentru scurt timp — de ierodiaconul Inochentie Moisiu, viitorul episcop de Roman. Noua gazetă s-a ridicat cu mult curaj împotriva relelor existente atunci în Biserica română. S-au publicat și articole de interes bisericesc, destul de izbutite pentru acel timp.
Predicatorul moralului... (1864—1865)
La 3 octombrie 1864, a apărut tot la Iași o nouă foaie bisericească, Predicatorul moralului evanghelic și al umanității, sub conducerea arhimandritului Isaia Teodorescu (popa Duhu al lui Ioan Creangă), pe atunci rector al Seminarului de la Socola, ajutat la început de preotul Constantin Știubei, apoi de pr. Constantin Buțureanu. În paginile sale au apărut felurite predici și cronici bisericești. Și-a încetat apariția în iulie 1865.
Foaia Mitropoliei (1872)
Între 1 octombrie 1868 și 1 ianuarie 1872 a apărut, la Iași, Foaia oficială bisericească a Sfintei Mitropolii a Moldovei, cu binecuvântarea mitropolitului Calinic Miclescu. Publica mai mult acte oficiale ale Mitropoliei, circulare, concursuri etc. În paginile ei s-a publicat, pentru prima oară în românește, Expunerea doctrinei Bisericii Ortodoxe a teologului francez trecut la Ortodoxie, Vladimir Guettee.
România după 1870
Biserica Ortodoxă Română (1874)
Prima revistă bisericească de înaltă ținută teologică a fost Biserica Ortodoxă Română, organul oficial al Sfântului Sinod (azi Buletinul oficial al Patriarhiei Române). A apărut — lunar — de la 1 octombrie 1874 până azi, cu scurte întreruperi în 1878—1880 și în 1916—1921. Era sub conducerea unui comitet de redacție, format din câțiva membri ai Sfântului Sinod și profesori de la Seminarul Central și Facultatea de teologie sau alți teologi.
Primii președinți ai comitetului de redacție au fost arhiereii titulari: Ghenadie Țeposu, fostul episcop de Argeș (1874—1877), urmat de Silvestru Bălănescu, Ghenadie Enăceanu (1877—1878), Gherasim Timuș, Calistrat Orleanu ș.a. În paginile revistei s-au publicat felurite studii de teologie, de unii membri ai Sfântului Sinod, de profesorii de la Facultatea de teologie și chiar de unii preoți din București (Ghenadie Țeposu, Silvestru Bălănescu, Gherasim Timuș, Calistrat Orleanu, Gheorghe Zottu, Atanasie Mironescu, Dragomir Demetrescu, Ștefan Călinescu și mai târziu Ioan Mihălcescu ș.a.).
S-au publicat și numeroase studii de istoria Bisericii Române (de episcopii Melchisedec Ștefănescu și Ghenadie Enăceanu, profesorul Constantin Erbiceanu, Nicolae Dobrescu ș.a.), traduceri din Sfinții Părinți, predici, cronici ale unor evenimente bisericești interne și externe. Ca material suplimentar, se publicau și dezbaterile Sfântului Sinod.
Întrucât la începuturile ei revista publica numai studii de teologie înaltă, greu de înțeles de preoții români de atunci, în cea mai mare parte absolvenți a patru clase de seminar, s-au ridicat adeseori critici și obiecțiuni împotriva ei. Abia către sfârșitul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale celui de-al XX-lea, au început să se publice studii și articole legate de viața preoțimii. De remarcat că printre colaboratori s-au numărat și câțiva ardeleni, e adevărat, foarte puțini.
În orice caz, Biserica Ortodoxă Română, cu toate că n-a fost apreciată așa cum se cuvenea de către preoțime, a fost cea mai bună revistă de specialitate în acel timp, împlinind un rol însemnat în promovarea teologiei românești.
