Modificări

{{Îmbunătăţire}}[[ImageFișier:Fanurie-phanourios.jpg|thumb|250px|Sfântul mucenic Fanurie|right]]'''Sfântul Mucenic Fanurie''' este un sfânt [[mucenic]] popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după [[tradiţietradiție]], în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. [[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a lui se face la [[27 august]].

Sfântul, nu se ştie știe când s-a dus spre Domnul, căci nu se ştie știe când i s-a tăiat capul şi și nici numele cetăţii cetății nu s-a reţinutreținut. În anul 1500 d.Hr. nişte niște păstori păşteau pășteau turmele în valea unor munţi prăpăstioşimunți prăpăstioși, în tot acest timp, vârful celei mai grozave râpi era luminat de o lumină care nu s-a stins tot timpul.

Când păstorii şiși-au făcut bani suficienţisuficienți, s-au gândit să se întoarcă la casele lor, din mare depărtare fiind fiecare, dintre cei mai curajoşicurajoși, bănuind că în vârful acelui munte era o comoară, s-au legat cu frânghii groase şi ceilalţi și ceilalți i-au ajutat şi și s-au suit la acea înălţimeînălțime. Era acolo o peşterăpeșteră, în care erau sfintele [[moaştemoaște]], şi și ardea o făclie mare, aceea pe care o văzuseră tot timpul păstorii, iar pe pieptul sfintelor moaşte moaște era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toată viaţa viața Sfântului Mare [[Mucenic]] Fanurie pe care o redăm mai jos.

În cetatea părinţilor părinților acestui sfânt era un mare negustor - tatăl acestui sfânt - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 băieţi băieți dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.

Şi cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era blând, silitor la carte, foarte milostiv, dar era păgân ca şi și întreaga lui familie. Mama lui era bună şi și frumoasă, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia să ştie știe despre treburile şi și averea soţului soțului ei. Într-o zi, înapoindu-se cu mulţi mulți bani şi și lucruri, soţul soțul ei a fost atacat, ucis şi și jefuit, iar datornicii îndată ce au auzit aceasta, deşi deși ei aveau de dat, au venit să ceară ce nu li se cuvenea. Astfel, în scurt timp, mama lui a rămas săracă, locuind într-o bucătărie, dar şi și acolo ea era năpăstuită, fără nici un mijloc de a se hrăni cu cei 13 copii.

Într-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, că mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge şi și se roagă, dar că ei, copiii, au mâncare şi și sunt îngrijiţiîngrijiți, însă nu ştie știe de ce mama lui se îmbracă în haine tot mai sărăcăcioase. Ei, copiii nu o supărau, dar ea plângea toată ziua. Atunci prietenul său i-a spus următoarele: "Bine, bine, păzeşte păzește tu pe mama ta într-o seară şi și să-mi spui mie a doua zi când ne vom vedea la şcoală școală dacă e sfântă sau nu."

Atunci copilul Fanurie a pândit-o şi și seara după ce mama sa le-a dat să mănânce şi și i-a culcat pe toţitoți, fiind sigură că toţi toți copiii ei dorm, şiși-a spălat faţafața, s-a uns cu aromate, şiși-a pus vălul şi și haine scumpe cum nu mai văzuse niciodată Sfântul Fanurie şi și a plecat. Copilul a urmărit-o şi și a văzut-o că a intrat într-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beţibeți. Mama lui juca în acest local şi și avea primul număr; în timpul jocului cânta plângând, căci n-ar fi vrut copiii să afle prin ce sacrificii le câştigă câștigă hrana de toate zilele, ca să fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată şi și în această stare în care se afla era mai mult decât frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribună şi și a strigat o dată tare: "Mamă!" La glasul copilului, mama, de groază şi și de durere că a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut jos. Plecând din local, Fanurie a părăsit cetatea şi și s-a dus la malul unei ape mari, care curgea în apropierea acelei cetăţii cetății - nu cu puţine greutăţipuține greutăți, căci își zdrobise picioarele de pietre în fuga lui disperată.

