Modificări

==Viața==S-a născut în anul 244 într-o familie săracă în Spalatum (actualmente Split), din Dalmația și a primit la naștere numele de ''Diocles'Dioclețian''' a . Tatăl său era scrib pe lângă un senator bogat și foarte probabil să fi fost împărat al Romei între anii 230 și 311, când a abdicat pentru că era prea bolnav. După numele de împărat este cunoscut ca Gaius Aurelius Valerius Diocletianusun sclav eliberat.

SDioclețian și-a născut lângă Spalatum (actualmente Split)început cariera militară ca simplu soldat, dar prin meritele dovedite a urcat în Dalmația, și a primit la naștere numele de Diocles. Tatăl său a fost scrib pe lângă un senator bogat și probabil fost sclav eliberat. Diocletian rose through the ranks of the Roman militaryierarhia militară romană, eventually becoming Emperor along with a junior co-ruler Maximian. His importance as a figure in Church history is as the instigator of ajungând comandantul gărzii personale a particularly harsh persecution of Christians which produced many [[martyr]]s. His wife, [[Alexandra the Empress|Alexandra]], was among these martyrs. He increased the cult of the Emperor, calling himself the son of Jove, and tried to revive the worship of the Roman godsîmpăratului Numerianus.

In about 297 an edict was made that all soldiers and Imperial officials must sacrifice to the gods La moartea împăratului Numerianus, armata romană din răsărit îl proclamă pe Dioclețian ''Augustus'' (împărat) ([[20 noiembrie]] 284). După bătălia de la Margus (în primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unic împărat, desemnându- failure to do so resulted in dismissall ''Caesar'' (co-împărat) în anul 285 pe tovarășul său de arme, Maximian. Apoi, în anul 286, îl numește ''Augustus'' și îl însărcinează cu apărarea Occidentului.

In 303 Diocletian ordered the destruction of all La [[church1 martie]]es and and the burning of all Christian Scriptures293, Dioclețian instituie [[Tetrarhie|tetrarhia]] ca sistem de guvernare. Further edicts in the same year ordered that all Christian Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o originală reformă constituțională sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi ''Auguști'' li se subordonau doi ''Cezari'': Galerius și Constanțiu I.Dioclețian, cu reședința la [[clergyNicomidia]] be imprisoned and tortured until they agreed to sacrifice to the Roman gods, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe ''Caesarul'' Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.

Între anii 297-298, Dioclețian a purtat un război victorios împotriva asupra Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient. În încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu), în anii 303-304 Dioclețian a promulgat cele 4 edicte anticreștine care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de ''[[Persecuții împotriva creștinilor|persecuția lui Dioclețian]]''. Pe plan intern și extern, în timpul domniei lui Dioclețian imperiul a depășit criza secolului III. Puterea militară a fost separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămânând în apanajul împăratului. O grijă deosebită a fost acordată întăririi ''limesului'' (frontiera terestră a imperiului) și construirii de numeroase fortărețe și drumuri, care făceau din graniță o zonă fortificată. Efectivele militare au sporit la cca. 500 000 de soldați, iar numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile. În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian au abdicat în aceeași zi ([[1 mai]] 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevenind persoane particulare. Dioclețian s-a retras în palatul său din Spalatum (astăzi Split, în Croația), unde a și murit, la [[3 decembrie]] 311. ==Persecutarea creștinilor==[[Persecuții împotriva creștinilor|Persecuția lui Dioclețian]] (sau [[Persecuții împotriva creștinilor|Marea Persecuție]]) a fost ultima și cea mai severă dintre persecuțiile suferite de creștinii din Imperiul Roman. În anul 304 303, împăratul Dioclețian și colegii săi Maximian, Galerius și Constantius Chlorus au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile idolilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Mai târziu, edictele vizau îndeosebi clerul creștin și impuneau sacrificii universale, prin care toți locuitorii imperiului urmau să facă sacrificii zeilor păgâni. Persecuția a variat în intensitate pe cuprinsul teritoriului imperiului - cea mai indulgentă formă de persecuție a fost în Galia și în Britannia, unde doar prima parte a edictului a fost aplicată, iar cea mai acerbă persecuție a fost în provinciile răsăritene. La începutul domniei sale, Dioclețian se arătase relativ tolerant cu creștinii. Majoritatea surselor istorice pun începerea ''marii persecuții'' pe seama "Cezarului" Galerius, care era un anticreștin fanatic.  După victoria obținută de Galerius asupra perșilor în anul 297, acesta își simte poziția politică întărită și declanșează prigoana contra creștinilor în provinciile administrate direct de către el. La Durostorum există martiri precum Iuliu și soldații Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru și Pasicrate, iar pe brațul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet și Astion.  Dioclețian dă ultimul ordin pentru cere să fie consultat oracolul de la Milet, care se pronunță împotriva creștinilor. Prin aceasta, el se consideră îndreptățit ca la [[persecuţii 24 februarie]] 303 să dea primul ''edict'' (decret imperial) împotriva creştinilorcreștinilor, ce consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locașurilor de cult, apostazierea.  În luna aprilie a aceluiași an, Dioclețian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoților, diaconilor, exorciștilor și lectorilor, care dacă nu apostaziau erau uciși.  La [[27 septembrie]]303 se dă cel de-al treilea edict, toți membrii clerului fiind obligați să apostazieze, iar dacă refuzau erau uciși. All Christians În anul 304 se dă cel de-al patrulea edict, both lay and clergydin inițiativa lui Galerius, who refused to sacrifice to the declarându-se război total creștinismului și aplicându-se pedepse foarte aspre.  Mulți [[sfinți]] [[mucenic]]i au fost martirizați datorită acestor 4 edicte ale lui Dioclețian; ei sunt cu toții [[Prăznuire|pomeniți]] de către [[Biserica Ortodoxă]].   {{start box}}{{succesiune|înainte= [[Carinus]]<br/>[[Numerianus]]|titlu= [[Împărat Roman gods were to be executed]]|ani= 284 - 305|după=[[Constantius I]] ''Chlorus''<br/>[[Galerius]]}}{{end box}} ==A se vedea și==*[[Alexandra (împărăteasă)]] - soția lui Dioclețian*[[Persecuții_împotriva_creștinilor_(epoca_antică)#Diocle.C8.9Bian_.28284-305.29]] ==Surse==*[http://www.roman-emperors.org/dioclet.htm De Imperatoribus Romanis: Diocletian (284-305 A.D. )]*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Dioclețian ro.Wikipedia: Dioclețian]

 [[Categorie:Împăraţi şi regi]][[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]