Modificări

[[Image:NTmanuscript.jpg|right|thumb|Manuscris aurit al Evangheliei (din secolul VI), reprezentând pe Iisus Hristos vindecând un orb]] {{Noul Testament}}'''Noul Testament''' (gr. Καινή Διαθήκη) este numele celei cea de-a doua părţi parte a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] (după [[Vechiul Testament]]), care a fost scrisă după învierea lui [[Iisus Hristos]]. Termenul încetăţenit astăzi este o traducere din [[limba latină|latinul]]: ''Novum Testamentum'', care traduce aproximativ [[limba greacă|grecescul]] Η Καινη Διαθηκη, ''I Keni Diathiki'', ce înseamnă "Noul Legământ". Acest termen a fost folosit iniţial de către primii creştini pentru a descrie relaţia lor cu [[Dumnezeu]] (vezi 2 Corinteni [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=3#6-15 3:6-15]; [[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=9#15-20 9:15-20]) şi mai târziu pentru a desemna o colecţie anume de 27 de cărţi.Noul Testament, numit şi Noul Legământ, detaliază viaţa Mântuitorului şi învăţăturile Bisericii Primare; el este o împlinire a profeţiilor vechi testamentare şi cel mai important text din viaţa Bisericii. Este acceptat de majoritatea creştinilor că a fost scris de numeroşi autori între anii 48 şi 140 A.Dd.Hr.

==IstoricIstorie și canon==La sfârşitul secolului I, au fost adunate şi apoi publicate o serie de epistole ale lui Pavel[[Image:NTmanuscript. Cunoaştem acest fapt jpg|left|thumb|Manuscris aurit al Evangheliei (din spusele lui Clement secolul al Romei (c. 95VI-lea), reprezentând pe Iisus Hristos vindecând un orb]]După [[Învierea Domnului|învierea Sa]] din morți, Mântuitorul [[Iisus Hristos]] îi trimite pe [Ignatie de Antiohia[apostol]] (adormit în 117) şi ale lui i și pe [[Policarp al Smirneiucenic]] i să mărturisească și să predice evanghelia mântuirii (c. 115Efeseni 1, 13). Cu toate acestea, aceste texte nu erau denumite „în Ierusalim și în toată Iudeea și în mod uzual Scriptură aşa cum era numită Samaria și până la marginea pământului” ([[SeptuagintaFaptele Apostolilor|Fapte]] şi1, mai ales8). Predica apostolilor este pusă în scris de către unii dintre ei în timp, nu erau lipsite de contestatari. Anumiţi eretici au încercat să tăgăduiască veridicitatea unor părţi din canonul Biblicîn scrierile care se vor numi „evanghelii”, în special Epistolele Paulineepistole sau în alte scrieri. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, Epifanie O parte din Salamis (adormit aceste scrieri se răspândesc treptat în 402) toate bisericile și capătă o autoritate apostolică recunoscută în Panarion 29 spune că Nazarineenii au respins epistolele Pauline; Ireneu' toată Biserica. Acestea se vor constitui în timp într-un corpus ce se va numi ''Împotriva ereticilorNoul Testament'' 26.2 spune că ebioniţii l-au respins pe el. Faptele Apostolilor 21:21 prezintă un zvon cum că Pavel ar urmări subminarea Vechiului Testament (vezi Romani 3:8, 31). 2 Petru 3:16 spune că epistolele lui au fost denaturate de eretici și care le-au întors pe dos "cum au făcut şi cu celelalte Scripturi." În secolele este aproape complet format la începutul secolului al II-lea şi (doar două cărți rămânând disputate până în secolul al IIIIV-lea, Eusebiu' în a sa ''Istorie Bisericească'' 6: Epistola către Evrei și [[Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul|Apocalipsa Sf. Ap.38 spune că Elchasai "foloseşte texte din Vechiul Testament şi din Evanghelii; el îl respinge complet pe Apostol (PavelIoan]])"; 4.29.5 Tatian spune că asirienii resping Epistolele lui Pavel şi Faptele Apostolilor; 6.25 Origen spune că a acceptat 22 de cărţi canonice ale Evreilor şi pe Macabei plus cele patru Evangheliidar Pavel spune că "nu a făcut toate câte le-a scris bisericilor ca învăţături; şi chiar celor la care le-a scris, le-a trimis câteva rânduri."