Ortodoxul (1880—1886)
O altă revistă de înalt nivel teologic a fost Ortodoxul, care a apărut la București — de două ori pe lună — de la 1 ianuarie 1880. Era redactată de cunoscutul teolog de neam grec Dr. Gheorghe Zottu (1842—1885), profesor la cele două seminarii și apoi la Facultatea de teologie din București. După moartea lui, a fost redactată de către un comitet. Și-a încetat apariția la 24 august 1886, deci îndată după moartea mitropolitului primat Calinic Miclescu, care o patronase.
Revista Ortodoxul se remarca prin varietatea materialelor publicate (studii de teologie, de istorie a Bisericii românești, traduceri din Sfinții Părinți, predici, știri din viața Bisericilor Ortodoxe surori — în special a celei din Transilvania — și din viața Bisericii Ortodoxe Române).
Revista Teologică (1883—1887)
Pentru a contracara lucrarea negativă a ziarului Deșteptarea, scoasă de un grup de preoți din Iași, certați cu disciplina bisericească, sub îndrumarea lui George Mârzescu, avocat și profesor la Facultatea de drept a Universității ieșene, mitropolitul Iosif Naniescu a încredințat profesorilor Constantin Erbiceanu și Dragomir Demetrescu, pe atunci la Seminarul „Veniamin”, sarcina de a redacta o nouă publicație periodică bisericească, intitulată Revista Teologică.
A apărut la Iași, între 25 martie 1883 și 18 ianuarie 1887. În cei 4 ani de apariție, în paginile revistei au apărut o serie de lucrări teologice, semnate de cei doi redactori și de alți profesori ai Seminarului Veniamin, precum și numeroase lucrări de istorie bisericească, datorate lui Constantin Erbiceanu.
Reviste mai mici
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și în primele decenii ale celui de-al XX-lea, au apărut și alte reviste și ziare bisericești, redactate de diferiți teologi sau de unele asociații preoțești. De pildă, la București a apărut Amvonul (1891—1893), organ al Societății „Amvonul român”, continuat de Amvonul și Școala (1893—1894), Voința Bisericii Române (1891—1894), redactată de unii profesori de teologie cu studii în Apus, Vocea Bisericii, primul „ziar eclesiastic ilustrat” (1894—1896), redactat de profesorul Badea Cireșeanu, Teologul (1897—1898), redactat de un comitet de studenți teologi (între care și Ioan Mihălcescu), Apostolul (1900—1901) ș.a.
O existență mai îndelungată a avut Consolatorul, organul Societății clerului român „Ajutorul” (1879—1880, apoi 1898—1904), care din 1904 a apărut sub titlul Amvonul (1904—1916). Revista era redactată de un comitet, din care făceau parte cei mai distinși preoți bucureșteni din acel timp. Altă revistă era Școala și Biserica (1898—1914), condusă de profesorul D. Stănescu, autorul unor lucrări de istorie bisericească.
Viitorul (1898—1916)
Una din cele mai apreciate reviste bisericești de la începutul secolului XX a fost Viitorul, revistă bisericească și didactică (1 septembrie 1898—1916), sub conducerea profesorului Dimitrie Boroianu (până în 1904 a apărut la Iași sub conducerea lui D. Boroianu și a profesorului V. Oiaga, de la Seminarul Veniamin). S-a bucurat de colaborarea celor mai distinși teologi ai vremii (profesori de la Facultatea de Teologie, arhimandritul Iuliu Scriban ș.a.).
Revista Ortodoxă (1912—1916)
Tot așa de bună era și Revista Ortodoxă (1912—1916), redactată de un comitet, în care intrau cei mai distinși teologi ai vremii: arhimandritul Iuliu Scriban, I. Popescu-Mălăești, I. Mihălcescu, N. Dobrescu, C. Nazarie și episcopul Nicodim al Hușilor.
