Modificări

|stareţ=[[Arhimandrit]] Macarie BoguşBoguș

'''Mănăstirea Sinaia''' este o mănăstire ortodoxă din România situată în oraşul orașul Sinaia, județul Prahova.Supranumită şi și „''Catedrala Carpaților''”, situată într-un cadru natural feeric, Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea (1690) și reprezintă identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție din aceste locuri. Ctitorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino care, în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte ([[Ierusalim]], Nazaret etc.), a ajuns şi și la [[Muntele Sinai]] unde s-a rugat în [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|Mănăstirea Sfânta Ecaterina]]. Impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât, ca la întoarcerea în Ţara Țara Românească, să construiască în munții românești și să închine [[Maica Domnului|Sfintei Fecioare Maria]] o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai.

Spre sfârşitul sfârșitul secolului al XVII-lea, Spătarul Mihail Cantacuzino (1640 - 1716), unul dintre marii boieri din Ţara Țara Românească (fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, frate mai mic al voievodului [[Şerban Șerban Cantacuzino]] şi și unchi al Sf. [[mucenic]] [[Constantin Brâncoveanu]]), a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte, împreună cu mama sa Elena şi și cu sora sa Stanca (mama voievodului Constantin Brâncoveanu). După ce a vizitat Palestina (sub dominaţie dominație otomană în acea vreme), a mers şi și în peninsula Sinai, ajungând până la [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|Mănăstirea Sfânta Ecaterina]], ridicată chiar pe [[Muntele Sinai]]. Impresionat de măreţia măreția biblică a locurilor vizitate, a ctitorit, la reîntoarcerea în ţarățară, o frumoasă mânăstire pe care a numit-o ''Sinaia'', „în amintirea Sinaiei celei mari” (aşa așa cum numeau pe atunci românii mănăstirile de la Muntele Sinai).

Construcţia Construcția mănăstirii a început în 1690 şi și a durat până în 1695 (din cauza greutăţii greutății drumului pentru trans­portul materialelor şi și al oamenilor, care „numai vara puteau lucra în acea pustietate”), fiind închinată [[Maica Domnului|Sfintei Fecioare Maria]].

Pe [[15 august]] 1695 a avut loc târnosirea acestei ctitorii a CantacuzineştilorCantacuzineștilor, fiind de faţă însuşi față însuși Voievodul [[Constantin Brâncoveanu]] şi și [[Mitropolit]]ul Ţării Româneşti Țării Românești din acea vreme, Teodosie. Noua mănăstire din Munţii Munții Bucegi avea, potrivit dorinţei dorinței ctitorului, înfăţisarea înfățisarea unei adevarate fortăreţefortărețe, de forma unui patrulater, cu ziduri puternice, groase şi și înalte. Pe fiecare latură a incintei au fost ridicate [[chilie|chiliile]], iar la mijloc biserica cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]].

Primul [[stareţstareț]] al acestei sfinte mănăstiri a fost [[Ieromonah]]ul Nicodim.

La început, mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece [[călugăr]]i, după pilda Mântuitorului [[Iisus Hristos]], care și-a ales cei doisprezece [[apostoli]], dar cu timpul numărul călugărilor a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare și a unor chilii suplimentare. Astfel, în 1842, numărul călugărilor ajunsese la 100. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi „curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija [[stareț]]ilor Ioasaf și Paisie, din fondurile mănăstirii. A fost construită, printre altele, şi și o nouă biserică, „Sfânta Treime”, sub îndrumarea stareţului starețului Ioasaf, biserică finalizată în timpul stareţului starețului Paisie, în 1846, şi și apoi reconstruită între anii 1897-1903, ajungând la forma în care se păstrează şi și azi.

Pe vremea stareţului starețului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei a fost adaugată adăugată [[clopotniţăclopotniță|clopotniţaclopotnița]] (în 1892), unde avea să fie instalat [[clopot]]ul de 1700 kg, adus de la Turnul ColţeaColțea, din BucureştiBucurești.

În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la întemeierea mănăstirii, s-a deschis pentru public muzeul Mănăstirii Sinaia, prima expoziţie expoziție de obiecte de cult din România.

La iniţiativa inițiativa regelui Carol I şi și sub administraţia administrația Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mănăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii „Sfânta Treime” înfăţişarea înfățișarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat în mod iscusit stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc. A fost, de asemenea, construită noua incintă de chilii ale mănăstirii.

Forma în plan a exteriorului bisericii, în cruce latină (absidele având un contur rectangular), era puţin obişnuit puțin obișnuit în acea epocă. Dimensiunile bisericii sunt relativ modeste: o lungime de 15 metri şi și o latime de 6 metri, având un pridvor deschis, cu arcade susţinute susținute de coloane, şi și un turn-clopotniţăclopotniță.