Astfel, la sfârşitul secolului I [[Clement Romanul|Clement al Romei]] (c. 95), citează în scrierile sale din epistolele Sf. Ap. Pavel, din epistola întâia a Sf. Ap. Petru, precum și din evangheliile după Marcu și după Luca. Alți [[Părinții apostolici|părinți apostolici]], precum [[Ignatie Teoforul]] (adormit în 117) și [[Policarp al Smirnei]] (c. 115), citează din diferite cărți ale Noului Testament.  [[Didahia]] (scrisă la sfârșitul secolului I sau începutul sec, al II-lea) folosește și ea diferite scrieri apostolice. [[Iustin Martirul|Iustin Martirul și Filosoful]] (+165) numește evangheliile „memoriile apostolilor, numite evanghelii”. Cu toate acestea, aceste texte nu erau denumite în mod uzual Scriptură așa cum era numită [[Septuaginta]] și, mai ales, nu erau lipsite de contestatări. Unii [[eretic]]i au încercat să tăgăduiască veridicitatea unor părți din canonul biblic, în special Epistolele pauline. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, [[Epifanie de Salamina]] (adormit în 402) în ''Panarion'' 29 spune că nazarinenii (o sectă considerată eretică) au respins epistolele pauline; [[Irineu de Lyon]] în ''Împotriva ereziilor'' 26.2<ref>Sfântul Irineu de Lyon a scris lucrarea ''Respingerea gnozei cu nume mincinos'', cunoscută sub numele de ''Împotriva ereziilor'' (lat. ''Adversus Hæreses''), către anul 180 d.Hr. ([[w:Irenaeus]]). </ref> spune că ebioniții l-au respins pe el. Faptele Apostolilor 21, 21 prezintă un zvon cum că Pavel ar fi urmărit subminarea Vechiului Testament (vezi Romani [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=3 3, 8 și 31] ). Apostolul Petru spune că epistolele lui au fost denaturate de [[eretic]]i care le-au întors pe dos „cum au făcut și cu celelalte Scripturi”. 2 Petru [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=62&cap=3#16 3, 16]. [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu al Cezareii]] spune în a sa „Istorie bisericească”, la 6.38, că Elchasai „s-a folosit de textele Noului Testament și de evanghelii; el l-a respins total pe apostolul Pavel”. În aceeași operă, la 4.29.5, Eusebiu mai spune că „[[Tațian Sirianul]] a respins scrisorile lui Pavel și Faptele apostolilor” iar la 6.25 Eusebiu spune că [[Origen]] a acceptat cele 22 de cărți canonice ale evreilor, Macabeii și cele 4 evanghelii, menționând că Pavel nu a scris tuturor bisericilor pe care le-a învățat credința, și acelora cărora le-a scris nu le-a trimis decât câteva rânduri.<ref>În Corint, de pildă, sfântul apostol Pavel a petrecut 18 luni între anii 50–52, iar în anii 56–57 a mai petrecut trei luni acolo ("Paul, St" Cross, F. L., ed., ''The Oxford dictionary of the Christian church''. New York: Oxford University Press. 2005). În Efes, un important centru al creștinismului primar, sfântul Pavel a stat trei ani, între 52 și 56 d.Hr. ("Paul, St". Cross, F. L., ed., ''The Oxford dictionary of the Christian church''. New York: Oxford University Press. 2005). Este evident că epistolele sale către Corinteni și către Efeseni nu prezintă decât o mică parte din predica și faptele lui în aceste orașe de pe parcursul mai multor ani.</ref>.  Împăratul roman [[Constantin cel Mare]] (272-337) a avut un impact foarte mare asupra creştinismului creștinismului ortodox. Prin al său [[Edictul de la Milano|Edict de la Milano]] din 313, creştinii creștinii au primit mult mai multă libertate iar conducerea Bisericii a luat o atitudine publică mult mai agresivă. Ca urmare, controversele Bisericii au dus la schisme publice, uneori violente. Constantin a considerat stingerea acestor răscoale religioase ca o sarcină a împăratului de drept divin şi și a convocat în 314 Sinodul din Arles împotriva [[Donatism|donatiştilor]] şi și apoi [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod Ecumenic]] pentru a fixa unele probleme dogmatice care năpăstuiau Creştinismul creștinismul timpuriu. O mare parte dintre scrierile creştine creștine au fost pierdute sau distruse în acele vremuri.

