Modificări

{{Articol de calitate}}[[Fișier:Theodoret of Cyr.png|right|220px]]'''Teodoret din Cir''' (cca. 393 – cca. 457) a fost un influent scriitor , istoric și [[teolog ]] creștin, [[episcop ]] de Cir (Siria) în anii 423-457. A jucat un rol de seamă în disputele teologice din secolul al V-lea.

==ViaţaViața==

Potrivit istoricului [Tillemont<ref>v. http://www.newadvent.org/cathen/14724b.htm Tillemont]</ref>, Teodoret s-a născut la [[Antiohia ]] în anul 393 şi și a murit fie la [[wCir<ref>Pentru localitatea antică Cir, v. https:Cyrrus|Cir]]//en.wikipedia.org/wiki/Cyrrhus</ref>, în Siria ("cale de vreo două zile la răsărit de Antiohia" sau optzeci de mile romane) sau la o [[mănăstire]] de lângă oraşul orașul Apameea (la cincizeci şi și patru de mile sud-est de Antiohia), în jurul anului 457.

Informaţii răzleţe Informații răzlețe despre viaţa viața lui se găsesc în ''Epistolele'' sale şi și în ''Istoria bisericească'' (''Philotheos historia''). Părinţii Părinții săi nu putuseră avea copii vreme de doisprezece ani, când un [[sihastru|eremit]] pe nume Macedonie i-a promis mamei sale că va avea un copil, care trebuia însă închinat lui Dumnezeu, de unde şi și numele său de Teodoret ("darul lui Dumnezeu"). A crescut sub povăţuirea povățuirea unor asceţi şi asceți și a dobândit o vastă cunoaştere cunoaștere clasicilor greci şiși, potrivit Sf. [[Fotie cel Mare|Fotie]], un stil de o puritate atică. Este improbabil că ar fi fost un ucenic direct al lui [[Teodor din de Mopsuestia]] şi și că ar fi auzit omiliile Sf. [[Ioan Gură de Aur]].

De când era foarte tânăr, a devenit ''[[citeţciteț]]'', intrând în rândul [[cler]]ului din Antiohia, după care a stat o vreme într-o mănăstire, a slujit, în calitate de cleric, la Cir, iar în 423 a devenit episcop al unei [[eparhie|dioceze]] de circa patruzeci de mile pătrate şi și cuprinzând 800 de parohii, dar având ca [[scaun|reşedinţăreședință]] un oraş oraș neînsemnat. Teodoret, sprijinit doar de pledoariile eremiţilor apropiaţi eremiților apropiați lui, punându-se el însuşi însuși în pericol fizic, a fost un zelos apărător al ortodoxiei credinţeicredinței. A convertit mai mult de 1000 de [[marcionism|marcioniţimarcioniți]] din dioceza lui, precum şi mulţi și mulți [[arianism|arieni]] şi și [[macedonianism|macedonianiştimacedonianiști]]; a retras peste 200 de copii ale lucrării ereticului TaţianTațian, ''Diatessaron'' din biserici; a ridicat mai multe biserici, pe care le-a înzestrat cu [[moaştemoaște|Sfinte MoaşteMoaște]].

Preocupările sale economice şi și filantropice erau vaste şi și diverse: s-a străduit să-i ajute pe săracii copleşiţi copleșiți de taxele ridicate, şiși-a împărţit moştenirea împărțit moștenirea săracilor, din veniturile episcopale a construit băi, poduri, apeducte şi și alte clădiri. A chemat la el medici şi și retori şi și le-a amintit public funcţionarilor funcționarilor îndatoririle lor. A trimis scrisori de încurajare creştinilor persecutaţi creștinilor persecutați din Persia şi și i-a acordat adăpost cartaginezului Celestiacus, care se refugiase din calea vandalilor.

Teodoret a fost o figură importantă în controversele [[hristologie|hristologice]] legate în mod tradiţional tradițional de numele Sf. [[Chiril al Alexandriei]]. Teodoret a subscris la cererea adresată de [[Ioan I al Antiohiei]] către [[Nestorie]] de a încuviinţa încuviința folosirea termenului de ''Theotokos'' ("Născătoare de Dumnezeu") pentru Maica Domnului. La cererea lui Ioan, a scris însă şi și împotriva ''[[anatema|anatemelor]]'' Sf. Chiril.

