Modificări

[[Imagine:2809-hariton.jpg|right|frame|Sf. Hariton]]Preacuviosul părintele nostru '''Hariton Mărturisitorul''' (gr. greacă Χαρίτων: "harul"„harul”) n. pe la anii 270 în Iconum, Asia Mică - m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), a fost un ascet şi și [[Călugăr|sihastru]] sfânt creştincreștin, întemeietorul [[monahism]]ului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. [[Praznic|Prăznuire]]a sa este în [[28 septembrie]] în [[Biserica Ortodoxă]] (și cea romano-catolică).

==ViaţaViața==[[Image:2809-hariton-palestina.jpg|left|frame|Sf. Hariton]]Sfântul Hariton s-a născut și a crescut la Iconium, în Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuției ]] lui [[Dioclețian ]] (303). Eliberat de judecător, el s-a refugiat în Egipt până la sfârșitul persecuției., il se réfugia en Égypte, jusqu’à la fin de la persécution.

Pe la anul 322, pe când făcea un [[pelerinaj ]] în [[Țara Sfântă]], Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre [[Ierusalim]], într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la [[Dumnezeu]], Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în 330 când înmulțirea ucenicilor în [[ucenic]]ilor îl obligă să întemeieze o [[lavră ]] la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614)<ref>https://jerusalem-mission.org/skete_phara.html</ref>.

Căutător de [[Isihasm|isihie]], cuviosul [[cuvios]]ul Hariton a plecat din nou în [[sihăstrie ]] și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe [[Muntele Ispitirii ]] de lângă [[Ierihon]], în locul numit Dukas sau Dok. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).

Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a [[Călugăr|monahilor ]] de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plcat plecat din Suka și a au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.

Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul [[Ilarion cel Mare]], cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil dată unei ''Vita'' scrisă de [[Ieronim]] (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.

O mulțime de [[sfinți ]] monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: [[Eftimie cel Mare]] (377-473), Teoctist († 467), [[Ioan Moshu]] și mulți alții.