Noul Testament este format din 27 de texte individualescrieri: cele patru povestiri narațiuni ale propovăduirii lui Iisus Hristos, numite "Evanghelii"; o descriere evocare a propovăduirii Apostolilornumită ,,Faptele apostolilor”, scrisă de [[Apostolul Luca]], care este o continuare a celei de a treia Evanghelii, cea scrisă de [[Apostolul Luca|Luca]]același apostol; douăzeci şi una de ",,epistole" timpurii (în contextul biblic), care au fost scrise de mai mulţi autori şicare, în principal, sunt conţin sfaturi şi instrucţiuni creştine; şi o profeţie apocaliptică(Apocalipsa lui Ioan), care, din punct de vedere tehnic, este a două zeci douăzeci şi doua epistolă.

Fiecare [[Evanghelie ]] povesteşte propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos. Svanţii Savanţii zilelor noastre nu au căzut de acord referitoe referitor la cine, unde şi în ce formă iniţială a scris Evangheliile. Potrivit tradiţiei, acestea sunt:

*[[Evanghelia după Ioan]], atribuită în mod tradiţional [[Apostolul MateiIoan|Apostolului MateiIoan]], fiul lui ZevedeiZevedeu.

===Epistolele Paulinepauline===Epistolele Pauline pauline sunt acele epistole atribuite, în mod tradiţional, lui [[Apostolul Pavel|Apostolului Pavel]], cu toate că i se pune la îndoială această atribuire (cum ar fi Evrei, care nuîi este atribuită lui Pavel, deşi o astfel de dispută a avut loc şi în Biserica Primară). Ele sunt formate în principal din sfaturi morale şi instrucţiuni de comportare , dar şi din învăţături teologice, cu toate că includ şi altfel de elemente la fel de bine. Se pare că Pavel a dictat aceste epistole unui secretar şi apoi le-a semnat cu mâna sa.

*[[Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola întâia I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola a doua II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel]]

*[[Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola întâia I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola a doua II-a către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola întâia I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola a doua II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel]]*[[Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel]]

*[[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel]].

===Epistolele Soborniceştisoborniceşti===

*[[Epistola Sf. Apostol Iacov|Epistola Sobornicească sobornicească a Sfântului Apostol Iacov]], atribuită în mod tradiţional lui [[Apostolul Iacov cel dreptDrept|Iacov cel Drept]], fratele ruda Domnului şi al lui Iuda Toma.*[[Epistola I a Sf. Apostol Petru|Întâia Epistolă Sobornicească soborniceasca a Sfântului Apostol Petru ]] şi *[[A doua Epistolă Sobornicească epistolă soborniceasca a Sfântului Apostol Petru atribuite în mod tradiţional ]], a lui [[Apostolul Petru|Simon]], numit Petru.*[[Întâia Epistolă Sobornicească epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan]],*[[A doua Epistolă Sobornicească epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan ]] şi*[[A treia Epistolă Sobornicească epistolă sobornicească a Sfântului Apostol apostol Ioan atribuite în mod tradiţional ]], a lui [[Apostolul Ioan|Ioan]],.*[[Epistola Sobornicească sobornicească a Sfântului Apostol Iuda]], atribuită a [[Apostolul Iuda|Apostolului Iuda]] Toma, fratele Domnului şi al lui [[Apostolul Iacov cel Drept|Iacov]].

[[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul]], numită tradusă adesea şi ca ''Revelaţia'', este atribuită în mod tradiţional [[Apostolul Ioan|Apostolului Ioan]], fiul lui ZevedeiZevedeu. Este numită adesea şi Apocalipsa Sfântului Ioan. Este singura carte a noului Testament care nu este citită în timpul slujbelor Bisericii Ortodoxe, din diverse motive , cum ar fi posibilitatea de interpretare greşită.