La malul apei, a văzut nişte niște păstori care voiau să treacă pe celălalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci să-l treacă şi și pe el dincolo. Păstorii plecând în ale lor, Fanurie a rămas singur pe ţărmțărm. În acea pustietate sălăşluia sălășluia un [[pustnic]] bătrân care de 65 de ani nu mai văzuse chip omenesc, fiind foarte îmbunătăţit şi îmbunătățit și plăcut Domnului, care dându-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei şi și ia de acolo pe plăcutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, să fie ajutător celor în nevoi. Deşi Deși de la chilia Sfântului şi și până la malul apei era cale de trei zile, având de coborât un munte foarte aspru - prin puterea lui [[Dumnezeu]] - Sfântul a ajuns lângă Fanurie, după o oră şi și a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele său a răspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatăl meu?" Apoi a mai zis aşaașa: "Dacă ai fi cunoscut tu pe mama mea; mai bine aş aș fi rămas aici să mă mănânce fiarele sălbatice". Sfântul mirându-se întru sine, a tăcut. Şi iarăşiiarăși, prin minune, au suit muntele cel cumplit într-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decât în opt zile, fiind foarte stâncos şi și prăpăstios.

Aici, în peştera peștera sfântului celui bătrân, a trebuit să se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca să-l facă creştin şi creștin și totodată, ca să-l facă să ierte pe mama sa. După [[botez]]are, Fanurie a fost slobozit să se ducă în cetate ca să ia iertăciune de la mama sa şi și să vadă cum este situaţia fraţilor situația fraților săi. Dar, înapoindu-se în cetate, a aflat că mama lui nu căzuse leşinatăleșinată, ci chiar moartă în acea noapte, iar fraţii frații săi, după ce a fost îngropată ea, s-au împărţit împărțit între neamuri, fără să ştie știe unde se găseşte găsește fiecare. Fanurie s-a întors înapoi în pustie, nemaiavând nici o legătură cu cele lumeştilumești.

Şi atât a sporit în cele duhovniceşti duhovnicești după aceea, întrecând chiar pe acel [[sihastru]] cu [[post]] şi și [[rugăciuni]], şi și era atât de milostiv, că făcând şi și lucrând ogoarele, alerga adunându-le şi și hrănea pe drumeţidrumeți, aducând pe spatele său şi și apă de băut. Hrana lui, la început, timp de trei ani, a fost din trei în trei zile, mâncând atâta pâine muiată cât lua cu două degete dintr-o sticlă, stăpânindu-se mult, a nu lua nici apă, iar după aceea, a început a mânca, numai sâmbăta şi și atunci destul de puţinpuțin.

El se împărtăşea împărtășea des cu [[Sfintele Taine|Dumnezeieştile Dumnezeieștile Taine]], cerceta pustnicii din acea pustie, şi și se ostenea mult, pentru a căra cu mâinile atât rădăcini pentru hrană, cât şi și să scoată pietre, de pe prea puţinul puținul pământ din preajma chiliei lor pustnicești - semănând puţine puține legume şi și cine va putea spune privegherile lui de toată noaptea, arşiţa şi arșița și gerul, căci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperişacoperiș, cerând Domnului Dumnezeu, ca prin această răbdare, să-i dea şi și lui, dincolo de moarte, un acoperiş acoperiș în cerul Său cel dumnezeiesc.

Şi atâta milostenie avea, încât şi și pe fiarele care se atacau între ele, le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite şi aranjanduși aranjându-le culcuşuri culcușuri bune, că nu de puţine puține ori, l-a găsit părintele lui (pustnicul), culcat alături de vreun şarpe șarpe mare, care în timpul somnului lui Fanurie îl păzea în gura vizuinei ca să nu-l atace vreo altă fiară.

De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacaţi atacați de multe fiare de prin pustietăţipustietăți, să le certe pe ele şi și să le poruncească lor a se sălăşlui sălășlui mai departe într-o prăpastie şi și să nu mai supere pe vreun om, încât şi și fiarele cele mai de temut, când erau atacate de om sau de altă fiară mai puternică, deşi deși nu aveau grai, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie şi și îndată erau scăpate. Deci s-a făcut iubit de toate pustiile, din împrejurimi şi și mai departe, iară toţi toți locuitorii pustiului mulţumeau mulțumeau lui Dumnezeu că le-a trimis lor pe acel tânăr prea îmbunătăţitîmbunătățit, care şi și fiarele le îmblânzeşte şi îmblânzește și pe oameni îi tămăduieştetămăduiește.

