Modificări

Declinul Mănăstirii Comana a început în 1728, când domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat a închinat-o Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde urma să ajungă o parte din venitul său, în schimbul întreţinerii lăcaşului. Din acel an, aşezământul monahal a fost administrat de călugări greci, timp de 135 de ani, până la secularizarea averilor mănăstireşti. Cu toate daniile de care a beneficiat din partea unor domnitori fanarioţi, mănăstirea a ajuns într-o stare foarte proastă şi a început să-şi piardă din averi şi moşii. Grav afectată şi de puternicul cutremur din 1802, mănăstirea nu a mai putut fi reparată, fiind refăcută din temelii în 1854. Au reclădit-o meşteri din Germania, după planul austriacului Johan Schlatter (numit şi “arhitectul „arhitectul mănăstiresc”) care i-a schimbat aspectul din timpul lui Radu Şerban. Cu toate acestea, după doar şase ani, ministrul cultelor Cezar Bolliac, care a vizitat o serie de mănăstiri închinate, în vederea secularizării lor, vorbea despre “starea „starea jalnică” în care se afla Mănăstirea Comana, deşi avea atunci 12 moşii mari, trei vii şi un venit mare:„''Am intrat singur în curtea mănăstirii, înconjurată de case mari, ce semănau nelocuite, cu grajduri cu bălegarul până la straşină. Am ocolit curtea plină cu grămezi de moloz, de cărămizi, de gunoi şi bălării. Am intrat în biserica deschisă, fără să văz nici un om. Nici o candelă aprinsă, o sărăcie lucie, vreo două cărţi greceşti prăfuite pe tripede şi o lespede mare de marmură, sculptată admirabil, cu stema Domnilor ţării, arată mormântul ctitorului''”.<ref>Cezar Bolliac, Mănăstirile din România, Bucureşti, 1862, pp. 13-14</ref> Odată cu secularizarea din 1863, mănăstirea a fost transformată în biserică parohială, toate moşiile pe care le mai avea au trecut în patrimoniul statului, iar ultimii călugări greci de aici au fost nevoiţi să plece. A fost restaurată în 1908, dar după zece ani, mareşalul german Mackensen care a venit aici vorbea despre “ruina „ruina unei mănăstiri”. El a vizitat atunci cimitirul unde erau îngropaţi soldaţi germani, alături de români, bulgari şi turci, căzuţi în luptele de pe Neajlov din Primul Război Mondial. În 1919 a vizitat mănăstirea marele istoric Nicolae Iorga, la indicaţia sa fiind construit în 1932 Mausoleul Eroilor, unde au fost depuse osemintele a peste 750 de eroi, români şi străini.[[Imagine:Manastirea_Comana.jpg|thumb|300px|Mănăstirea Comana, renovată.]]

După aproape 130 de ani de la secularizarea făcută de Cuza, Mănăstirea Comana a fost redeschisă la 1 august 1992. Biserica a fost repictată şi înfrumuseţată cu mobilier, uşile de la intrare au fost schimbate, incinta mănăstirii a fost înconjurată cu gard, a fost înnoită instalaţia de încălzire în biserică. De asemenea a fost restaurată Casa Domnească, care de-a lungul vremii găzduise Şcoala Generală, Prefectura judeţului, fiind chiar şi siloz de cereale pentru CAP-ul din comună, în perioada comunistă. La etajul clădirii se află acum Biblioteca şi Sala Tronului, unde se găsesc obiectele de cult, icoanele vechi, cărţile de cult şi celelalte artefacte descoperite aici. Beciurile spaţioase, dispuse pe toată suprafaţa Casei Domneşti, sunt singurele care se păstrează întregi din clădirea ridicată la începutul secolului al XVII-lea. Acestea au fost restaurate ca lapidariu, unde sunt expuse bucăţi de pietre tombale ale membrilor familiei ctitorilor înmormântaţi aici, fragmente de coloane, pisanii foarte vechi, precum şi armuri medivale, steaguri de luptă şi portretele voievozilor şi ctitorilor.  

Printre odoarele de preţ ale bisericii se află icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, veche de peste 300 de ani, o raclă cu părticele din moaştele [[moaşte]]le Sfintei Ecaterina, iar din 2012, o nouă raclă cu părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, şi ale altor sfinţi..