Modificări

'''Isihasmul''' este o mişcare religioasă desemnează lucrarea tainică de curățire de [[Patimă|patimi]] a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a pornit sub influienţa scrierilor [[Rugăciunea lui Iisus|rugăciunii lui Iisus]] și dorința de liniștire interioară. Două repere teologice importante, care au inspirat pe creștinii ortodocși în viața de liniștire interioară, de isihie, au fost scrierile Sfântului [[Dionisie Areopagitul]] (sec. V) şi și ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]] († 1022) în [[Muntele Athos|Sfântul Munte Athos]], unde unii [[Călugăr|monahi ]] s-au dedicat vieţii vieții contemplative, în linişte desăvârşită liniște desăvârșită (gr. ''isihia'' - linişteliniște), termen de la care această mişcare şi dispută teologică şi-a luat numele de isihasm.

Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugarii dedaţi [[călugăr]]ii dedați acesteia se retrăgeau în locuri singuratice şi și – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realităţiirealității, mai presus de impresiile simţurilor şi simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplaţie [[contemplație]] lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinţii Apostoli [[Sfinți]]i [[Apostol]]i [[Apostolul Petru|Petru]], Iacob şi [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)|Iacov]] și [[Apostolul Ioan|Ioan ]] au văzut-o pe [[Muntele Tabor|Muntele Taborului]], la [[Schimbarea la FaţăFață]] ([[Evanghelia după Matei |Matei]] 17, 1-8; [[Evanghelia după Marcu |Marcu]] 9, 2-9; [[Evanghelia după Luca|Luca ]] 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască.

Isihaştii Isihaștii rosteau continuu această scurtă rugăciune, numită [[Rugăciunea lui Iisus|Rugăciunea inimii]] sau [[Rugăciunea lui Iisus]]: "Doamne„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieştemiluiește-mă pe mine păcătosul" păcătosul” (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: "Doamne„Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă"mă”).

În jurul mişcării mișcării isihaste s-a declanşatdeclanșat, în secolul al XIV-lea, disputa teologică cea mai însemnată a mileniului al doilea în Răsăritul creştincreștin. Aceasta a mai fost numită şi "disputa palamită"și „disputa palamită”, după numele Sfântului [[Grigorie Palama]] († [[13 noiembrie]] 1359), sau "disputa varlaamită"„disputa varlaamită”, după numele lui [[Varlaam din Calabria]] († 1350). La rândul lor, adepţii adepții celor două tabere erau numiţinumiți, după caz, palamiţi palamiți sau varlaamiţivarlaamiți.

Călugărul [[Varlaam din Calabria]] era un teolog învăţat învățat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire de la Avignon, din 1339, dintre Biserica Ortodoxă şi și [[Biserica Romano-Catolică]], condusă de papa Benedict al XII-lea (1334-1342), a apărat doctrina ortodoxă.

TotuşiTotuși, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda şi și doctrina isihastă. Ca şi alţi și alți teologi raţionalişti aflaţi raționaliști aflați sub influienţa influența teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori şi și ironici, diferite aspecte teologice ale mişcării mișcării isihaste (Harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar şi și unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia şi și batjocorea practica unor isihaşti isihaști de a-şi și aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...

El susţinea susținea că lumina care emană din ființa sau substanța lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existenţa existența a doi dumnezei - esenţa esența divină, invizibilă, şi și energia divină, vizibilă, deci creată -, şiși-i acuza pe isihaști de diteism.

===Sfântul Grigorie Palama şi doctina și doctrina isihastă===[[Image:Gregory Palamas.jpg|left|frame|Sf. Grigorie Palama]]În sprijinul isihaştilor isihaștilor s-a ridicat atunci Sfântul [[Grigorie Palama]], bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuşi însuși a urmat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în [[pustnicie]], la [[Muntele Athos]] (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.

Atât Sfântul Grigorie cât şi ceilalţi isihaşti învăţau și ceilalți isihaști învățau că există deosebire între fiinţa ființa lui Dumnezeu - nevăzută şi și inaccesibilă oamenilor – şi și puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din fiinţa ființa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învăţătură învățătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi și om prin energiile necreate, "Dumnezeu „Dumnezeu ar rămâne faţă față de oameni într-o splendidă izolare"izolare”.

El învăţa învăța că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi și incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi și putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa ființa Sa nevazutănevăzută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între fiinţa ființa lui Dumnezeu cea nevăzută şi și inaccesibilă oamenilor - căci "pe „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" vreodată” (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi și puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi și îndumnezeirea pâna până la "măsura „măsura vârstei deplinătăţii deplinătății lui Hristos" Hristos” (Efeseni 4, 13).

Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi şiși, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi își are izvorul în revelaţia revelația [[Noul Testament|Noului Testament]] şi și în învăţătura învățătura [[Sfinţii PărinţiSfinții Părinți|Sfinților PărintiPărinți]] greci. Prin [[energiile necreate]] ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii „părtașii firii celei dumnezeieşti" dumnezeiești” (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa ființa noastră omenească să devină [[fiinţa ființa lui Dumnezeu]], adică fără să devenim coesenţiali coesențiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie veșnicie ascuns în esența Sa, cunoscută numai de [[Dumnezeu-FiulIisus Hristos|Fiul]] şi și de [[Duhul Sfânt]]. "Fiul „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiţi" îndumnezeiți” (Sf. [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] († 373), ''Cuvânt despre întruparea Logosului'', Migne, P.G., XXV, 192 B).