S-ar putea ca el să fi fost cel care a redactat Crezul (simbolul de credinţăcredință) al delegaţiei delegației antiohiene menite să asigure înţelegerea înțelegerea corectă de către împărat a [[Crezul|Crezului Niceo-Constantinopolitan]], şi și a fost membru şi și purtător de cuvânt al delegaţiei delegației antiohiene de opt persoane convocate de împărat la [[Calcedon]]. A refuzat însă să consimtă la condamnarea lui [[Nestorie]]. Ioan, care, la porunca împăratului, s-a împăcat cu Chiril, a încercat să-l silească pe Teodoret să se supună intervenind, peste capul acestuia, în [[eparhie|eparhia]] lui.

Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii şi și a încercat să obţină obțină adoptarea unei formule prin care se evita condamnarea necondiţionată necondiționată a lui Nestorie, iar spre sfârşitul sfârșitul anului 434 a făcut tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a refuzat însă orice compromis, iar când acesta şiși-a lansat atacul împotriva lui [[Diodor de Tars|Diodor din Tars]] şi și [[Teodor de Mopsuestia|Teodor din Mopsuestia]] (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret şiși-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). [[Domnus II al Antiohiei]], urmaşul urmașul lui Ioan, şi și l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susţinători susținători ai teologiei antiohiene au fost numiţi numiți episcopi. [[Irineu de Tir|Irineu]], un prieten al lui Nestorie, susţinut susținut de Teodoret a fost numit episcop de Tir, în ciuda protestelor lui [[Dioscor al Alexandriei]], urmaşul urmașul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui [[Iisus Hristos|Hristos]], a obţinut obținut de la Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească oraşul orașul Tir.

În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea ''Eranistes'' (a se vedea mai jos). Strădaniile sale de a se justifica, împotriva acuzaţiilor acuzațiilor lui Dioscur, precum şi și împotriva acuzaţiilor acuzațiilor opuse, de [[apollinarismapolinarism]] ale lui Domnus împotriva lui [[Eutihie]] au fost zadarnice. Curtea l-a exclus pe Teodoret din [[Sinodul tâlhăresc de la Efes|Sinodul II de la Efes]] din 449, datorită opoziţiei opoziției sale faţă față de Chiril. Aici a fost condamnat, fără să fi foost fost audiat, din pricina ''Epistolei 151'' împotriva lui Chiril şi și a faptului că luase apărarea lui Diodor şi și Teodor, şi și sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar şi și Domnus a consimţit consimțit la această condamnare.

Teodoret a fost silit să părăsească cetatea Cir şi și să se retragă la [[mănăstire]]a lui din Apameea. A făcut apel la Papa [[Leon cel Mare]], însă apelul său pentru o revocare a sentinţelor pronunţate sentințelor pronunțate împotriva lui nu a fost acceptat, prin edict imperial, până după moartea lui [[Teodosie al II-lea]] în 450. I s-a poruncit să ia parte la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], şi și a avut de întâmpinat aici o puternică opoziţieopoziție. El a fost primul care a luat parte la sinod doar ca acuzator, deşi deși din rândul episcopilor. Apoi, pe [[26 octombrie]] 451 a fost constrâns de prietenii lui Dioscor să pronunţe pronunțe ''anatema'' împotriva lui Nestorie. Comportamentul lui indică faptul că a făcut acest gest cu aceleaşi aceleași rezerve, anume limitarea condamnării la doctrina existenţei existenței a doi Fii în Hristos şi și la refuzul lui Nestorie de a recunoaşte recunoaște formula ''Theotokos'' pentru Maica Domnului. După acest gest, a fost declarat ortodox şi și reabilitat.

Singurul lucru care se cunoaşte cunoaște despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei Leon prin care acesta îi cere să apere credinţa mărturiisiită credința mărturiisită la Calcedon (''PG'', lxxxiii. 1319 sqq.). Alături de Diodor din Tars şi și Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din partida [[monofizitism|monofizită]] ca şi și Nestorie, aceştia aceștia considerându-i pe toţi aceştia şi toți aceștia și pe prietenii lor drept [[eretic]]i. [[Controversa celor Trei Capitole]] a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui Chiril al Alexandriei la [[Sinodul V Ecumenic|al doilea Sinod de la Constantinopol ]] (553).

