Modificări

Salt la: navigare, căutare

Credința

8.536 de octeți adăugați, 28 septembrie 2016 10:36
m
Actualizare link-uri. Corectare diacritice.
[[Imagine:Iisus. Rubliov 2.jpg|right|thumb|300px|right|[[Iisus Hristos|Mântuitorul]], [[icoană]] de [[Andrei Rubliov]], secolul al XV-lea]]{{În cursSpiritualitate didactică}}'''CredinţaCredința''' este una din cele trei [[virtuţivirtuți]] teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] şi și [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existenţa existența Sfintei Treimi ([[DumnezeuSfânta Treime|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] şi și [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[îngerîngeri]]ii şi i și [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[înviereaînviere]] morţilora morților, în [[Judecată]] şi și în viaţa viitoare ([[rai]]ul şi și [[iad]]ul) care urmează după viaţa viața pământească.
==Definiţia credinţei==
Apostolul Pavel scrie evreilor: ,,credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd." (Evrei11.1)
==Lucrurile în care crede creştinulDefiniția credinței=====Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu===[[Imagine:Moise icoană.jpg|thumb|250px|right|[[Moise]] [[profet]]ul, icoană rusească, secolul al XVIII-lea]][[Image:David.jpg|right|thumb|Regele David, conducătorul statului Israel și strămoș al Domnului nostru [[Iisus Hristos]]]][[Image:Regele Solomon, icoană rusească .jpg|thumb|300px|right|Regele Solomon, icoană rusească, sec XVIII]] [[Image:Apostle Paul.JPG|right|frame|Sfântul Apostol Pavel]]`[[Image:Apostle Peter.jpg|right|frame|Sfântul Petru]][[Apostolul Pavel ]] scrie evreilor:Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu''Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd, (Evrei11.3)''<ref>Evrei 11.1</ref>
==Lucrurile în care crede creștinul===Apropierea de ==Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu presupune credinţa în el şi în răsplata Sa===
În aceeaşi scrisoare el aratăApostolul Pavel scrie evreilor:,,Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de ''Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să creadă așa El este, şi că răsplăteşte pe cei tot ce se vede n-L caută"(Evrei11a fost făcut din lucruri care se văd.''<ref>Evrei 11.6)3</ref>
===Iisus este căpetenia şi desăvărşirea credinţei===Apostolul Pavel învaţă:Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.(Evrei12.2)===Credinţa se întemeiază pe învierea lui Hristos===Credinţa se întemeiază pe învierea lui Hristos, scrie apostolul Pavel corintenilor. (1Cor15.14-17)===Credinţa în Iisus Hristos a înlocuit legea veche===Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos./Înainte Apropierea de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită/Astfel, Legea ne -a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă./După ce a venit credinţa, nu mai sîntem sub îndrumătorul acesta./Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa presupune credința în Hristos Iisus, spune lămurit apostolul Pavel galatenilor. (Gal3.22-25, Flp3.9).Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.(Rom3.31)===O singură credinţă adevărată===Apostolul Pavel arată că ,,Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez/Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este el și în toţi.(Efes4.5-6)===Credinţa, temeiul evanghelizării===Credinţa este temeiul pe care vorbesc apostolii. (2Cor4.13) sau umblă (2Cor5.7)=răsplata Sa=Credinţă şi vindecare==
Vindecarea depinde atât În aceeași scrisoare el arată: ''Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de credinţa celui Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce trebuie vindecat (uneori a celor apropiaţi acestuia) cât şi de puterea lui Dumnezeu care vindecă propriu-zis, direct sau prin intermediul apostolilor sau preoţilorL caută.''<ref>Evrei 11.6</ref>
Vindecarea depinde de credinţa celui vindecat. Astfel ===Iisus a vindecat un lepros care s-a apropiat de El, I s-a închinat şi i-a ziseste căpetenia și desăvârșirea credinței===Apostolul Pavel învață: ''Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre,,Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.``(Mat8.1-3). După adică la Iisus s-au luat doi orbi care strigau după el zicând ,,ai milă de noi, fiul lui David!”. Acesta i-a întrebat dacă ei cred că poate face acest lucru. Ei au zis că da şi atunci Iisus i-a vindecat. (Mat9.27-31) Cerşetorului orb Bartimeu care implora stăruitor mila lui Iisus strigând ,,Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine” este şi el vindecat (Mc10.52). O femeie, pentru bucuria care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge, a venit pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei Lui, zicându-şi ,,Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.``Isus S-a întorsI era pusă înainte, a văzut -osuferit crucea, şi i -a zis: disprețuit rușinea,,Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te -a tămăduit.`` Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.(Mt9.20-22) Pavel a tămăduit un om neputincios și șade la dreapta scaunului de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată şi care şedea jos şi-l asculta pe Pavel când vorbea, graţie credinţei de care dădea dovadădomnie al lui Dumnezeu.(FA14''<ref>Evrei 12.9)2</ref>
Uneori vindecarea depinde de credinţa celor apropiaţi celui care trebuie vindecat. Iisus vindecă slăbănogul purtat de 4 inşi şi băgat în casă ===Credința se întemeiază pe sus, scoţând acoperişul,. învierea lui Hristos===Credința se întemeiază pe baza credinţei [[înviere]]a lui şi a celor care-l ajutau (Mc2.5Hristos, Mt9.2)scrie apostolul Pavel corintenilor. Iisus îl tămăduieşte pe robul unui sutaş pe baza marii credinţe a acestuia reflectată în faptul că acesta credea că Iisus îl poate vindeca pe robul său de la distanţă, cu un simplu cuvânt (Mat8<ref>1Cor 15.1014-13).17</ref>