Era în apropierea acelei pustii, o cetate mare şi și frumoasă, cu oameni foarte înrăutăţiţi şi înrăutățiți și plini de boli şi și lucruri necurate. La rugăciunea celor buni, a fost chemat să se ducă şi și să ajute în neputinţe şi neputințe și în boli Sfântul, deşi deși nu voia să părăsească pustia, totuşi totuși pentru locurile celor nevoiaşi şi nevoiași și pentru rugămintea cuvioşilor cuvioșilor pustnici de a-i milui, de a-i mângâia şi și de a-i tămădui, s-a supus şi și s-a dus în acea cetate.

Şi cine va spune marea lui bunătate către cei săraci, în special către văduve şi și orfani, gândindu-se la fraţii frații Iui şi și la mama lui, că niciodată, o rugăminte a acestora nu a rămas neascultată, vindecând bolile cele mai cumplite, dregând şi și îndreptând ochii orbilor, ajutând surzilor să audă, precum şi muţilor și muților din naşterenaștere, numai cu rugăciunea sa, cu lacrimi, către Dumnezeu, nemâncând niciodată până nu se împlinea rugăciunea, neodihnindu-se pe patul său şi și multe şiroaie șiroaie de lacrimi vărsa, că şi și hainele şi și le uda de la lacrimi. Căci aşa așa spunea fericitul şi și preafericitul: "MiluieşteMiluiește, Doamne, pe aceşti necăjiţiacești necăjiți, că zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca să vadă frumuseţea frumusețea cerului Tău şi și lumina zilei, şi și să nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu ruşinea rușinea neamului lor".

Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muţimuți, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi și cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi și cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt".

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicând: "Auzi-mă pe mine, Doamne, în ceasul acesta, de acum şi și cercetează şi și deschide auzul robilor Tai, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele roţilor şi roților și toate sunetele de pe pământ.

Şi atât de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu şi și plângerea, că uneori, şi și păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile şi și văzându-i lacrimile.

Atât de frumos şi și de frumoase rugăciuni făcea către Dumnezeu, încât şi și pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mâinile lor nevinovate şi mai necuvântător și necuvântători fiind ii îi spuneau: "Mai rabdă puţin puțin Fanurie şi și Tatăl tău cel din ceruri te va mângâia în curând, împlinind cererile tale".

Deci un an de zile a mers în toate laturile cetăţiicetății, vindecând, mângâind şi și botezând şi învăţânduși învățându-i dreapta credinţăcredință, iar diavolul, urâtorul binelui, foarte s-a maniatmâniat, fiindcă toţi toți robii lui îi luaseră şiși-i îndreptaseră minunatul Fanurie, şi și prefăcându-se într-un tânăr străin s-a prezentat la împăratul acelei cetăţiicetății, spunându-i că un tânăr s-a sălbăticit, spunând minciuni, despre Sfântul, că doreşte dorește ca toată cetatea să fie de partea lui şi și pe împărat să-l înlăture şi și că toate cele făptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vrăji, ca poporul să fie cu el şi și să poată înlătura pe împărat".

Aceasta o spuneau răuvoitorii mincinoşimincinoși, înțelegând buna credinţă credință a împăratului, că de când era Fanurie, ei nu mai puteau să fure din visteria statului şi și nici să mai facă răutăţile răutățile cinstite.

După multe stăruinţe şi stăruințe și vorbe mincinoase, ei au hotărât ca împăratul să-l piardă şi și să-i taie capul, însă poporul, care văzuse atâtea minuni de la Sfântul, văduvele, orfanii şi și cei tămăduiţitămăduiți, chiar şi și nevrând Sfântul, l-au trecut la o altă cetate, făcându-se plângere mare cum nu se mai văzuse, pentru că se lipseau de bunătatea Sfântului şi și de marele lui ajutor, fără de nici o plată.

Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinţă credință prin Sfântul Fanurie - a făcut plângere de patruzeci de zile, cu post şi și rugăciune şi și nu se putea mângâia, pentru că Sfântul nu mai era cu dânşiidânșii.

