Modificări

==Învățătura despre îndumnezeire și epectază==

[[Fișier:Gregory of Nyssa Menologion.jpg|thumb|left|330px|Imagine din ''Menologhionul'' împăratului Vasile al II-lea]]

Dacă [[monahism]]ul răsăritean își datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre [[îndumnezeire]] (gr. ''theosis'') și despre epectază (gr. ''epektasis'' = întindere, urcuș) – învățături esențiale ale [[Mistică|misticii]] și asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă și fără oprire mișcare ascendentă pe scara virtuților către treptele superioare ale plenitudinii harului și până la îndumnezeire. Acest urcuș (gr. ''anábasis'') este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în ființa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. ''katharsis''), o creștere spirituală spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este [[Proorocul Moise|Moise]], care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-și fixează limite la mișcarea sa către înălțimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia și continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – ''Viața lui Moise. Tratat de desăvârșire în virtute'', Theorie II, 227).