In În scrierile sale, Teodoret s-a ocupat în primul rând de [[exegeză|exegeza biblică]]. [[Sfânta Scriptură]] era pentru el singura autoritate, iar modul în care înţelege învăţătura înțelege învățătura ortodoxă consta într-o alăturare de citate biblice. Autenticitatea şi și cronologia relativă a comentariilor sale este dovedită de trimiterile pe care le face în scrierile mai târzii la cele mai timpurii. Comentariul său la ''[[Cântarea Cântărilor]]'', scris pe când era un tânăr episcop, dar nu înainte de anul 430 este anterior celui la ''[[Psalmi]]''; comentariile sale la cărţile cărțile [[prooroc|profetice]] încep cu comentariul la ''[[Cartea lui profetului Daniel|Daniel]]'', urmat de ''[[Cartea lui Ezechiel|EzechielIezechiel]]'' şi și de cel la ''[[Prooroc#Profe.C5.A3ii_mici|Profeţii Profeții mici]]''. După acestea, comentariul la ''Psalms'' a fost terminat înainte de anul 436, iar cele la ''[[Cartea lui Isaia|Isaia]]'', ''[[Cartea lui profetului Ieremia|Ieremia]]'' şi și la ''Epistolele Sf. Apostol Pavel'' (inclusiv la ''[[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]]''), înainte de 448. Ultimele scrieri exegetice ale lui Teodoret au fost interpretări ale unor pasaje dificile din ''[[Octateuh]]'' (Cărţile Cărțile lui Moise plus Cărţile Cărțile lui Iosua, Judecătorilor şi și Rut) şi și ''Quaestiones'' legate de ''Cărţile Cărțile Regilor'' şi și ''Cărţile Cărțile Cronicilor'' (Paralipomena), scrise aproximativ între anii 452-453.

Cu excepţia excepția comentariului său la ''Isaia'' (din care s-au păstrat fragmente în antologia de comentarii biblice cunoscută sub numele de ''[[w:Catena (Biblical commentary)|Catenae]]'') şi și la ''[[Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel|Galateni]]'' ii.6-13, scrierile exegetice ale lui Teodoret au supravieţuit supraviețuit până în prezent. Unele materiale exegetice referitoare la cele patru ''Evanghelii'' înscrise în ''catenae'' sub numele lui provin probabil din alte lucrări ale sale, iar în comentariile lui la ''Octateuh'' apar şi și interpolări scrise de alţi alți autori.

Pentru Teodoret, scriitorii biblici, cu toate că îşi își păstrau propria personalitate, erau doar instrumente ale [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]]. Din pricina inevitabilei imperfecţiuni imperfecțiuni a traducerilor, afirmă el, înţelegerea înțelegerea textelor devine dificilă. Necunoscând limba ebraică, Teodoret utiliza traducerea siriacă, diferitele versiuni greceşti şi grecești și ''[[Septuaginta]]''.

În principiu, exegeza sa este de tip gramatical-istoric, iar el critică intercalarea în text a unor idei aparţinând aparținând autorilor. Scopul său este evitarea riscului reducţionismuluireducționismului, inerent în interpretarea literală, dar şi și a capcanelor interpretării [[alegorie|alegorice]]. De aceea, el protestează, de exemplu, împotriva atribuirii ''Cântării Cântărilor'' lui [[Solomon]], ca fiind o formă de înjosire a Sfântului Duh. Mai degrabă, aprecia el, trebuie spus că Scriptura vorbeşte vorbește adesea în sens "figurat" şi și "în ghicitură." În [[Vechiul Testament]] totul are o semnificaţie semnificație [[tipologie|tipologică]] şi și profetică, prefigurând astfel învăţătura creştinăînvățătura creștină. Inspiraţia Inspirația dumnezeiască permite înţelegerea înțelegerea corectă a textelor, potrivit sfaturilor apostolilor şi și a împlinirii în [[Noul Testament]] a celor prefigurate în Legea veche. Consideră valoroasă, însă nu obligatorie tradiţia tradiția exegetică a învăţătorilor bisericeştiînvățătorilor bisericești. Frecvent, Teodoret alege interpretarea care i se pare mai bună din cele existente, de obicei pe cea a lui Teodor de Mopsuestia, la care adaugă interpretarea proprie. Modul său de gândire şi afirmaţiile și afirmațiile pe care le face sunt simple şi și clare, iar meritul sau este de a fi păstrat moştenirea moștenirea exegetică a [[Şcoala Școala din Antiohia|Şcolii Școlii din Antiohia]] în ansamblul ei pentru întreaga Biserică creştinăcreștină.

