Vizualizare sursă pentru „Evagrie Ponticul”

'''Evagrie Ponticul''' (345-399) a fost un [[monah]] şi [[teolog]] celebru din secolul al IV-lea.

==Viaţa==
Evagrie s-a născut la Iborna, în Pont (de unde şi supranumele de ''Ponticus'', Ponticul). A fost hirotesit [[citeţ]] de Sfântul Vasile cel Mare, hirotonit [[diacon]] de Sfântul Grigorie de Nyssa şi [[arhidiacon]] de Sfântul [[Grigorie Teologul]], pe atunci [[episcop]] de Nazianz. În anul 379 l-a urmat pe acesta din urmă la Constantinopol, unde a şi predicat.

În urma unor intrigi obscure de la curtea împărătească este obligat să părăsească [[Constantinopol|Constantinopolul]] în 381 şi să se îmbarce pentru Ierusalim ca să scape de o arestare iminentă. Aici este primit în mănăstirea Sfintei [[Melania cea Bătrână]] şi a lui [[Rufin din Aquileea]] (345-410), pe [[Muntele Măslinilor]].

La îndemnul Sfintei Melania pleacă, în 383, în Egipt, şi devine călugăr la [[Nitria]], sub îndrumarea Sfântului [[Macarie cel Mare]]. Mai târziu se retrage la [[Chiliile|Chilii]] (Kellia), un loc şi mai singuratic, unde îşi duce viaţa de monah recopiind manuscrise pentru călugări până la moartea sa, în 399.

==Scrierile==
Cele mai importante scrieri ale lui Evagrie sunt:
*''Tratatul practic'', alcatuit din o sută de capete despre învățătura practică, calea prin care monahul dobândește nepătimirea (în greacă, ''apatheia'').
*''Gnosticul'', un opuscul format din cincizeci de capete, care s-a păstrat integral doar în siriacă și armeană. În el este vorba despre gnostic, adica despre cel care, ajuns la nepătimire, se bucură de contemplația spirituală, fiind capabil la rândul său să-i învețe și pe alții.
*''Capetele gnostice'', cuprind șase centurii incomplete (de câte nouăzeci de sentințe) este marea lucrare doctrinară a lui Evagrie.

==Avva Evagrie în Patericul egiptean==

[[Patericul egiptean]] cuprinde mai multe apoftegme atribuite lui Evagrie Ponticul, care provin din scrierile sale, sub numele „Pentru avva Evagrie”:

1. Zis-a avva Evagrie: Când ești în [[chilie]], strânge-ți gândul tău, adu-ți aminte de ziua [[Moartea|morții]], vezi atunci murirea trupului, pune în minte nevoia! Ia osteneala, defaimă deșertăciunea lumii, ca să poți totdeauna să petreci în dragostea [[Isihie|liniștii]] și să nu slăbești! Adu-ți aminte și de așezarea cea acum în iad; gândește cum sunt acolo sufletele, în care cumplita tăcere, în care amar suspin și în cât de mare frica și înfiorare și așteptare! Socotește chinuirea cea neîncetata, lacrima cea sufletească și fără de sfârșit! Ci și de Ziua Învierii adu-ți aminte și de starea înaintea lui [[Dumnezeu]]! Gândește la [[Judecata de Apoi|judecata]] cea înfricoșată și groaznică! Pune în mijloc cele ce se păstrează păcătoșilor, rușinea cea înaintea lui Dumnezeu și a [[îngeri]]lor și a [[arhanghel]]ilor și a tuturor oamenilor, muncile, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, tartarul, întunericul, scrâșnirea dinților, fricile și pedepsele! Pune încă în mijloc și bunătățile cele ce se păstrează drepților, îndrăzneala cea înaintea lui [[Dumnezeu Tatăl]] și a [[Hristos]]ului Lui, a îngerilor, și a arhanghelilor și a toată mulțimea [[sfinți]]lor, împărăția cerurilor și a darurilor ei, bucuria și desfătarea ei! Pomenirea acestora amândurora adu-o la tine! Și pentru judecata păcătoșilor lăcrimează, plângi, temându-te ca nu cumva și tu să fii întru acestea! Iar pentru cele ce se păstrează drepților, bucura-te și te veselește! Și pe acestea te sârguiește să le dobândești, iar de acelea să te înstrăinezi. Caută să nu uiți cândva, măcar înăuntru, în chilia ta fiind, măcar afară undeva, pomenirea acestora, că măcar prin aceasta să scapi de gândurile cele spurcate și vătămătoare!

2. Zis-a iarăși: Taie prieteșugurile celor mulți, ca să nu se spurce mintea ta și va turbura chipul liniștirii. 

3. Zis-a iarăși: Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este și a cânta fără răspândire.

4. Zis-a iarăși: Adu-ți aminte totdeauna de ieșirea ta și nu uita judecata cea veșnica și nu va fi greșeala în sufletul au.

5. Zis-a iarăși: Ridică ispitele și nimeni nu este care să se mântuiască. 

6. Zis-a iarăși: Grăia unul din Părinți că hrana cea mai uscată și deopotrivă, înjugată fiind cu [[dragostea]], degrabă bagă pe monah în limanul nepătimirii.

