Modificări

Salt la: navigare, căutare

Troparele și condacele Triodului

245 de octeți adăugați, 9 aprilie 2013 16:54
m
a redenumit Troparele şi condacele Triodului în Troparele și condacele Triodului: diacritice noi (cu virgulă)
:Ca pe nişte propovăduitori ai dreptei credinţe şi înfrânători ai păgânătăţii ai bucurat, Doamne, ceata purtătorilor de Dumnezeu, care a luminat lumea. Pentru rugăciunile lor, în pace desăvârşită, pe cei ce Te slăvesc pe Tine şi Te laudă păzeşte-i, ca să-Ţi cânte Ţie: Aliluia.
<small> '''Să se ştie:'''
În miercurea şi vinerea din săptămâna brânzei, după Ceasul al nouălea, se mănâncă brânză şi ouă, după Canonul celui între sfinţi Părintelui nostru [[Nichifor al Constantinopolului|Nichifor]], Patriarhul Constantinopolului. </small>
==În Duminica lăsatului sec de brânză==
''Şi acum...'', '''al [[Troparele Născătoarei de Dumnezeu|Născătoarei-Învierii]]''', glasul 1.
'''Condac''', glasul al 4-lea:
''Podobie'': Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
'''Condac''', glasul al 8-lea:
:Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.
==În Duminica a cincea a Marelui Post==
:Bucuria tuturor, Hristos, adevărul, lumina, viaţa şi învierea lumii, celor de pe pământ S-a arătat cu a Sa bunătate şi S-a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiască iertare.
==În [[Intrarea Domnului în Ierusalim|Duminica Stâlpărilor]]==
'''Tropar''', glasul 1:
<small> '''''Să se ştie''''': În Sfânta şi Marea Sâmbătă, în loc de '''Heruvic''' se cântă acest
'''Tropar''', pe glasul al 5-lea:
:Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească; că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, aliluia, aliluia!
 
Şi în loc de '''Axion''', '''Irmosul'': Nu te tângui, Maică...
 
'''Chinonicul''':
:Sculatu-S-a Domnul şi a înviat, mântuindu-ne pe noi.
 
{{Rugăciuni}}
 
==Articole înrudite==
 
*[[Triodul]]
*[[Troparele şi condacele Penticostarului]]
*[[Săptămâna Patimilor]]
 
==Sursa==
 
*''Ceaslov'', IBMBOR, Bucureşti 2001, pp. 213-225.
 
[[Categorie:Rugăciuni]]
[[Categorie:Imnografie]]
14.992 de modificări

Meniu de navigare