Printre lucrările sale apologetice se găsea ''Ad quaestiones magorum'' (429-436), în prezent pierdută, în care justifica jertfele din Vechiul Testament ca pe o soluţie soluție alternativă la idolatria egipteană now lost, in (întrebarea 1, Lev., ''PG'', lxxx. 297 sqq.) şi și prezintă legenda [[Magi]]lor care venerau elementele (''Istoria bisericească'' v. 38).

''De providentia'' cuprinde mai multe discursuri apologetice în care Teodoret demonstrează Providenţa Providența dumnezeiască din ordinea lumii fizice (capitolele i-iv) şi și din ordinea morală şi și socială (cap. vi-x).

''Vindecarea bolilor elineşti elinești sau Cunoaşterea Cunoașterea Evangheliei Adevărului din Filosofia Greacă'', alcătuită din douăsprezece discursuri era o încercare de a demonstra adevărul creştinismului creștinismului pornind de la filosofia greacă, prin opoziţie opoziție cu ideile şi și practicile păgâne. Pentru el, adevărul este limpede şi și coerent în sine atunci când nu este întunecat de greşeli şi greșeli și se auto-confirmă ca forţă forță a vieţiivieții; filosofia este doar o presimţire presimțire a adevărului. Această lucrare se distinge prin organizarea clară a ideilor şi și prin stilul său.

''Istoria bisericească'' a lui Teodoret, care începe cu apariţia apariția [[arianism]]ului şi și se încheie cu moartea lui Teodor de Mopsuestia în 429 este mult inferioară celor scrise de Socrate Scolasticul şi și de Sozomen. Cuprinde multe surse care altfel ar fi fost pierdute, îndeosebi unele scrisori referitoare la controversa ariană, însă este inferioară în ceea ce priveşte simţul privește simțul istoric şi acurateţea și acuratețea cronologică, fiind marcată totodată de înclinaţia înclinația lui Teodoret de a înfrumuseţa înfrumuseța lucrurile şi și de preferinţa preferința lui pentru relatările miraculoase şi și personale. Materiale antiohiene originale apar îndeosebi în ultimele cărţicărți.

Nu există un acord al cercetătorilor în ceea ce priveşte privește sursele folosite de Teodoret. Potrivit lui Valesius (Henri Valois), Teodoret s-ar fi folosit în principal de scrierile lui Socrate şi și Sozomen; cercetările minuţioase minuțioase ale lui Albert Guldenpenning demonstrează că acesta ar fi făcut apel în primul rând la [[Rufin]], urmat de [[Eusebiu de Cezareea]], [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], Sozomen, Sabinus, [[Filostorgiu]], [[Grigorie Teologul|Grigorie de Nazianz]] şi și doar în ultimul rând de Socrate. N. Glubokovskij îi reţine reține doar pe Eusebiu, Rufin, Filostorgiu şi și poate pe Sabinus.