Cornişele Cornișele exterioare (atât ale corpului bisericii, cât şi și ale turlelor), precum şi cornişele și cornișele interioare (de la arcuri şi bolţiși bolți), au forma profilelor trase la şablonșablon, înlocuind tradiţionala cornişă tradiționala cornișă cu zimţi zimți de cărămidă de origine bizantină. O altă particularitate a bisericii voievodale sunt chenarele profilate, drep­tunghiulare, de pe faţadefațade, cu flori zugrăvite în frescă de-a lungul lor şi și lipsa tradiţionalului tradiționalului brâu orizontal, care apare la celelalte ctitorii ale Cantacuzinilor.

Cupola [[pridvor]]ului este pictată cu scene din viața [[Ecaterina din Alexandria|Sfintei Ecaterina]] (ocrotitoarea [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|mănăstirii omonime de la Muntele Sinai]]) şi și din viețile [[Gheorghe purtătorul de biruinţăbiruință|Sf. Gheorghe]] și [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sf. Dumitru]]. În [[pronaos]], Pârvu Mutu a pictat tabloul votiv care îl reprezintă pe [[ctitor]]ul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de cei optsprezece copii ai săi (mulți dintre aceştia aceștia fiind adoptați), de prima și a doua soție a sa. Tot în tabloul votiv sunt pictaţi pictați și alți membri ai familiei Cantacuzino (sau înrudiţi înrudiți cu aceştiaaceștia), foşti foști voievozi, începând cu [[Neagoe Basarab]], apoi [[Radu Șerban]], [[Constantin Șerban]], Constantin Cantacuzino şi și [[Șerban Cantacuzino]]. Este de remarcat faptul că Pârvu Mutu zugravul, a reușit să transmită cu multă fidelitate mesajul ctitorului, acela al [[mila|milei creștine]]. Într-un document al epocii, Spătarul Mihail Cantacuzino consemna: „''Iubește și miluiește pe aproapele tău, cercetează pe cel bolnav și sărac și adăpostește în casa ta pe cel oropsit''” (Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Țara Românească - Spitalul Colțea, în București, în toată viața sa el încurajând operele caritabile).

Mănăstirea se afla în calea oştilor oștilor străine, dar şi și în calea hoţilor hoților de codru, fapt care l-a determinat pe spătarul Mihail Cantacuzino să construiască incinta în care se aflau biserica şi și chiliile înconjurată cu un zid de cetate, reuşind reușind să obţină obțină de la domnitor şi și un număr de 40 de puşcaşi pușcași pentru paza mănăstirii. Chiar şi și acum, intrarea în curtea vechii mănăstiri se face printr-un gang boltit, lung de circa 6 m şi și înalt de 2 m, deschis la jumătatea laturii de răsărit a patrulaterului incintei. Deasupra acestui gang era construit un turn de pază (în care faceau făceau cu rândul de pază puşcaşii rânduiţi pușcașii rânduiți de domnitor şi și de spătar), care servea şi și drept [[clopotniţăclopotniță]], turn care a fost incendiat în timpul războiului din 1788 dintre austrieci şi și turci. Impresionează de la prima vedere dispunerea armonioasă a clădirilor pe cele patru laturi ale incintei (având dimensiunile 40 m / 30 m), la egală distanţă distanță de punctul central în care se ridică biserica. Aceste clădiri fac, spre exterior, corp comun cu zidurile înalte. Prin masivitatea lor (o înălţime înălțime de 5-7 metri şi și o grosime de aproximativ 1 metru), zidurile de incintă demonstrează faptul că, de la început, ctitoria lui Mihail Cantacuzino a avut şi și scopul de apărare, scurgerea timpului nereuşind nereușind să schimbe această înfăţişareînfățișare.

Tot din prima perioadă a fiinţării ființării mănăstirii Sinaia (sfârşitul sfârșitul sec. XVII) datează şi și [[paraclis]]ul cu hramul [[Schimbarea la FaţăFață]]. Paraclisul este o mică biserică, o „capelă”, specifică mănăstirilor și reședințelor episcopale, unde se desfășoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum și pictura sa originală înnegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creștinismului. În cea ce privește mesajul dogmatic și istoric al picturii se cuvine menționată originalitatea sa, mai ales în [[pronaos]] unde sunt reprezentate ultimele momente din viața pământească a [[Mântuitorul]]ui [[Iisus Hristos]].

[[Imagine:Mănăstirea_Sinaia_11.jpg|left|thumb|300px|Biserica nouă a mănăstirii Sinaia]]„Biserica nouă”, cu hramul [[Sfânta Treime]] a fost ridicată într-o primă formă, mai modestă decât cea de astaziastăzi, între anii 1842-1846, din fondurile mănăstirii, fiind începută de stareţul starețul Ioasaf şi și terminată de stareţul starețul Paisie.

