Modificări

'''George Racoveanu''' (n. [[10 februarie]] 1900, CrăgueştiCrăguești, Mehedinţi - Mehedinți – d. [[1 mai]] 1967, Freising, Germania) a fost un scriitor, ziarist/publicist, polemist şi și [[teolog]] ortodox în România şi și în exil (Germania).

În România este cunoscut ca Gheorghe Racoveanu, iar în exil ca George Racoveanu <ref>Prietenii îi spuneau "Ghiţă" „Ghiță” sau "Conu Ghiţă"„Conu Ghiță”.</ref>.

==ViaţaViața==

S-a născut într-o familie de olteni credincioşicredincioși, si a urmat Seminarul Teologic din Râmnicul-Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din BucureştiBucurești, cu gândul de a deveni [[preot ]] de mir <ref>"A „A studiat Teologia cu gând, la început, de a deveni preot de mir. Idealul pentru el sta însă în [[monahism]]." - ” – cf. Msgr. O. Bârlea, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58-5958–59, Martie-Aprilie martie – aprilie 1967)</ref>. La Bucureşti București face şi și Facultatea de Filosofie, în cercul lui Nae Ionescu, al cărui apropiat şi căruia îi devine nu doar admirator a fostși discipol, ci și prieten și colaborator prețios <ref>Cf. George Uscătescu, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58–59, martie – aprilie 1967</ref>.

A colaborat, apoi a fost co-fondator al revistei teologice redactor <ref>„La ''PredaniaCuvântul'', revistă unde a fost desigur cel mai bun dintre redactori, a scris numai ce a crezut el că trebuie să scrie și niciodată ce i-au spus alții că ar fi bine să scrie. Această poziție de critică teologică, apărută prin anii 1935înaltă etică gazetărească nu a părăsit-36 <ref>Cfo nici când.” – Dr. PrIon V. Vasile BoldeanuEmilian, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58-5958–59, Martie-Aprilie martie – aprilie 1967)</ref> , la Bucureşti ziarul ''Cuvântul'' (împreună cu Nae Ionescu, care publică editoriale aici când 1924 – decembrie 1933 <ref>În anii de scriitură la ''Cuvântul'' era interzis). Din grupul , între 1930 și decembrie 1933, publica uneori mai multe articole pe săptămână, și asigura rubrica „Duminica”, preluată de la "Predania" mai făceau parte: Preot INae Ionescu. D. Petrescu</ref>; 1938; octombrie 1940 – ianuarie 1941) condus de același Nae Ionescu, Preot profprecum și la alte ziare și reviste naționaliste și ortodoxe din perioada interbelică. Grigorie CristescuNu a ocolit politica, Ierodși chiar fost director de Minister <ref>Informație dată de Msgr. profO. Firmilian Marin (devenit mitropolit al Olteniei)Bârlea, în: ''Cuvântul în exil'', Ion Vnr. Georgescu etc58–59, martie – aprilie 1967</ref> în această perioadă.

În decembrie 1933, după un articol publicat în revistă''Cuvântul'', Prof. Nae Ionescu este arestat, iar Gheorghe Racoveanu fuge din Bucureşti București ascunzându-se la [[mănăstirea Izbuc ]] cinci luni de zile, unde face ucenicie pe lângă stareţul starețul [[Atanasie Popescu]]. Rămâne cu o mare nostalgie pentru călugărie[[călugăr]]ie, dar apostolatul [[apostolat]]ul laic <ref>Pr. Vasile Boldeanu îl numește „începătură apostolatului laic” în Biserica Română (''Cuvântul în exil'', nr. 58–59, martie – aprilie 1967)</ref> din exil îl face să rămână celibatar până la sfârşitul vieţiisfârșitul vieții.