''Istoria bisericeascăreligioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un adaos prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaştrisihaștri]], dintre care zece erau încă în viaţăviață, pe care îi propune ca modele de viaţă viață duhovnicească<ref>Cei 30 sunt: 1. Yaʿqub of Nisibis (d. 337/8); 2. Yulyana Saba (d. 367); 3. Marcianus of Chalcis (d. 380s); 4. Eusebius of Tell ʿAda (fl. 350s); 5. Publius of Euphratesia (fl. 350s); 6. Symeon the Elder of Antioch (fl. 370s); 7. Palladius of Antioch (fl. 370s); 8. Aphrahaṭ of Antioch (d. ca. 410); 9. Peter of Mt. Silpius (d. ca. 403); 10. Theodosius of Cilicia (d. ca. 405); 11. Romanos of Mt. Silpius (d. ca. 400); 12. Zeno of Mt. Silpius (d. 410s); 13. Macedonius of Mt. Silpius (d. ca. 420); 14. Maesymas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 15. Acepsimas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 16. Maron of Cyrrhus (d. 410s); 17. Abraham of Cyrrhus (d. 420s); 18. Eusebius of Asikha (d. 430s); 19. Salamanes by the Euphrates; 20. Maris of Cyrrhus (d. c. 430); 21. Jacob of Cyrrhestica; 22. Linneaeus of Cyrrhus; 23. John of Cyrrhus, Moses of Rama, Antonius; 24. Zebinas, Polychronius of Cyrrhus; 25. Asclepius of Cyrrhus, John of Nimouza; 26. Shemʿun the Stylite; 27. Baradatus of Antioch; 28. Thalelaeus of Gabala; 29. Marana and Cyra of Beroea; 30. Domnina of Cyrrhus.</ref>. Este un document de o importanţă importanță remarcabilă pentru înţelegerea complexităţii înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate şi și în biserică; se distinge totodată şi și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaştrilor sihaștrilor care contrastează puternic ''Viaţa Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]]. La cererea unui înalt funcţionar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat un ''Compendiu al poveştilor eretice'' (''Haereticarum fabularum compendium''), care cuprinde o parte de ereziologie (cărţile i-iv) şi un "compendiu al dumnezeieştilor dogme" (cartea v) care, alături de ''De principiis'' al lui [[Origen]] şi de scrierile teologice ale Sf. [[Ioan Damaschin]] este singura prezentare sistematică a teologiei [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]] de limbă greacă.

Corespondenţa La cererea unui înalt funcționar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat un ''Compendiu al poveștilor eretice'' (''Haereticarum fabularum compendium''), care cuprinde o parte de ereziologie (cărțile i-iv) și un "compendiu al dumnezeieștilor dogme" (cartea v) care, alături de ''De principiis'' al lui [[Origen]] și de scrierile teologice ale Sf. [[Ioan Damaschin]] este singura prezentare sistematică a teologiei [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] de limbă greacă. Corespondența lui Teodoret's este o sursă primară pentru urmărirea evoluţiei evoluției problemelor hristologice dintre Sinodul de la Efes şi și cel de la Calcedon şi și clarifică probleme administrative şi și sociale ale vremii.

Printre tratatele dogmatice, Teodoret aminteşte amintește (''Epist.'' cxiii, cxvi) că scrisese împotriva lui [[Arie]] şi și a lui [[Eunomie de Cizic|Eunomie]], probabil într-o singură lucrare, la care se adăugau trei tratate împotriva ereticilor [[macedonianism|macedonianiştimacedonianiști]]. Pe lângă acestea, a mai scris două lucrări împotriva apolinarienilor şi și un ''Opus adversus Marcionem'' din care nu s-a păstrat nimic. În ceea ce priveşte privește tratatele lui ''Despre Treime'' şi și ''Despre dumnezeiasca Întrupare'' (cf. ''Peri theologias kai tes theias enanthropeseos; Epist. cxiii''), despre care A. Ehrhard consideră că aparţin aparțin lucrărilor ''Despre Sfânta şi și de viaţă viață făcătoarea Treime'' şi și ''Despre Întruparea Domnului'' ale Sf. [[Chiril al Alexandriei]], acestea aparţin aparțin în mod sigur Şcolii Școlii antiohiene şi și lui Teodoret. Tot acestuia îi aparţin şi aparțin și cap. xiii-xv, xvii, şi și scurte părţi părți din alte capitole ale fragmentele publicate de Jean Garnier (''Auctarium'') sub numele de ''Pentologia lui Theodoret despre Întrupare'', precum şi și trei din cinci fragmente pe care Marius Mercator le atribuie unor scrieri ale lui Teodoret. Este vorba despre scrieri polemice împotriva arianismului şi și a apolinarismului. ''Respingerea'' celor douăsprezece ''anateme'' ale lui Chiril al Alexandriei este păstrată în răspunsul Sf. Chiril Cyril (''PG'', lxxvi. 392 sqq.). Teodoret crede că identifică idei apolinariene în învăţăturile lui Chiril şi refuză atât "contractarea în una singură" a celor două Naturi ale Fiului Unului-Născut, precum şi separarea Acestuia în doi Fii (''Epist.'' Cxliii). În locul unei "uniri după [[ipostas]]" acesta accepta doar una de "manifestare a caracteristicilor esenţiale sau a modurilor celor două naturi." Omul unit cu Dumnezeu Se născuse din Fecioara Maria; între Dumnezeu-Cuvântul şi chipul de rob trebuia făcută o distincţie. S-au păstrat doar scurte fragmente (cf. ''Epist.'' xvi) din scrierile lui Teodoret în apărarea lui Diodor din Tars şi Teodor de Mopsuestia (Glubokovskij ii. 142).

