Modificări

Raportul cercetărilor arheologice efectuate în 2008, la Corbii de Piatră, menţionează că în 1626, la mai bine de 100 de ani după ce a fost redeschisă, în mănăstire vieţuiau tot monahi. Iar după 30 de ani, în 1658, biserica rupestră a fost vizitată şi de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile sale prin Ţările Române, de la care aflăm:„''Am ajuns seara într-un sat numit Corbii de Piatră pentru că deasupra lui se afla o stâncă foarte înaltă care stă către răsărit ca un zid. În mijlocul (stâncii) este o biserică veche, mică dar frumoasă, despre care se spune că stătea închisă, iar apoi a fost descoperită de un sfânt pustnic, căruia i s-a arătat locul ei într-un vis; venind aşadar la ea, el a deschis-o. Şi vechile icoane se mai pot vedea înăuntru. În această biserică se slujeşte regulat Liturghia.''”<ref>„Călători străini despre Țările Române”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, vol.VI, volum îngrijit de M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, 1976, partea I: Paul de Alep, p.254</ref>

Arheologii susţin că lăcaşul de cult funcţiona şi la sfârşitul sec. al XVII-lea, deasupra bisericii fiind încastrată în stâncă o crucea de piatră, înaltă de 1,2 m, din anul 1700.

== Biserică de mir timp de 200 de ani==

Situaţia Mănăstirii Corbii de Piatră s-a schimbat din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Atunci s-a instalat în sat o comunitate de 200 de români din Jina Sibiului, nevoiţi să-şi părăsească locul natal din cauza persecuţiilor religioase la care erau supuşi pentru că respingeau unirea cu Roma. Arhiereul Iosif de Sevasta, cel care i-a aşezat la Corbi, le-a dăruit biserica şi toate posesiunile mănăstirii, şi a hotărât să mărească sfântul locaş, care era neîncăpător pentru noua comunitate. La începutul secolului al XIX-lea, biserica a fost modificată, luând înfăţişarea pe care o are şi astăzi: a fost săpat în stâncă un pronaos pe latura de sud a naosului (pe unde se face accesul în biserică şi în prezent), a fost spart zidul despărţitor dintre cele două altare din care a luat naştere Sfânta Masă, pe care se slujeşte şi astăzi, şi a fost construită o nouă catapeteasmă, care a fost pictată de Ştefan zugravul, în 1814. Tot atunci s-a adăugat al doilea hram al bisericii, „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

În 1889, naosul a fost parţial distrus, după ce peretele vestic s-a prăbuşit, dar sătenii l-au refăcut, în același an, din blocuri de piatră prinse cu mortar. În anul următor a fost adăugată şi o clopotniţă de lemn care are aspectul unei bisericuţe.

== Mănăstirea Corbii de Piatră în prezent==

O nouă etapă în evoluţia complexului rupestru Corbii de Piatră a început în 1994, prin redeschiderea sa ca mănăstire de călugări, cu vechiul său hram, „Adormirea Maicii Domnului”. În 2003, câţiva monahi din obştea Mănăstirii Slănic au venit aici pentru a continua viaţa monahală, care a fost întreruptă mai bine de 200 de ani. Tot în această perioadă a fost adăugat şi Sfântul Neagoe Basarab drept ocrotitor al bisericii.

Scopul reactivării ca mănăstire a fost restaurarea şi recondiţionarea picturii sfântului lăcaş, construirea unui complex chinovial alcătuit din corp de chilii, paraclis şi clădiri anexe. Însă biserica rupestră se află în continuare într-un stadiu precar de conservare, iar autoritățile caută soluții pentru a opri infiltraţiile care degradează pictura. Deşi cercetătorii au prezentat soluţii tehnice viabile pentru conservare, demersurile lor nu s-au materializat din lipsă de fonduri. În urma cercetărilor realizate între anii 2007 și 2010, un amplu studiu de specialitate a fost întocmit de Universitatea de Arte Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării, Universitatea Bucureşti, în care sunt prezentate soluţii tehnice viabile pentru conservarea Mănăstirii Corbii de Piatră.

== Legendele de la Corbi==

De asemenea, sunt presupuneri, că în stânga râului Doamnei, pe Plaiul de Mijloc s-ar afla ruinele castelului lui Voicu Corvin, tatăl legendarului Iancu Corvin de Hunedoara, cel care a păstrat pentru totdeauna blazonul corbului, tranformându-l într-un semn al regilor. Iar în 1861, scriitorul Alexandru Odobescu, cercetător pasionat şi avizat al antichităţilor zonale, scria că la începutul veacului al XVII-lea aici era o bisericuţă săpată în stâncă, unde se zice că s-au adunat rămăşiţele oştirii lui Mihai Viteazul, după uciderea de la Turda.

==Surse==

==Legături externe==

*[http://ziarullumina.ro/documentar/minunea-daltuita-piatra Silviu Dascălu: „Minunea dăltuită în piatră”, 24 iunie 2012, „Ziarullumina.ro”]