14.992 de modificări
Modificări
m
→Istoric
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Mănăstirea Dragomirna a constituit un puternic focar de cultură românească, aici copiindu-se multe cărți religioase împodobite cu miniaturi. IPS Anastasie Crimca a înființat acolo o adevărată școală de caligrafi și miniaturiști (el însuși fiind un foarte talentat miniaturist), de la care s-au păstrat un număr important de manuscrise.
În perioadele ulterioare, Mănăstirea Dragomirna a trecut și prin încercări grele; zidurile ei neputând ține mereu la distanță năvălitorii, a fost jefuită de mai multe ori. Astfel, în mai 1653, cazacii lui Timuș Hmelnițki, chemați la Suceava de [[Vasile Lupu]] pentru a se apăra împotriva lui Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei, au atacat Dragomirna, și au furat toate odoarele de preț ale mănăstirii, precum și ale boierilor care se refugiaseră acolo. Cinci ani mai târziu, la 2 octombrie 1658, Mănăstirea Dragomirna a fost jefuită din nou, de data aceasta de către tătari.<ref name=porcescu 264porcescu264>Scarlat Porcescu (1974), ''Mănăstirea Dragomirna'', p. 264.</ref>
În 1762 biserica mănăstirii a fost reparată, așa cum reiese dintr-un document datat 25 octombrie 1762, prin care biv vel vistierul Filip Catargiu arată că ''„din treacirea anilor și din venirea vreamilor, ramâind parăsită și stricată, viindu la cea mai de prea urma risipă și stricare”'', biserica a fost refăcută cu cheltuiala și osteneala sa.<ref>Nicolae Iorga, ''Documente privitoare la familia Callimachi'', vol. I, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, București, 1902, p. 456.</ref>