A colaboratfost co-fondator al revistei teologice ''Predania'', apoi a fost redactorrevistă de critică teologică, apărută prin anii 1935–1936<ref>Cf. Pr. Vasile Boldeanu, la ziarul în: ''Cuvântulîn exil'' , nr. 58–59, martie – aprilie 1967</ref> la București (1926-1934; 1938; 1940-1941) condus de acelaşi împreună cu Nae Ionescu, precum şi la alte ziare (care publică editoriale aici când ''DimineaţaCuvântul'', era interzis). Aici Nae Ionescu publică editoriale în vremea în care ''UniversulCuvântul''fusese interzis. Din grupul de la „Predania” mai făceau parte: Preot [[I. D. Petrescu]], Preot prof. [[Grigorie Cristescu]], Ierod. prof. [[Firmilian Marin]] (devenit mitropolit al Olteniei) şi reviste naţionaliste şi ortodoxe din perioada interbelică, [[Ion V. Nu a ocolit politicaGeorgescu]], şi a chiar fost director de Minister [[Nicolae Popescu]] etc.<ref>Informaţie dată de Msgr. O. Octavian Bârlea, învolumul colectiv: ''Cuvântul în exilBiserica Română Unită – două sute cincizeci de ani de istorie'', nrDOCUMENT, Madrid 1952 (Cluj Napoca 1998²), cap. 58-59„Biserica Română Unită între cele două Războaie Mondiale”, Martie-Aprilie 1967)II. „Biserici” și „Biserică”: Curente mai înalte.</ref> în această perioadă.

Refugiat în Germania după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mişcării Mișcării Legionare din 21-21–''23 ianuarie'' 1941, a fost închis în lagărul de la Buchenwald, până în 1944.

În exil, G. George Racoveanu a dus o susţinută susținută activitate publicistică şi și asociativă, pe două planuri: unul creştin şi creștin și ortodox, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruşi ruși după cel deCel De-al Doilea Război mondialMondial.

'''Pe plan creştincreștin''', personalitatea teologică a lui G. George Racoveanu este complexă: este la curent cu cele mai noi studii teologice, dar citeşte şi preţuieşte îi citește și îi prețuiește pe [[Sfinţii PărinţiSfinții Părinți]] şi și [[monahism]]ul în general (începuse chiar să scrie un [[Pateric ]] românesc <ref>Cf. Msgr. O. Bârlea, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58-5958–59, Martie-Aprilie martie – aprilie 1967)</ref>). Se află în dialog cu catolicii, dar devine un [[apologet]] de temut al Ortodoxiei atunci când aceasta este atacată.

RevistePublică două reviste creștine în exil:*''Îndreptar'' – Foaie pentru gând și faptă românească – Anul I, Munchen, 1951, Germania de Vest; publicație lunară (apare timp de aproape trei ani); Director: Gheorghe Racoveanu; Redactori: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, Părintele Alexandru Mircea (aceștia trei, catolici) și G. Racoveanu (ortodox)<ref>În articolul „Catolicism și Ortodoxie” (''Cuvântul în exil'', Nr. 42–43, Noemvrie-Decemvrie 1965) G. Racoveanu povestește el însuși istoria acestei publicații astfel: <br /> „Acum 15 ani apărea în Exil publicația '''lunară''': ÎNDREPTAR. Redactorii ei: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, scriitorul acestor rânduri și Părintele Alexandru Mircea, s'au străduit, vreme de aproape trei ani de zile, să scoată în evidență '''tot ce unește''' cele două Biserici adevărate și să lase în umbră '''tot ce le desparte'''. Fără să lase neamintită '''diversitatea''', firească, în viața acestor două Biserici, ei au ocolit cu grijă punctele nevralgice. Dar și aci, nu s'au sfiit să ironizeze anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiție ecumenică. <br /> Fiind toți Români, redactorii s'au plecat adesea asupra raporturilor dintre cele două biserici românești. Au subliniat patriotismul „trădătorilor” de la 1700 și al urmașilor lor; au scos în evidență respectul ortodocșilor neuniți cu Roma pentru tradiția sfinților Părinți ai Bisericii, una și aceeași ortodoxă și universală, sfântă și apostolică. <br /> Acțiunea aceasta de la ÎNDREPTAR era lucru neobișnuit. Pentru ortodocși „papistașii” erau niște îndepărtați de la dreapta credință în Cristos. Pentru catolici așa numiții „ortodocși” erau schismatici, ieșiți de sub jurisdicția urmașilor apostolului Petru. <br /> Oamenii cu minte bună au aplaudat acțiunea de la ÎNDREPTAR. Dar cei cu mintea de alt fel, și-au arătat nemulțumirea. Situația de un redactor ortodox la trei catolici i-a făcut pe unii ortodocși să-și bănuiască reprezentantul de „catolicire”. Faptul că Biserica ortodoxă era tratată drept Biserică adevărată – tot atât de adevărată ca și Biserica romano-catolică – i-a determinat pe mai mulți catolici să spună că ortodoxul de la ÎNDREPTAR i-a câștigat pe catolici pentru ... ortodoxie. <br /> Și așa, publicația ÎNDREPTAR a trebuit să-și înceteze apariția. Uneltirea – trebuie s'o spun – a fost a fraților catolici.”</ref> Mai semnează în ''Îndreptar'': N. I. Herescu, Emil Panaitescu, Mircea Eliade etc.*''Cuvântul în exil'' (Anul I, Nr. 1, Iunie 1962, Freising, Germania de Vest)