Reviste din provincie
Dintre foile bisericești care au apărut în provincie, merită să rețină atenția Biserica și Școala la Galați (1889—1897, cu mai multe întreruperi), Menirea Preotului la Râmnicu Vâlcea (1890—1898, cu întreruperi), Cuvântul Adevărului, tot la Râmnic (1902—1909), unul din cele mai bune periodice bisericești. La Pitești a apărut Revista Societății clerului argeșean „Frăția” (1900), care în 1904 și-a schimbat titlul în Păstorul Ortodox (a apărut până în 1912) — redactată de Platon Ciosu. La Curtea de Argeș a apărut Calea Vieții, revistă bisericească populară a Societății clerului „Apostolul” din județul Olt (1904—1912), redactată de preotul V. Predeanu. Din iulie 1912 până în iunie 1916, în locul acestor două reviste a apărut la Pitești Adevărul bisericesc, ca organ al Societății „Frăția” a clerului din eparhia Argeșului, sub îndrumarea unui comitet de preoți din eparhie.
Alte reviste
Societatea „Ocrotirea” a clerului din Mitropolia Moldovei publică la Iași revista Ortodoxul, redactată de preotul Teodor Ghiga (1910—1913). Între 1911—1915 a apărut, la București, Cultura, revista cântăreților bisericești din România, sub conducerea unui comitet, în frunte cu Ion Popescu-Pasărea.
Candela (1882—1946)
La Cernăuți, profesorii Facultății de teologie — cu ajutorul mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, publicau, din 1882, revista Candela, cu studii în limbile română și ruteană. În paginile acesteia au apărut studii de mare valoare teologică. Revista a apărut — cu o întrerupere în timpul primului război mondial — până în 1946.
Concluzie
Așadar, din mulțimea ziarelor și revistelor bisericești din a doua jumătate a secolului XIX și primele decenii ale secolului XX, s-a impus doar Biserica Ortodoxă Română, Ortodoxul, Revista Teologică, Viitorul și Candela, redactate de arhierei sau profesori de teologie, deci oameni cu pregătire superioară, care au izbutit să imprime o notă nouă presei bisericești din România.
Transilvania
Introducere
Spre deosebire de periodicele bisericești din Țara Românească și Moldova — care aveau un pronunțat caracter bisericesc-teologic — cele din Transilvania aveau și un caracter politic, literar, pedagogic și chiar economic. Explicația trebuie căutată în rolul multiplu pe care l-a îndeplinit Biserica românească din Transilvania până în 1918.
Telegraful Român (1853)
Marele mitropolit Andrei Șaguna a pus bazele Telegrafului Român, „gazetă politică, industrială, comercială și literară”, care, de la 3 ianuarie 1853, apare neîntrerupt până azi.
Până în 1863 apărea de două ori pe săptămână, iar de atunci până în 1918, de trei ori. Redactorii ei au fost oameni de seamă, cu rosturi însemnate în viața națională și culturală a românilor transilvăneni: Aron Florian (primele 8 numere), dr. Pavel Vasici (1853—1856), Visarion Roman, Zaharia Boiu, pentru perioade mai scurte, Nicolae Cristea (1865—1883), înlăturat de la redacție pentru un articol scris împotriva primului ministru Coloman Tisza, Matei Voileanu, Remus (Eusebiu) Roșea, Nicolae Ivan, viitorul episcop, Silvestru Moldovan, Ilie (Miron) Cristea, viitorul patriarh, Teodor Păcățian (1901—1917) ș.a.
De notat că de la 1 ianuarie 1863, „Telegraful” a apărut cu litere latine (unele materiale apăreau cu aceste litere încă din 1859), folosind ortografia fonetică, fapt pentru care a fost apreciat de mulți cărturari români, între care și Mihai Eminescu.
La Arad, a apărut, în anii 1869 și 1871—1872, Speranța, foaie literară-bisericească, organul Societății de lectură a teologilor români din Arad, cu concursul unor profesori și cu ajutorul material al unor oameni de bine de acolo. Teologii din Sibiu scoteau foaia Musa, între 1871—1909, iar cei de la Caransebeș, foaia Progresul, ambele în manuscris.
