Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.267 de modificări
Modificări
→Viaţa
După trei ani de viaţă acetică, auzind de un [[pustnic]], cu numele Palamon, şi de sfinţenia vieţii lui, s-a dus la el, în pustie, ca ucenic al acestuia, şi, astfel, a ajuns călugăr. Lucrul lui era să toarca lâna şi să o ţeasă, iar, din câştig, dădea săracilor.
După ce a stat zece ani cu Palamon, o voce de sus i-a poruncit să întemeieze o comunitate monastică la Tabenisi (Tabbenisi, Tabenna, Tabbenisiot), un loc unde Pahomie mergea din când în când să se roage în singurătate. He and Lucrul s-a petrecut astfel: mergând Pahomie şi Palamon odată în acel loc, un glas de sus i-a grăit: "Aici să petreci şi să faci o mănăstire, unde vor veni mulţi să se mântuiască"; bătrânul Palamon a înţeles că ucenicul său Pahomie a avut o descoperire şi i-a: "Să zidim aici o chilie şi tu să petreci aici, dar să nu ne despărţim, ci, să ne cercetăm unul pe altul". Nu după multă vreme, însă, Sfântul Palamon traveled theres-a mutat din viaţa aceasta la cer, and subsequently Pachomius had pe braţele iubitului său fiu sufletesc, ucenicul său. Mai apoi, Pahomie a vision in which an angel came to himavut o altă viziune duvină, clothed in în care un înger a schema venit la el îmbrăcat cu o "schimă" (a type of monastic garmentgr. σχημα - haină călugărească), and gave him şi i-a dat regula pentru viaţa de obşte. Acest moment este considerat în istoria monahismului ca un fel de act de naştere a rule for the monahismului de obşte (cenobitic life), pentru că până în acest moment asceţii creştini trăiseră ca [[pustinc]]i în singuratate, şi nu în comunitate. This is significant because up until this time ascetics had for the most part lived alone as hermitsRegula Sfântului Pahomie era o primă formă de viaţă monastică cenobitică, not together in a community. Pachomius' rule balanced the communal life with the solitary lifecare dădea loc atât vieţii de obşte cât şi celei de liniştire; monks live in individual cells but work together for the common goodmonahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întrega comunitate, şi făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie.
Furthermore, Pachomius was strict with the community of monks that began to grow around him. He gave everyone the same food and attire. The monks of the monastery fulfilled the obediences assigned them for the common good of the monastery. The monks were not allowed to possess their own money nor to accept anything from their relatives. St Pachomius considered that an obedience fulfilled with zeal was greater than fasting or prayer. He also demanded from the monks an exact observance of the monastic rule, and he chastised slackers. Once he even refused to speak directly with his own sister in order that he might maintain his detachment from the world. (He did, however, talk to her through a messenger, and he blessed her desire to become a nun; soon, she had her own all-female monastic community growing up around her.)
By 348, Pachomius directed almost three thousand monks. This, however, was also the year that he was infected by some form of plague or pestilence. His closest disciple, St. Theodore (May 17), tended to him with filial love. St. Pachomius died around the year 348 at the age of fifty-three, and was buried on a hill near the monastery.
St. [[Jerome]] translated the rule of St. Pachomius into Latin in 404, and only this translation survives. The rule of St. Pachomius influenced St. Benedict, the most influential figure in Western monasticism, in preparing his own rule.
==Surse==