Colaborează la traducerea, îndreptarea şi și publicarea mai multor scrieri bisericeşti şi duhovniceşti bisericești și duhovnicești (împreună cu Msgr. Octavian Bârlea):*''Rânduiala creştineascăcreștinească'' – carte de rugăciuni *''Apostolul''*''Evanghelia''*lucrări neterminate: ''Psalmii''<ref>Traducere de Octavian Bârlea și George Racoveanu, după ''Liber Psalmorum. Nova e textibus rimigeniis interpretatio latina cum notis criticis et exegeticis'', Roma, 1945. Fragmente din această traducere se găsesc în lunarul ''Îndreptar'' (1951–1953).</ref>, ''Liturghierul''

'''Pe planul cultural şi și politic''', a fost "unul „unul din stâlpii principali de boltă" boltă”<ref>Cf. G-ral Ion Gheorghe, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58-5958–59, Martie-Aprilie martie – aprilie 1967)</ref> - preşedinte– președinte, secretar etc. - – al multor asociaţii asociații ale emigraţiei româneşti emigrației românești din exil:*Societatea Academică Română(Roma)*Uniunea Asociaţiilor Româneşti Asociațiilor Românești din Republica Federală Germană(UARG)<ref>Racoveanu a fost președinte al UARG; în 1966 președinte era [[Virgil Mihăilescu]]</ref>*Institutul de Cercetări şi și Biblioteca Română din Freiburg*Acţiunea CreştinăAsociația Românilor din Germania de Sud (Racoveanu a fost membru fondator)*Acțiunea Creștină-Socială Română (ASCR) din Republica Federală Germană<ref>În 1966: Președinte – General Ion Gheorghe; Vice-președinte – G. Acrivu; Secretar general – G. Racoveanu; Casier – G. Stoia; alți membri activi: Alex. Păunescu, Dr. Suciu, G. Balotescu-Bordea, Traian Boeru, Mircea Orendovici. La al doilea congres al asociației, din 17–18 septembrie 1966 (Koln, Haus der Begegnung), unanimitatea membrilor votează o Moțiune prin care „Congresul recunoaște în persoana Prea Sfințitului Dr. [[Teofil Ionescu]] pe episcopul Românilor ortodocși din întreaga Germanie liberă” (cf. ''Cuvântul în exil'', Nr. 51–52, August–Septemvrie 1966)</ref>

==Moartea și posteritatea==A murit la [[1 mai]] 1967, ora 9:30, Lunea Paştilor [[Paști]]lor din acel an, şi și a fost înmormântat la [[4 mai]] ([[Joia luminată]]) în cimitirul din Waldfriedhof din (Freising, Germania). Slujba a fost oficiată de preoţii ortodocşi preoții ortodocși [[Vasile Boldeanu]] (Paris, FranţaFranța) şi și [[Dumitru Emanoil Popa]] (Freiburg, Germania), în prezenţa prezența multor personalităţi personalități ale exilului românesc: monseniorul [[Octavian Bârlea]] ([[Biserica Greco-Catolică]]), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian şș.a.