Lumina (1872—1875)
A doua foaie oficială ortodoxă — după „Telegraful Român” — a fost Lumina, „foaie bisericească, școlară, literară și economică, organ oficial al eparhiei ortodoxe arădene”. Apariția ei a fost hotărâtă în „sinodul” eparhiei Aradului din anul 1872.
A apărut de la 1 august 1872, sub redacția asesorului (consilierului) referent școlar George Popa, urmat de profesorul Iosif Goldiș, viitorul episcop de Arad, apoi de Vincențiu (Vasile) Mangra. La 29 iunie 1875, „din motive grave materiale”, „Lumina” și-a sistat apariția.
Biserica și Școala (1877)
Peste un an și jumătate, la 30 ianuarie 1877, a apărut noul organ oficial al eparhiei Aradului, Biserica și Școala „foaie bisericească, școlară, literară și economică”, tot sub redacția lui Vincențiu (Vasile) Mangra (săptămânal).
De la 1 ianuarie 1879, foaia a apărut în noua „tipografie diecezană”, înființată de episcopul Ioan Mețianu, sub conducerea unui nou redactor, Aron (Augustin) Hamsea, până în 1899 (cu excepția anilor 1882—1883, când a condus-o din nou Mangra).
Din 1901 până în 1917, a fost condusă neîntrerupt de Roman Ciorogariu, profesor și director al Institutului teologic-pedagogic, viitorul episcop de Oradea, un încercat condeier la ziarul Tribuna de la Arad.
Foaia Diecezană (1886)
Eparhia Caransebeșului și-a avut propriul său organ de publicitate, Foaia Diecezană (săptămânal), din 5 ianuarie 1886. Primul redactor a fost secretarul eparhial Ioan Bartolomeu (1886—1889), urmat, între alții, de dr. Petru Barbu (1892—1908) și dr. Iosif Olariu (1908—1917), profesori la Institutul teologic-pedagogic.
Revista Teologică (1907)
Toate aceste foi oficiale („Telegraful Român”, „Biserica și Școala” și „Foaia Diecezană”) erau, în primul rând, organe cu profund caracter național și cultural-școlar, pe când problemelor teologice li se rezerva un spațiu mult mai restrâns. Din această pricină, în ianuarie 1907, profesorul Nicolae Bălan, viitorul mitropolit al Ardealului, a scos la Sibiu Revista Teologică, „organ pentru știința și viața bisericească”. Și-a încetat apariția în 1916, apoi a reapărut din 1921.
Printre colaboratorii cei mai de seamă ai „Revistei Teologice” se numărau profesorii Institutului teologic-pedagogic, precum și preoții de elită ai Ardealului de atunci (S. Dragomir, I. Lupaș, A. Crăciunescu, Gr. Pletosu, V. Gan, Gh. Ciuhandu și chiar unii teologi de peste munți: I. Scriban, I. Mihălcescu ș.a.). A fost una dintre cele mai bune reviste de specialitate din Biserica noastră. Se publicau: studii de teologie, de istorie bisericească, probleme de pastorală, liturgică, predici, știri din viața bisericească de pretutindeni, recenzii etc.
Revista preoților
Din ianuarie 1910 până în decembrie 1918 a apărut, la Timișoara, Revista preoților, redactată de preotul David Voniga.
Reviste pedagogice
Biserica din Transilvania a avut un rol important în organizarea și susținerea școlilor românești de toate gradele. Era firesc atunci ca slujitorii Bisericii să inițieze și apariția unor reviste pedagogice.
De pildă, profesorul Ioan Popescu de la Sibiu a editat, în anii 1862—1863, Organul pedagogic, în care a publicat o serie de studii din specialitatea sa. Către sfârșitul secolului, a apărut tot la Sibiu Foaia Pedagogică (1897—1900), redactată de profesorul dr. Daniil Popovici-Barcianu, ajutat de colegii săi Dimitrie Comșa, dr. Petru Șpan și dr. Ioan Stroia.