Astfel şi și în cea de a doua cetate, Sfântul a tămăduit, a povăţuit şi povățuit și a mângâiat oamenii, ca şi și mai înainte, neprimind nici măcar pământ, pentru ostenelile sale, hrănindu-se în pustie cu rădăcini. Şi iarăşi iarăși a ridicat război satana şi și la fel a hotărât împăratul după sfatul sfetnicilor săi, să-l dea la moarte. Ca şi și în prima cetate, poporul cu plângere tot atât de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar în altă tarățară, unde în zilele acelea, se întâmplase că unica fiică a stăpânului cetăţii cetății să moară şi și să fie chemaţi chemați de mai multe ori vracii şi toţi și toți slujitorii, hotărându-se să dea jumătate din împărăţia împărăția sa celui ce o va aduce la viaţăviață, însă nu numai că nu au readus-o la viaţăviață, dar fiind de mai multe zile moartă, începuse a putrezi şi deşi și deși se vărsau mirodenii şi și se ardea multa multă tămâie, mirosul ajungea până departe.

Una din slugile împăratului i-a spus: "Împărate, este un tânăr frumos care vindecă orice boală, ba chiar şi și morții înviază, făcând rugăciuni către Hristos, despre care am auzit că a fost spânzurat pe lemn, dar nu le dă bolnavilor sau morţilor morților nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei şi și nici nu primeşte primește ca plată o bucată de pământ".

Acestea auzindu-le împăratul, degrab degrabă a trimis să-l aducă înaintea sa, trimiţândutrimițându-i carte împărătească şi și făcând pregătiri de mare ospăţospăț. Sfântul Fanurie, n-a primit nici măcar călare să vină, deşi deși era drum anevoios şi și ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat în faţa fața împăratului.

A fost dus în camera moartei, unde poruncind să stea numai părinții, el şi și moarta, ca să nu vină popor - a lăcrimat către Dumnezeu mult rugându-se de dimineaţă dimineață până Ia miazăzi şi și era foarte mâhnit întru sine că nu era ascultat de Dumnezeu. Atâtea lacrimi a vărsat, că se făcuse o băltoacă în jurul lui, încât şi și împăratul şi și împărăteasa se mirau de marea lui bunătate şi și de multa lui rugăciune, în acel ceas, o rază a strălucit deasupra moartei. Atunci, Sfântul s-a ridicat în picioare, a prins mâna celei moarte şi și putrede şi și i-a zis: "În numele lui Hristos Iisus Cel răstignit, scoală-te şi și vino înapoi la părinţii părinții tăi!"

Şi deodată, moarta cea putredă, a sărit drept în picioare, lepădând legăturile de pe dânsa şi și a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie căci în iadul cel mai de jos fiind, unde mă chinuiam împreună cu cei ce s-au închinat idolilor şi și eram batjocura şi și chinul dracilor, iadul m-a vărsat afară cu mare frică, temându-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tată, mare este credinţa şi credința și mare este Dumnezeul creştinilorcreștinilor, iar toţi toți dumnezeii păgânilor sunt draci".

Împăratul a vrut să-i dea jumătate din împărăţie împărăție Sfântului, dar el n-a primit nimic, ca întotdeauna. S-a făcut deci petrecere în toată cetatea împăratului, iertând robii şi și slobozind pe cei din temniţătemniță, căci aceasta a fost plata pe care a cerut-o Sfântul Fanurie.

Iar împăratul cu toţi toți oamenii săi, au cerut botezul şi și s-au făcut creştinicreștini. Sfântul a plecat din cetate şi și a vindecat şi și a tămăduit ca şi și în celelalte cetăţiicetății. Deci s-au mâniat pe el toţi toți vracii şi și cei ce făceau vrăji, căci i-a ruşinat rușinat pe ei în faţa fața împăratului, că nimic, nici vrăjile, nici leacurile lor nu au reuşit reușit să o învieze, iar Sfântul a înviat-o numai cu cuvântul.

Pentru aceasta, pâră mare au pornit împotriva lui, "numindu-l mare (vraci) şi și vrăjitor şi și spunând împăratului că Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrăjile ca apoi să se prefacă că a înviat-o, ca astfel poporul să-L numească pe el împărat. Împăratul auzind s-a umplut de mânie şi și strigând pe toţi toți sfetnicii lui şi și pe cei necredincioşinecredincioși, care toţi toți erau împotriva lui Fanurie, au hotărât să-i taie capul, dar fiind convins că e aşa așa de mare vrăjitor, a chemat pe toţi toți călăii cetăţiicetății, şi și a tras la sorti sorți pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-şi și mâncau pâinea lor până nu-şi și muiau mâinile în sânge.