Monseniorul Octavian Bârlea spune despre el: "Avea „Avea întâi o inteligenţă inteligență rară, înclinată spre sentinţe şi sentințe și sinteze, avea zestrea intuiţieiintuiției. Cât ai clipi, înţelegea înțelegea de ce e vorba şi și avea răspunsu răspunsul gata. Era ca făcut pentru scrimă - – nu cu floreta, ci cu scânteerile minţiiscânteierile minții, cu condeiul. A fost un polemist de mulţime mulțime admirat şi și de adversari temut. Ştia Știa să descopere îndată slabiciunea slăbiciunea argumentării adversarului şi ţintea și țintea în tendonul lui Achile. Făcuse din polemică o artă." ”<ref>Msgr. O. Bârlea, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58-5958–59, Martie-Aprilie martie – aprilie 1967)</ref> Aceasta cu nobleţănobleță, omenie, generozitate, transfigurate de creştinism creștinism.<ref>Ibidem</ref>.

La rândul lui, Mircea Eliade, prieten vechi de-al lui G. Racoveanu, spunea: „Anumite texte polemice ale lui G. Racoveanu par desprinse dintr-o antologie. Și acolo își vor găsi locul într-o zi: în Antologia literaturii polemice românești.”<ref>Mircea Eliade, în: ''Cuvântul în exil'', nr. 58–59, martie – aprilie 1967</ref> ==G. Racoveanu şi Mişcarea și ecumenismul==În 1952 are loc la Lund (Suedia), a treia conferință a ''Faith and Order'', una din cele două ramuri ale proaspătului format Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB [ro] / WCC [en] / COE [fr])<ref>Consiliul Mondial al Bisericilor a luat naștere în 1948 prin unirea a celor mai mari două mișcări ecumenice ale vremii: ''Faith and Order'' (axată mai mult pe dialogul de credință) și ''Life and Work'' (axată mai mult pe mărturia comună a creștinilor în chestiuni de interes general, cum ar fi pacea, mediul înconjurător etc.).</ref>. Lucrările a mai multe comisii pregătitoare arătau că această conferință urma să facă trecerea de la metoda [[eclesiologie]]i comparate la cea a unui dialog care abordează chestiunile controversate dintre Bisericile creștine prin prisma unei [[Hristologie|hristologii]] nou testamentare comune.<ref>Cf. art. „Faith and Order”, în: ''Dictionary of the Ecumenical Movement'', WCC Publications, Geneva (ediția a 2-a: 2006).</ref> În aceste condiții, [[patriarh]]ul ecumenic de la [[Constantinopol]] decide ca toate Bisericile ortodoxe să aibă o singură delegație, care „declară că are instrucțiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credința Bisericii întregi. De aceea [[episcop]]ii sinoadelor și-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credință și a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credința Bisericii. Pentru aceste motive, delegația ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea I.P.S. Sale, nu poate face altceva decât declarații pozitive și definitive asupra credinței ortodoxe; a se lăsa atrasă însă „în discuții sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice și de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu”!”<ref>G. Racoveanu, „Surpriza de la Lund”, în: ''Îndreptar'', Anul II, Nr. 10, Septemvrie 1952.</ref> Racoveanu comentează acest eveniment cu o nedisimulată satisfacție într-un articol din ''Îndreptar'', care reflectă, fără alte necesare comentarii, poziția lui față de [[ecumenism]]ul de tip CMB/WCC/COE: :„Cel ce făcea aceste declarații, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei șase Președinți ai „Consiliului Ecumenic al Bisericilor”. Predecesorul său în această demnitate – răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor – obișnuise adunările „ecumenice” cu altfel de declarații. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului își reia, printr'un gest, poziția pe care ea trebuie să stea. Practic, delegația Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declarații, în delegație de observatori, ca și delegația catolică.” :„Vraiștea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credință = întotdeauna s'au găsit episcopi și teologi mireni ortodocși iubitori de călătorii și de „discuții sterile” asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva „fraților eretici”.” :„Atitudinea delegației Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulți aventurieri ai teologiei: preoți urmăriți de putere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ș.a.m.d. Va îndurera și pe unii „progresiști” în trebile credinței. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinței. Iată de ce — cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei — declarația ortodocșilor dela Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă.”<ref>Ibidem.</ref> Poziția teologică a lui Racoveanu este că nu poate exista un adevărat dialog decât între Bisericile rămase pe temelia celor Șapte Taine, „fără de care nu poate fi vorba decât de pseudo-creștinisme”,<ref>G. Racoveanu, „Catolicism și Ortodoxie”, în: ''Cuvântul în exil'', Numerele 42/43, Noemvrie – Decemvrie 1965 (articol ce comentează ridicarea reciprocă, în 1965, a anatemelor de la 1054, aruncate de cardinalul Humbert și patriarhul Cerularie).</ref> Cu catolicii însă, el refuză să polemizeze – „socotesc că nu poate fi lucru mai vătămător, astăzi și aici, decât polemica între catolici și ortodocși”<ref>George Racoveanu, „Ce-i lipsește Ortodoxiei...”, în: ''Cuvântul în Exil'', Numerele 51/52, August – Septemvrie 1966. Sublinierile aparțin autorului.</ref> – sau să facă o apologie a Ortodoxiei, „așa cum se prezintă ea astăzi. Împotriva Ortodoxiei românești și a ortodoxiei altora am și eu multe de spus. Unele au fost și spuse. La timp și loc potrivit”.<ref>Ibidem.</ref> Atât Biserica ortodoxă cât și Biserica romano-catolică sunt Biserici adevărate, drept care atât ortodocșilor, cât și catolicilor li se cuvine „să scoată în evidență tot ce unește cele două Biserici adevărate și să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viața acestor două Biserici”<ref>G. Racoveanu, „Catolicism și Ortodoxie”, în: ''Cuvântul în Exil'', Numerele 42/43, Noemvrie – Decemvrie 1965. Sublinierile aparțin autorului.</ref>, dar ocolind cu grijă anumite puncte nevralgice, și ironizând „anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiție ecumenică”.<ref>Ibidem.</ref> ==G. Racoveanu și Mișcarea Legionară==Deşi Deși a luat în multe rânduri apărarea Mişcării Mișcării Legionare, George Racoveanu nu a fost legionar, ci doar simpatizant al MişcăriiMișcării, în anumite limite, definite de el însuşiînsuși::''Întâmplarea face să nu fiu legionar. Când le-am luat legionarilor apărarea (în 1933) nu cunoşteam cunoșteam dintre ei pe altul, fără numai pe preotul Duminică Ionescu. Le-am luat apărarea fiindcă li se făcea nedreptate grea. Apoi am cunoscut oamenii. ŞiȘi, cu timpul, am înţeles fiinşa mişcării revoluţionare înțeles ființa mișcării revoluționare a lui Corneliu Codreanu: '''cea mai profundă revoluţie revoluție spirituală în viaţa viața poporului român, de la creştinarea creștinarea lui încoace'''. (Vorbesc de revoluţia revoluția lui Corneliu Codreanu, de el creată, de el condusă şi și controlată până în momentul în care acest control asupra ei a fost, prin "aparatul „aparatul de Stat"Stat”, curmat.)''<brref>Din articolul "La : G. Racoveanu, „La un sfert de veac..."”, în: ''Cuvântul în exil'', Nr. 42/43, Noemvrie-– Decemvrie 1965, pag. 4.</ref> ==Teme ale gândirii lui G. Racoveanu=====Omenia===Omenia, „frumusețea cea dintâi”, nu este o „anumită virtute”, ci mai degrabă o „antologhie”, „un buchet de flori ale sufletului”. Constantele spirituale ale omeniei ar fi:*'''iubirea de străini''' – „Cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva în această revărsare de dragoste a Românului față de omul necunoscut lui nu se pot identifica urmele unei explicabile vanități omenești. Cine a cunoscut însă bucuria care inundă sufletul gazdei când vedea pe străin mulțumit, nu poate avea pentru faptă decât un răspuns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui fără cunoscuți, fără așezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aci decât semnul neîndoielnic al harului.”*'''ținerea cuvântului dat'''*'''sentimentul onoarei'''*'''dispoziția de jertfă'''*'''spiritul dreptății'''*'''modestie'''*'''credință în Dumnezeu'''