7. S-a făcut odată sobor la Chilii pentru un lucru și a grăit avva Evagrie. Zis-a lui preotul: Știm, avvo, că de erai în tara ta, poate și episcop aveai să fii și cap multora, iar acum ca un străin șezi aici. Iar el umilindu-se, nu s-a tulburat, ci clătinând cu capul, a zis lui: Adevărat este, părinte! Însă odată am grăit, iar a doua nu voi mai adăuga. (Iov 40, 5)

==Învăţătura==
Evagrie împarte viaţa spirituală în activă şi contemplativă sau gnostică. Viaţa activă este numai pregătirea pentru cea gnostică. Toată strădania omului trebuie să ducă la cunoaştere sau la gnoză, a cărei încoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Rostul ascezei este să înlăture piedicile ce stau în calea cunoaşterii, prin curăţirea sufletului de patimi.

Virtuţile, care sunt treptele vieţii active, se rânduiesc în următoarea ordine: cea mai de jos e credinţa, care naşte frica de Dumnezeu. Aceasta naşte păzirea poruncilor, ale cărei fiice sunt: înfrânarea, cuminţenia, răbdarea şi nădejdea. Toate duc la nepătimire, al cărei rod este dragostea. De acum este părăsită viaţa activă. Dragostea introduce în viaţa contemplativă.

Treapta cea mai de jos a vieţii contemplative este "gnoza naturală". După ea urmează "teologia", gnoza cea mai înaltă, contemplarea Sfintei Treimi, care e şi treapta "rugăciunii curate".

Cunoaşterea lui Dumnezeu, ca ţintă supremă a vieţii duhovniceşti, nu se realizează prin cugetare discursivă. Cel curăţit ajunge până la o cunoaştere intuitivă a Lui, în lumina sufletului îndumnezeit. În timpul rugăciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, în care străluceşte lumina Sfintei Treimi. Dar pentru acestea se cere o curăţire de toate patimile şi de toate gândurile în legătură cu ele. Aceasta este curăţirea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere şi o curăţire a minţii, vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce mintea mai păstrează chiar şi numai gânduri nestrăbătute de patimi, ea poate cunoaşte prin ele pe Dumnezeu în chip mijlocit. Dar dacă vrea să ajungă la vederea Sfintei Treimi, trebuie să se cureţe şi de aceste gânduri, ca să devină cu totul pură. La această stare nu se poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aici, în inima lui străluceşte lumina Sfintei Treimi, el vede lumina dumnezeiască. Lumina aceasta este fără formă, întrucât şi Dumnezeu este fără chip, simplu şi nepătruns. În cunoaşterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care să se întipărească în mintea omului. De aceea, mintea trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor şi înţelesurilor lor. Cunoaşterea lui Dumnezeu este dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte. Cunoaşterea aceasta e simplă, necompusă, indescriptibilă, fără imagini. Este o cucerire a minţii de către nemărginirea Celui infinit. Tocmai de aceea, lumina aceasta este într-un anumit înţeles şi întunericul cel mai adânc, "neştiinţa fără margini". Dar această cunoaştere are şi altă latură. Când lumina dumnezeiască răsare în minte, aceasta se vede pe sine însăşi. Vederea proprie este o condiţie a desăvârşirii minţii. Astfel mintea în vremea rugăciunii se vede pe sine, strălucind ca safirul şi ca cerul, ca locul unde s-a coborât Sfânta Treime.

Evagrie vorbeşte mult despre starea de nepătimire - ''apathia'', ca o condiţie a vederii lui Dumnezeu. Semnul că cineva ajuns la adevărata lipsă de patimi stă în faptul că se poate ruga netulburat şi neîmprăştiat, eliberat de toate grijile şi de toate gândurile şi imaginile lucrurilor. Dar această nepăsare faţă de lucrurile lumii nu este indiferenţă faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ci o condiţie pentru a-i putea iubi cu adevărat.

Patimile, care pun stăpânire pe om şi de care trebuie să se curăţească pentru a ajunge la nepătimire, iubire şi gnoză le aduce Evagrie în legătură cu demonii, încât lupta cu ele este în acelaşi timp o luptă cu ei. Această idee devine un leit-motiv al întregii asceze răsăritene.

Tot la Evagrie găsim pentru prima dată teoria celor opt patimi, vicii sau gânduri păcătoase, teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici de după el, la Sfinții Ioan Casian, Nil, [[Ioan Scărarul]], [[Ioan Damaschin]] etc.

La Evagrie sunt trasate directivele ascezei şi misticii dezvoltate ulterior; la el sunt sistematizate aproape toate învăţăturile psihologice şi pnevmatologice aplicate în viaţa ascetică şi mistică din Răsărit.

==Posteritatea==
A influenţat pe mai toţi marii [[Sfinţii Părinţi|Părinţi ai Bisericii]], dar a fost condamnat împreună cu origeniştii la Sinodul ecumenic de la Constantinopol, în anul 553.

==Surse==
*[http://www.edituraherald.ro/authordetail.asp?cod_autor=60&author=EVAGRIE%20PONTICUL Prezentare Herald]
*http://www.livres-mystiques.com/partietextes/philocalie/evagre.html
*http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/13/Scrieri/Evagrie_Ponticul

[[Categorie:Scriitori bisericești]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Ascetism]]
[[Categorie:Teologi]]
[[Categorie:Monahi]]

[[en:Evagrius Ponticus]]