Şi cine va putea spune batjocurile, bătăile cu pietre, scoaterea şuviţelor șuvițelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dinţilordinților, loviturile cu palme, scuipările şi înţepăturile și înțepăturile cu suliţa sulița peste tot trupul, peste care s-a turnat sare şi oţetși oțet, ciuntirea chipului, adică tăierea mâinilor, a degetelor de la picioare şi și a urechilor, încât sângele de la faţă față se împreuna cu cel de la picioare şi și uda ţărâna țărâna drumului pe care trecea.

Fiecare păgân se străduia cum să-l chinuiască mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului, ca şi și mucenicul Ştefan: "Iartă-le lor păcatele acestea că nu ştiu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească pentru care eu le mulțumesc."

Pentru aceasta s-a pornit plângere mare de către poporul creştin şi creștin și de cei tămăduiţi tămăduiți de către Sfântul, pentru că l-au chinuit aşa așa de cumplit pe el care nu făcuse decât bine tuturor. Dar Sfântul era vesel că merge mai degrabă la plăcutul lui, Hristos. Astfel, a pornit Sfântul Fanurie la locul de osândă având vârsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca să se ajungă cât mai curând către Hristos cel prea iubit, că ii ajungea lui călătoria pe acest pământ.

De o parte mergeau creştinii creștinii cei tămăduiţitămăduiți, văduvele şi și orfanii cetăţiicetății, cu plângere spunând: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor închide ochii prea frumoşi frumoși care au deschis ochii noștri orbi din naşterenaștere? Cum se va închide gura cea de miere curgătoare care ne-a dat graiul, nouă celor muţimuți, fără de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plângerea şi și durerea noastră, miluind pe orfani, mângâind pe văduve şi și aducând bucurie pe feţele fețele celor ce n-au cunoscut decât întristarea şi și lacrimile? Cine va spune la plângerea lor, cuvintele cele cu mare durere, încât şi și din partea păgânilor au început să se verse lacrimi pentru că cei ce veniseră împotriva lui, erau foarte mulţi şi mulți și strigau să se termine cât mai curând cu acest vrăjitor şi vrăjmaş și vrăjmaș al împăratului.

Sfântul Fanurie a cerut atunci voie să-şi și facă ultima rugăciune şi și s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia aceștia care au făcut plângere şi și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi și zahăr, sau o plăcintă şi și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă."

Şi atunci s-a făcut tunet din cer şi și s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie după cuvântul tău şi și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine şi și tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

Atunci, cei necredincioşi necredincioși care strigaseră asupra lui, văzând minunea, mulți au cerut să fie botezaţi şi botezați și să-i facă şi și pe ei creştinicreștini. Dar Sfântul nu avea nimic cu sine şi și nici apă primprejur. Deci, s-a rugat a doua oară Domnului să-i ajute pe cei ce vor să ia credinţa creştineascăcredința creștinească. Şi iată minune mare, că a plouat numai pe cei ce voiau să ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, deşi deși se aflau lângă cei dintâi, nu s-au udat nici măcar cu o picătură de apă. Între cei ce s-au botezat au fost şi și cei trei călăi, care acum n-au vrut să-l mai execute pe el.

Sfântul Fanurie le-a făgăduit lor atunci că împlinind porunca împăratului, el le făgăduieşte făgăduiește că astăzi vor fi împreună cu el, în Rai, şi și au tras la sorţisorți, care să-i taie capul. Plângerea călăilor este mult mai jalnică, decât a poporului creştinesccreștinesc, pentru că cuvintele lor erau pline de durere, că ei luaseră viaţa viața oamenilor, iar Sfântul le dăduse viaţaviața, ei luaseră pământul văduvelor şi și orfanilor, iar Sfântul le purta de grijă şiși-i miluise. El vărsase pâraie de lacrimi şi și ei, sânge nevinovat. Sfântul a vărsat lacrimi pentru toţi toți cei necăjiți. Apoi, Sfântul Fanurie şiși-a plecat capul pe butuc - dar după tăiere, nu a curs nici sânge, ci lapte şi și o minune - capul a mers în jurul trupului şi și limba a grăit astfel: "Aşa cinsteşte Așa cinstește Hristos pe cei ce cred în El".