*''Gravura în lemn la Mânăstirea NeamţulNeamțul'' (album cu 60 de planşe planșe afară din text), Editura Fundaţia Fundația Regală pentru literatură şi și artă, 1940

*''Omenia şi frumuseţea și frumusețea cea dintâi'' (cu o prefaţă prefață de [[Mircea Eliade]]), Editura Cuvântul, Freising, 1964, Germania

*''Despre fiinţa şi existenţa Mişcării Legionare a lui Corneliu CodreanuOmenia și frumusețea cea dintâi'', FreisingEditura Predania, 19652009, Romania

*''Despre ființa și existența Mișcării Legionare a lui Corneliu Codreanu'', Freising, 1965 *''Nae Ionescu - – fapte şi și cuvinte''

*''Mişcarea Mișcarea Legionară şi și Biserica'', Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1973.

===EdiţiiEdiții===*''Autobiografia Stareţului Starețului Paisie'' (ediţia ediția a V-a, în slavoneşte şi româneşteslavonește și românește) scrisă de [[Platon Schimonahul]], 1836. Reeditare în limba română, cu litere latine şi și în grai îndreptat de Gheorghe Racoveanu. Râmnicu Vâlcea, 1935

*''Convorbiri''. Culegere de articole şi și eseuri de Nae Ionescu, selecţionate selecționate sub îngrijirea lui Mircea Eliade şi și George Racoveanu, Freising 1951

*[http://www.fgmanu.net/doctrina/racoveanu1.htm Despre fiinţa şi existenţa Mişcării ființa și existența Mișcării Legionare a lui Corneliu Codreanu]*[http://www.fgmanu.net/doctrina/racoveanu2.htm Mişcarea Mișcarea Legionară şi și Biserica]*[http://www.miscarea.com/patriarhul-legiunii.htm Prof. Ion Gavanescul - – Patriarhul Legiunii] - – în ''Cuvântul'', Miercuri 8 ianuarie 1941)*[http://www.predania.ro/proiecte/pdf/neamul-romanesc-omenia.pdf Omenia și Frumusețea cea Dintâi]

<!-- See [[Wikipedia:Footnotes]] for instructions and options--><div class="references-small"><references /></div>

*Colecţia Colecția revistei ''Cuvântul în exil'' (și îndeosebi nr. 58–59, martie – aprilie 1967, ieșit la moartea lui G. Racoveanu)*Colecția revistei ''Îndreptar''*Articolul "Gheorghe Racoveanu"„Gheorghe Racoveanu”, în volumul: ''Intelectualii şi Mişcarea și Mișcarea Legionară'' (autori: Nicolae Hristu, (+) Octavian Daniel, Alexandru Mircea), Ed. Fundaţiei Editura Fundației Culturale "Buna Vestire"„Buna Vestire”, 2000*''Publicaţii Publicații legionare'', de Nicolae NiţăNiță*Calinic, Episcop al Argeșului și Muscelului, ''Omenia și frumusețea cea dintâi'', articol în ziarul ''Societatea Argeșeană'' din 8 iulie 2005 (rubrica „Un bob de înțelepciune”)*Iulian Nistea, „George Racoveanu (1900–1967)”, în: ''Buletinul Bisericii Ortodoxe Române „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris'', iunie 2007*Iulian Nistea, „George Racoveanu și ecumenismul”, în: ''Tabor'' (revistă de cultură și spiritualitate românească), Anul I, Nr. 4, Iulie 2007.