Modificări

Printr-un document datat în februarie 1587, voievodul Petru Șchiopu (Domn al Moldovei între 1574-1579 și 1582-1591) îi dona lui „Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava”, siliștea Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac al cazacilor asupra Moldovei.<ref name=iorga>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 125.</ref> Acest Ilie, numit în actul respectiv și „Ilie diac”, era viitorul [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|mitropolit al Moldovei]], [[Anastasie Crimca]]. Doi ani mai târziu, în 1589, i se schimbă dania, la cererea sa, cu moșia Dragomirești, acolo unde va [[ctitor]]i mai târziu Mănăstirea Dragomirna. Anastasie Crimca a devenit [[episcop]] al Rădăuților în timpul stăpânirii lui [[Mihai Viteazul]] în Moldova (1600), dar după revenirea pe tron a lui Ieremia Movilă (septembrie 1600) a fost îndepărtat din [[scaun]]ul acestei [[Eparhie|eparhii]], retrăgându-se la moșia Dragomirești, lângă Suceava, unde se afla un așezământ monahal mai vechi. Acolo, împreună cu rudele sale din familia boierească Stroici, marele logofăt Lupu Luca Stroici și marele vistiernic Simion Stroici, a ridicat o mică biserică din piatră în anul 1602.<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6, p. 140.</ref><ref name=iorga/> [[Pisanie|Pisania]], în [[limba slavonă]], care s-a păstrat deasupra ușii de intrare în [[naos]]ul bisericii spune::''În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh care se cinstește în Sfânta Treime, unui Dumnezeu și Preacuratei Sale maici și Sfântului și dreptului Enoh și sfântului prooroc Ilie și sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriții slujitori și închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuți și dumnealui Lupu Luca Stroici marele logofăt și fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod și ale prea iubiților lui fii Ioan, Constantin, Alexandru și Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 și închinată sfinților, dreptul Enoh, Ilie și Evanghelistul Ioan''. Mănăstirea Dragomirna este menționată pentru prima dată într-un act datat în 4 septembrie 1605, prin care primea danii de la marele logofăt Luca Stroici.<ref>Nicolae Stoicescu, ''Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova'', Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974, p. 280</ref> Într-un alt document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Luca Stroici și de soția acestuia, Pascalina. Urmașii marelui logofăt Luca Stroici menționau într-un act din 22 august 1641 că mănăstirea a fost construită de Luca Stroici și de mitropolitul Anastasie Crimca.<ref>Nicolae Stoicescu, ''Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova'', Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974, p. 281</ref> Mitropolitul [[Petru Movilă]] afirma într-un manuscris al său că marele logofăt Luca Stroici i-a dat lui Anastasie Crimca o sumă importantă de bani „''cu jurământ ca din averea lui să fundeze o mănăstire, nespunând nimănui că cu averea lui zidește''”. Anastasie Crimca a ridicat astfel o mănăstire „''mai mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri ce se află în Moldovlahia''”.<ref>Ghenadie Enăceanu, ''Meșterul Manole și Petru Movilă'', București, 1883, p. 170</ref>