Deci, întorcându-se poporul, atât cel creştin creștin cât şi și cel necredincios, unii strigau de bucurie că au scăpat de sfânt, iar cei întorşi întorși la dreapta credinţăcredință, precum şi și vechii creştinicreștini, au făcut plângere mare, ocărând pe împărat, pentru nerecunoştinţa nerecunoștința lui şi și i-au zis lui: "Au ai uitat învierea fiicei tale? Tămăduirea bolnavilor şi și a celor îndrăciţiîndrăciți? Pentru ce te-ai mâniat asupra lui, care nici răsplată n-a luat şi și în hotarele tale adusese pace?"

Spăimântându-se împăratul pentru acestea, a dat poruncă ca mai întâi să fie omorâți călăii. Primul nefiind destul de întărit în credinţăcredință, se temea. Atunci a apărut Sfântul mucenic Fanurie în văzul tuturor, într-o aureolă asemeni sfinţilor sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț şi și negru, iar în mână ţinea ținea o făclie mare aprinsă; şi și a căzut frică mare peste împărat şi și peste toţi toți sfetnicii lui mincinoşimincinoși, temându-se de Sfântul, să nu-i răpească din lumea aceasta, răsplătindu-le lor .

După tăierea primului călău, din cer s-a pogorât o cunună de trandafir care s-a aşezat așezat pe capul lui tăiat, umplându-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (deşi deși cu puţin puțin înainte vărsase sânge nevinovat, dar pentru credinţa credința lui şi și întoarcerea lui la Hristos), a izvorât mir. Asemeni s-a întâmplat şi și cu ceilalţi ceilalți doi călăi. Trupurile lor au fost îngropate pe un maidan şi și oricine cădea în tâlhării şi și își întorceau ochii către locurile acestea, era scăpat.

Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase [[icoane]].

Una dintre aceste icoane era bine păstrată şi și reprezenta un tânăr militar care ţinea ținea în mâna sa dreaptă o [[cruce]]. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripţia inscripția de pe icoana: "Sfântul Fanurie". Acest nume nu se găsește însă în martirologii şi și [[sinaxar]]e.

Din secolul al XIV-lea și până astăzi [[SfinţiSfinți|Sfânt]]ul Fanurie a săvârşit săvârșit numeroase [[minune|minuni]], îndeosebi pentru descoperirea obiectelor şi și animalelor dispărute. După o tradiţie tradiție populară, răspândită în insula Creta şi și în alte ţări țări ortodoxe, mama Sfântului era o mare păcătoasă şi și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la [[pocăinţăpocăință]]. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruinţă stăruință pentru [[mântuire]]a mamei sale.

Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferinţesuferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie."

Din cauza aceasta, când credincioşii credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca [[milostenie]] pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie. În rândul credincioşilor credincioșilor se vorbeşte şi vorbește și de alte minuni săvârşite săvârșite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât şi și în celelalte ţări țări ortodoxe.

De atunci nu s-a ştiut știut ce s-a făcut cu sfintele [[moaştemoaște]] ale Sfântului Mucenic Fanurie, până când el a vrut să se arate din nou în anul 1500 d. H. după cum s-a spus mai sus.

Mult ajutor a adus creştinilor creștinilor acest mare sfânt; când au cerut ajutor, făcând turtă şi și plăcintă, se rugau Sfântului pentru orice nevoie dreapta dreaptă ce aveau. De aceea i se spune Sfântului "arătare", căci cei ce au credinţă credință mare şi și nu se îndoiesc, sunt ajutaţi ajutați grabnic de către Sfântul mare Mucenic Fanurie.

Turta se face de nouă ori şi și se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfântul, o plăcintă mai mare, cel în nevoie, ostenindu-se cu mâniile sale - şi și tot la săraci să fie împărţită împărțită cu mulţumitămulțumită, Sfântului. Pomenirea acestui sfânt mare Mucenic Fanurie, se săvârşeşte săvârșește la [[27 august]], iar turtele se pot face, în afară de Duminică, în orice zi.

Multe sunt minunile Sfântului după ducerea de la noi, atât celor din veacurile acelea, cât şi și nouă, care ne-am învrednicit a-l pomeni cu turte şi și plăcintă, căci cu adevărat - arătare - este că celor ce îl cheamă cu credinţăcredință, li s-a arătat ori Sfântul, ori împlinire în cererile lor. Amin. ==Imnografie==[[Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie]]

[[Categorie:SfinţiSfinți]]