În Apus, [[Toma de d'Aquino]] († 1274) învăţa învăța că între [[fiinţa Ființa lui Dumnezeu]] şi și energiile Sale divine, care, după el şi și [[teolog|teologii]] latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă [[îndumnezeire|îndumnezeirea]] omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă față de oameni într-o "splendidă izolare"„splendidă izolare”.

Sinodul ţinut ținut la [[27 mai]] 1351 la Constantinopol s-a pronunţat pronunțat în favoarea isihaştilorisihaștilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, patrunzând pătrunzând în tot Răsăritul ortodox: [[fiinţa Ființa lui Dumnezeu]], inaccesibilă omului, şi și [[Energiile necreate|energiileEnergiile]] Sale divine nu sunt separate, deşi deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (însă li Se poate împărtăşi împărtăși prin energiile divine).

Varlaam, fiind condamnat, pleacă în Italia, trece la Biserica Latină şi și ajunge în 1342 [[episcop]] de Gerace, în sudul Italiei, unde a continuat să atace violent nu numai isihasmul ca metodă şi și doctrină, ci şi și Ortodoxia pe care o apărase mai înainte.

===Disputa isihastă după 1341: sinoadele din 1345, 1347 şi și 1351===

Isihasmul avea şi și adversari politici de temut, în persoana împărătesei [[Ana de Savoia]] († 1347) şi și a patriarhului ecumenic [[Ioan al XIV-lea Calecas]] (1334-1347), care îi susţineau susțineau pe varlaamiţivarlaamiți. În sinodul întrunit în 1345 la Constantinopol, sub presedinţia președinția patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sfântul [[Grigorie Palama]] a fost condamnat şi anatematizatși anatemizat (afurisit).

În două sinoade ţinute ținute la Constantinopol însă, unul în 1347 şi și altul în 1351, se aprobă doctrina isihastă, căci din 1347 ajunse pe tron împăratul [[Ioan al VI-lea Cantacuzino]] (1347-1355) ca asociat al împăratului [[Ioan al V-lea Paleologoul]] (1341-1391), care era susţinătorul isihaştilorsusținătorul isihaștilor. După 1355, el devine monah, mai întâi în mănăstirea Manganelor din [[Constantinopol]], apoi într-una din mănăstirile [[Muntele Athos|Muntelui Athos]], sub numele de Ioasaf.

În sinodul tinut ținut la [[27 mai]] 1351 în biserica [[Vlaherne]] din Constantinopol, în timpul patriarhului ecumenic [[Calist I]] (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând şi și fiind receptat ca atare în tot Răsăritul ortodox.

Miezul doctrinei isihaste care s-a impus în Ortodoxie constă în faptul că fiinţa ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, şi și energiile Sale divine nu sunt separate, deşi deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor.

==Răsărit şi și Apus==Poziţia Poziția lui Varlaam din Calabria este caracteristică Apusului raţionalistraționalist, care menţine distanţa menține distanța dintre divin şi și uman, în timp ce învăţătura învățătura Sfântului Grigorie Palama e caracteristică religiozităţii religiozității răsăritene, care trăieşte trăiește pe deplin sentimentul comuniunii celor două lumi.

==Apărători şi și adversari ai isihasmului în secolele XIV-XV=====Susţinători Susținători ai isihasmului===

*Sf. [[Grigorie Sinaitul]] († 1346), în Paroria, în muntii munții Sikar, lângă Adrianopol.*[[Nil Cabasila]] († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit în 1363, fără să-şi și fi putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburărilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul.

*Grigorie si și [[Nichifor Grigoras ]] († 1360)*monahul atonit [[Dimitrie Prohoros Kydones]] († 1369)*teologul și omul de stat [[Dimitrios Kydones]] († după 13971398)

În secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua înflorire în [[Biserica Ortodoxă]], în principal datorită Sfântului [[Nicodim Aghioritul ]] († 1804), care publică [[Filocalia]], o culegere de texte de spiritualitate ortodoxă apropiate de viziunea isihastă.

===Traducerea Filocaliei în Ţările Țările Române şi și slave===* Sf. cuvios [[Vasile de la Poiana Mărului]]* Sf. cuvios [[Paisie de la Neamț]] și [[ucenic]]ii săi ===Neoisihasmul românesc===

*Pr. Prof. Dr. [[Dumitru Stăniloae]], ''Viaţa şi învăţătura Viața și învățătura Sfântului [[Grigorie Palama]]'', Editura Scripta, BucureştiBucurești, 1992*Pr. Prof. Dr. [[Ioan Rămureanu]], ''Istoria bisericească universală'', BucureştiBucurești, 1992, p. 283-286*Pr. Prof. [[Ioan Ion Bria]], ''Dicţionar Dicționar de Teologie Ortodoxă'', BucureştiBucurești, 1981 ==A se vedea și==*[[Grigorie Palama]]*[[Muntele Athos]]*[[Călugăr]]*[[Monahism]]*[[Schit]]*[[Mănăstire]]