5.288 de modificări
Modificări
ortografie
În încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu), în anii 303-304 Dioclețian a promulgat cele 4 edicte anticreștine care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de ''[[Persecuții împotriva creștinilor|persecuția lui Dioclețian]]''.
Pe plan intern și extern, în timpul domniei lui Dioclețian imperiul a depășit criza secolului III. Puterea militară a fost separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămânând în apanajul împăratului. O grijă deosebită a fost acordată întăririi ''limesului'' (frontiera terestră a imperiului) și construirii de numeroase fortărețe și drumuri, care faceau făceau din graniță o zonă fortificată. Efectivele militare au sporit la cca. 500 000 de soldați, iar numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile.
În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian au abdicat în aceeași zi ([[1 mai]] 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevinind redevenind persoane particulare. Dioclețian s-a retras în palatul său din Spalatum (astăzi Split, în Croația), unde a și murit, la [[3 decembrie]] 311.
==Persecutarea creștinilor==