Principala sa lucrare de hristologie ''Respingerea'' celor douăsprezece ''anateme'' ale lui Chiril al Alexandriei este păstrată în răspunsul Sf. Chiril Cyril (''Eranistes etoi polymorphosPG'' (, lxxvi. 392 sqq.). Teodoret crede că identifică idei apolinariene în învățăturile lui Chiril și refuză atât "Cerşetorul sau Prefăcutulcontractarea în una singură") în trei dialoguria celor două Naturi ale Fiului Unului-Născut, precum și separarea Acestuia în care se prezintă pe sine ca ortodox şi îi descrie pe doi Fii (''Epist.'' Cxliii). În locul unei "uniri după [[monofizitism|monofiziţiipostas]] ca pe nişte cerşetori care îşi afişează învăţăturile adunate " acesta accepta doar una de "manifestare a caracteristicilor esențiale sau a modurilor celor două naturi." Omul unit cu Dumnezeu Se născuse din resturi ale diferitelor surse ereticeFecioara Maria; între Dumnezeu-Cuvântul și chipul de rob trebuia făcută o distincție. S-au păstrat doar scurte fragmente (cf. ''Epist.'' xvi) din scrierile lui Teodoret în apărarea lui Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia (Glubokovskij ii. 142).

Principala sa lucrare de hristologie este ''Eranistes etoi polymorphos'' ("Cerșetorul sau Prefăcutul") în trei dialoguri, în care se prezintă pe sine ca ortodox și îi descrie pe [[monofizitism|monofiziți]] ca pe niște cerșetori care își afișează învățăturile adunate din resturi ale diferitelor surse eretice. Dumnezeu este neschimbat şi și după întrupare, cele două Naturi rămân distincte în Hristos, iar Dumnezeu Cuvântul este nemuritor şi și impasibil. Fiecare din cele două Naturi rămâne „pură” după unire, păstrându-şi proprietăţileși proprietățile, fără amestecare şi și fără schimbare. Din cele douăzeci şi şapte și șapte de discursuri în apărarea diferitor afirmaţiiafirmații, primele şase șase sunt conforme, în conţinutconținut, cu poziţia poziția lui Teodoret. Câteva extrase din discursurile sale despre Sf. [[Ioan Gură de Aur]] s-au păstrat la [[Fotie cel Mare|Fotie]] (codex 273). Cele mai valoroase sunt numeroasele sale scrisori.

În limba română, din scrierile lui Teodoret s-a tradus ''Istoria bisericească''. O traducere a fost făcută de Macarie Monahul în 1787, apoi o a doua, din 1845, făcută de mitropolitul [[Veniamin Costachi]] după ediţia ediția lui Evghenios Voulgaris, a fost editată şi și publicată la Bucureşti București de C. Erbiceanu în 1894 sub numele de ''Cinci cuvinte asupra Istoriei bisericeştibisericești''. O altă traducere, după ediţia ediția din 1911 a lui L. Parmentier a fost făcută de prof. Vasile Sibiescu şi și a apărut în colecţia „Părinţi şi colecția „Părinți și scriitori bisericeşti” bisericești” nr. 44 (Teodoret din Cir, ''Scrieri. Partea a doua'', ed. Institutului Biblic şi și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, BucureştiBucurești) în anul 1995.

[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinţi Sfinți sirieni]][[Categorie:Istorici ai Antichității creștine]][[Categorie:Teologi]]