Deteriorată de mai multe ori, ea a fost reconstruită la iniţiativa inițiativa regelui Carol I, între anii 1897-1903, după planurile arhitectului George Mandrea, ajungând la forma care se păstreaza şi păstrează și astăzi.George Mandrea a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase românești, o biserică cu ziduri groase și contraforți puternici, caracteristice mănăstirilor din Moldova, pe care a grefat elementele specifice ale stilului brâncovenesc din Ţara Țara Românească.

Biserica este o clădire impunătoare, cu pridvor închis, având o turlă mare deasupra naosului şi și alte două turle deasupra pronaosului. Un al doilea pridvor, deschis, este susţinut susținut de patru coloane frumos sculptate. Un brâu de ceramică smălțuită de culoare verde, format din trei linii răsucite din loc în loc, înconjoară exteriorul bisericii - este simbolul unității Sfintei Treimi într-un singur Dumnezeu, dar şi și a celor trei principate românești, Ţara Țara Românească, Moldova şi și Transilvania, unite într-o singură țară: România.

Pictura în ulei a fost executată pe fond de aur mozaicat, în stil neobizantin, de către Aage Exner, un pictor danez. În [[pronaos]], este pictat [[întâistătător]]ul [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] din acea vreme, [[mitropolit]]ul [[primat]] Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră care simbolizează regatul încă neîntregit al României; în partea cealaltă a uşii ușii este pictată regina Elisabeta (rămasă cunoscută şi și sub pseudonimul literar de Carmen Silva), lângă singurul ei copil, prinţesa prințesa Maria, moartă în fragedă copilariecopilărie. Ultimul personaj pictat este spătarul Mihail Cantacuzino, [[ctitor]]ul bisericii vechi a Mânăstirii Sinaia.

Mobilierul a fost realizat la Bucureşti București de către Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala Școala de Arte şi și Meserii, din lemn de paltin aurit (pentru [[naos]], inclusiv tronurile regale) şi și stejar (pentru [[pronaos]]). Candelabrele au fost realizate la Viena, această biserică fiind prima biserică electrificată din România (în 1903).

Pe peretele din dreapta al pronaosului se poate încă admira [[epitaf]]ul brodat în mătase şi și fir de aur între 1897-1900 de Anna Roth, doamnă de onoare la curtea reginei Elisabeta. Cele două icoane ruseştirusești, „Sf. Serghie” şi și „Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul Țarul Nicolae al II-lea stareţului starețului Mănăstirii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului prințului Nicolae, fiul lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator al României.

În aripa sudică a [[chilie|chiliilor]] din incinta nouă a mănăstirii (mai precis în clădirea în care erau găzduiţi găzduiți vara regele Carol I şi și regina Elisabeta pe timpul construirii Castelului PeleşPeleș) este amenajat în prezent „''Muzeul Mănăstirii Sinaia”''. Acest muzeu a fost deschis pentru public în anul 1895, când s-au împlinit 200 de ani de ctitorirea mănăstirii; el a funcţionat funcționat neîntrerupt până în prezent.

Muzeul cuprinde două săli. În prima sală sunt expuse, printre altele, o hartă a judeţului județului Prahova cu ctitoriile Cantacuzinilor, o planşă planșă cu „Columna lui Traian”, gravuri înfăţişând înfățișând Mănăstirea Sinaia în diferite epoci, un [[epitaf]], veşminte preoţestiveșminte preoțesti, obiecte vechi de cult, cărţi cărți cu ferecături aurite, monede şi și diferite medalii. A doua sală conţine conține [[icoană|icoane]] românesti şi și străine, patru picturi ale lui Pârvu Mutu Zugravul, fragmente de [[iconostas]], obiecte de cult, cărţi bisericeşticărți bisericești, paftale etc.

Spre sfârşitul sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu creşterea importanţei creșterea importanței turistice a localităţii localității Sinaia şi și după ce familia regală a construit aici Castelul PeleşPeleș, oraşul orașul a devenit practic o „capitală de vară” a României. La Mănăstirea Sinaia s-au recules regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi și Mihai I. De-a lungul vremii au trecut pragul mănăstirii o seamă de mari personalităţi personalități ale culturii române, printre care George CoşbucCoșbuc, I. L. Caragiale, Badea CârţanCârțan, George Enescu, Nicolae Iorga şi alţiiși alții. În fiecare an, la slujba de [[Învierea Domnului|Înviere]], mii de turişti turiști transformă curtea mănăstirii într-un loc neîncăpător, aici având loc un adevărat pelerinaj religios.