În vremurile Bisericii Primare existau câteva duzini – probabil câteva sute – de scrieri creştine care se vroiau apostolice, dar care, în cele din urmă, au fost respinse de către [[Părinţii Bisericii]] şi nu au fost excluse din incluse în canonul Noului Testament. Aceste scrieri sunt considerate "apocrife" şi sunt incluse în corpul de texte numite Apocrifa Apocrifele Noului Testament. Cărţile apocrife includ şi un mare număr de texte gnostice, profeţii false, fantezii şi în general un mare număr de alte [[erezie|învăţături eretice]]. Mai jos sunt câteva exemple de lucrări apocrife (această listă scurtă nu este în nici un fel exhaustivă): 

*[[Păstorul lui Ermie]], text anonim creştin atribuit, după cum se crede, Apostolului [[Apostolul Hermes|Hermes]]; are un conţinut variat, incluzând profeţii, instrucţiuni directe şi parabole; scrisă c. AD 100–160. * Evanghelia lui Iuda, povestire anonimă atribuită lui [[Iuda Iscarioteanul]]; scrisă c. AD 130–170. Această "evanghelie," la fel ca şi câteva altele dintre cele menţionate anterioramintite aici, cum ar fi Păstorul lui HermesHerma, sunt componente ale scrierilor fac parte din scrierile zise pseudoepigrafe, sau scrieri care pretind că aparţin altcuiva decât autorului real (în general o persoană mult mai prestigioasă)decât autorului real. Există însă şi cărţi din perioada apostolică, numite uneori apocrife, dar care, deşi nu au fost incluse în canonul Noului Testament şi pot conţine unele elemente îndoielnice, sunt considerate folositoare sufleteşte şi integrate în tradiţia Bisericii sub numele de scrieri ale Părinţilor apostolici. Între acestea se numără, de exemplu: *[[Didahia]], text anonim cuprinzând diferite învăţături; scrisă c. AD 50–120. *Epistola I a lui Clement, epistolă cu sfaturi probabil scrisă de Clement, episcop al Romei şi adresată Bisericii din Corint, scrisă cca. AD 95–96. *[[Păstorul lui Herma]], text anonim creştin atribuit, după cum se crede, Apostolului [[Apostolul Ermie|Hermas]]; are un conţinut variat, incluzând profeţii, instrucţiuni directe şi parabole; scrisă c. AD 100–160.*[[Protoevanghelia lui Iacov]], un text din secolul al II-lea scris de [[Iacov cel Drept]], fratele Domnului. [[image:CodexUsserianusPrimusFol149vCross.jpg|right|thumb|Imagine a unei cruci dintr-un manuscis manuscris grecesc, limba Noului Testament, din secolul al VII-lea.]]

==LimbajulLimbaj şi stil==Limba populară vorbită în Ţara Sfântă în vremea lui Iisus era aramaica. Cu toate acestea, textul iniţial al Noului Testament a fost scris în majoritate în greaca Koine, dialectul popular din provinciile romane din secolul I şi de atunci a fost tradus în numeroase limbi, dintre care cele mai notabile sunt latina, siriaca şi copta. (Cu toate acestea, unii dintre Părinţii Bisericii par să încline spre faptul că Matei şi-a scris Evanghelia sa iniţial în ebraică sau - mult mai probabil - în aramaică şi în . În plus , există o altă dispută referitor referitoare la autorul Epistolei către Evrei , care ar fi fost scrisă în ebraică şi apoi tradusă în greacă de Luca. Nici una din aceste variante nu este agreată de către savanţii moderni , care argumentează că aspectele literare ale Evangheliei după Matei şi Evrei sugerează că acestea au fost scrise direct în greacă, ipoteză mult mai probabil probabilă decât traducerea ulterioarăcea a unei traduceri ulterioare.)

Este de remarcat că multe cărţi ale Noului Testament, în special [[Evanghelia după Marcu]] şi Apocalipsa sunt scrise într-o greacă şubredămodestă. Ele sunt departe de Acestea nu folosesc nici greaca Attic rafinată sau de greaca clasică atică, limba clasicizantă folosită de clasele înalte, de către elitele conducătoare şi de către filozofii instruiţi ai acelor vremuri. O Excepţie fac într-o oarecare excepţie fac măsură Evangheliile după Luca şi Ioan şi [[Faptele Apostolilor]].

*(ro) [http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/catehismul-bisericii-ortodoxe-sfantul-nicolae-velimirovici/noul-testament Noul Testament] - ''[[Catehism]]ul Catehismul Bisericii Ortodoxe'', de Sfântul [[Nicolae (Velimirovici)]]