În ianuarie 1907, când profesorul Nicolae Bălan a pus bazele Revistei Teologice, colegul său mai vârstnic dr. Petru Șpan a scos o revistă lunară de pedagogie, intitulată Vatra Școlară. A văzut lumina tiparului până în mai 1914, fiind redactată, după moartea lui Șpan (1911), de profesorul dr. Vasile Stan, viitorul episcop al Maramureșului. Revista s-a bucurat de colaborarea profesorilor de la Institutul teologic-pedagogic și a multor preoți și învățători confesionali.
Învățătorii confesionali din eparhia Aradului aveau ca organ de publicitate Reuniunea învățătorilor români (1904—1914), iar cei din eparhia Caransebeșului Educatorul (1909—1914).
Reviste social-economice
În afară de acestea, unii slujitori ai Bisericii au editat felurite reviste cu caracter social-economic. Profesorul Daniil Popovici-Barcianu a scos la Sibiu, săptămânal, Foaia ilustrată, „pentru petrecere și popularizarea cunoștințelor literare și științifice”, cu o existență foarte scurtă (1891). Preotul brașovean Bartolomeu Baiulescu a redactat — între anii 1886—1889 — Meseriașul român, „foaie pentru învățătură și petrecere alcătuită pentru meseriași și toți iubitorii de meserii”, prima de acest gen în Transilvania. Profesorul de agronomie Dimitrie Comșa de la Institutul teologic-pedagogic sibian și preotul I. Costin au redactat, între anii 1892—1896, Economul, ca adaos la Foaia poporului de la Sibiu, cu îndrumări date țăranilor români, în vederea ridicării agriculturii și a celorlalte ramuri ale ei.
Reviste politice
Câțiva preoți transilvăneni au redactat și unele foi politice românești sau au lucrat în redacția unora din ele. Astfel, protopopul Meletie Dreghici din Timișoara, împreună cu ginerele său, avocatul Pavel Rotariu, au pus bazele primului ziar politic românesc din Banat, Luminătorul, care a apărut din martie 1880 până în ianuarie 1894. În 1880—1881 preotul Iosif Tempea din Lugoj a editat, în acel oraș, ziarul Deșteptarea. În jurul cotidianului Tribuna de la Sibiu (1884-1903), redactată de Ioan Slavici, s-au grupat și câțiva membri ai clerului român: ortodoxul Nicolae Popea, uniții Vasile Lucaciu, Augustin Bunea ș.a. Mai târziu, unul din stâlpii ziarelor Tribuna Poporului (1897), devenită Tribuna (1903) de la Arad, a fost protosinghelul Roman Ciorogariu, pe atunci rectorul Institutului teologic-pedagogic de-acolo.
Foaia Libertatea de la Orăştie (1902—1933) a fost întemeiată și condusă de preotul de acolo. În 1915—1916 a apărut la București, iar în 1917 la Cleveland, în Statele Unite, unde redactorul era trimis într-o misiune de guvernul român. Din 1905, „Libertatea” era însoțită de Foaia interesantă, cu bucăți literare pentru popor, redactată de același preot, foaie care a apărut apoi și la București și Cleveland. Din 1906, pe lângă aceste două foi, a inițiat și una economică, Tovărășia, redactată de Vasile Osvadă, cu îndrumări pentru țărani, iar din 1909 una umoristică, Bobîrnaci, redactată de Ermil Borcea. La aceste patru foi au colaborat și unii din marii scriitori din vechea Românie.
În 1918 profesorii Nicolae Bălan, Silviu Dragomir și Ioan Broșu, toți teologi, au scos Gazeta Poporului, în care militau pentru unirea Transilvaniei cu Patria mamă.
Concluzie
Toate aceste foi literare, economice și politice — redactate de slujitori ai Bisericii — au îndeplinit un însemnat rol în procesul de culturalizare a maselor și în întărirea conștiinței lor românești, pregătind calea spre marele act de la 1 decembrie 1918.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