Sfânta Scriptură arată că ===Credința în unele cazuri vindecarea depinde şi Iisus Hristos a înlocuit legea veche===Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Iisus Hristos. Înainte de credinţa celui prin venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care se face vindecarea (apostoli)trebuia să fie descoperită. Apostolii nu pot scoate dracii dintrAstfel, Legea ne-a fost un lunatic fiindcă aveau prea puţină credinţăîndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, căci acel soi de draci nu ieşea decăt cu post şi rugăciune. (Mt17.20-21)mai suntem sub îndrumătorul acesta. Întotdeauna puterea de vindecare vine de la Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu. Când femeia cu cu scurgere de sânge se atinge de Mântuitor, Acesta simte cum o putere se scurge din el (Mc5prin credința în Hristos Iisus, spune lămurit apostolul Pavel galatenilor.30)<ref>Gal 3. În altă parte se spune:Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere22-25, care-i vindeca pe toţi.(Lc6Flp3.19)9</ref>
==Credinţa''Deci, una din cele trei virtuţi teologice==Credinţa este este una din cele trei virtuţi teologice, alături de nădejde şi de cea mai mare din virtuţi, dragostea.(1Cor13.13)prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Credinţa stă alături de celelalte virtuţi precum spun apostolul Pavel (1Tim6.11Dimpotrivă,2Tim2.22noi întărim Legea'', 2Tim3.10, Tit2.2, Evrei6.12) şi apostolul Ioanarată același apostol. (Apoc2<ref>Rom 3.19)31</ref>
===Credinţa lucrează alături de iubire şi prin iubireO singură credință adevărată===Apostolul Pavel arată că: ''Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.''<ref>Efes 4.5-6</ref>
Credinţa, oricât de puternică ar fi, fără iubire===Credința, temeiul evanghelizării===Credința este zadarnică.(1Cor13.2). ,,Pace fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos!”, urează apostolul Pavel efesenilor.(Efes6.23). El îi scrie lui Timotei: Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea temeiul pe care este în Hristos Iisus.(1Tim1vorbesc [[apostol]]ii.14). Apostolul Pavel scrie tesalonicenilor: Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii(1Tes5.8). Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău., arată Solomon<ref>2Cor 4. –(Prov1613</ref> sau umblă <ref>2Cor 5.6)7</ref>
Credinţa lucrează prin dragoste, învaţă apostolul Pavel.(Gal5.6). Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută, scrie apostolul Pavel lui Timotei.(1Tim1.5)==Credință și vindecare==
===Virtutea credincioşiei===[[Boala|Vindecarea]] depinde atât de credința celui ce trebuie vindecat (uneori a celor apropiați acestuia) cât și de puterea lui Dumnezeu care vindecă propriu-zis, direct sau prin intermediul apostolilor sau preoților.
Vindecarea depinde de credința celui vindecat. Astfel Iisus a vindecat un lepros care s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: ''Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.''<ref>Mat 8.1-3</ref> După Iisus s-au luat doi orbi care strigau după el zicând: ''Ai milă de noi, fiul lui David!'' Acesta i-a întrebat dacă ei cred că poate face acest lucru. Ei au zis că da și atunci Iisus i-a vindecat.<ref>Mat 9.27-31</ref> Cerșetorului orb Bartimeu care implora stăruitor [[mila]] lui Iisus strigând: ''Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine'' este și el vindecat.<ref>Mc 10.52</ref> O femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi, și s-a atins de poala hainei Lui, zicându-și: ''Numai să mă pot atinge de haina Lui, și mă voi tămădui.'' Iisus S-a întors, a văzut-o, și i-a zis: ''Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a tămăduit.'' Și s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.<ref>Mt 9.20-22</ref> Pavel a tămăduit un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată și care ședea jos și-l asculta pe Pavel când vorbea, grație credinței de care acesta dădea dovadă.<ref>FA 14.9</ref> Uneori vindecarea depinde de credința celor apropiați celui care trebuie vindecat. [[Iisus Hristos|Iisus]] vindecă slăbănogul purtat de 4 inși și băgat în casă pe sus, scoțând acoperișul, pe baza credinței lui și a celor care-l ajutau.<ref>Mc 2.5, Mt 9.2</ref> Iisus îl tămăduiește pe robul unui sutaș pe baza marii credințe a acestuia reflectată în faptul că acesta credea că Iisus îl poate vindeca pe robul său de la distanță, cu un simplu cuvânt.<ref>Mat 8.10-13</ref> [[Sfânta Scriptură]] arată că în unele cazuri vindecarea depinde și de credința celui prin care se face vindecarea (apostoli). [[Apostol]]ii nu pot scoate [[diavol|dracii]] dintr-un lunatic fiindcă aveau prea puțină credință, căci acel soi de draci nu ieșea decât cu [[post]] și [[rugăciune]].<ref>Mt 17.20-21</ref> Întotdeauna puterea de vindecare vine de la Dumnezeu. Când femeia cu scurgere de sânge se atinge de Mântuitor, Acesta simte cum o putere se scurge din el<ref>Mc 5.30</ref> În altă parte se spune: ''Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți.''<ref>Lc 6.19</ref> ==Credința, una din cele trei virtuți teologice==Credința este este una din cele trei virtuți teologice, alături de [[nădejdea|nădejde]] și de cea mai mare din virtuți, [[iubirea|dragostea]].<ref>1Cor 13.13</ref> Credința stă alături de celelalte [[virtuți]] precum spune [[Apostolul Pavel]]<ref>1Tim 6.11, 2Tim 2.22, 2Tim 3.10, Tit 2.2, Evrei 6.12</ref> și [[Apostolul Ioan]].<ref>Apoc 2.19</ref> ===Credința fără fapte e moartă, e zadarnică===Credința adevărată este însoțită întotdeauna de fapte, spune [[Apostolul Iacov]]. Credința fără fapte este o credință zadarnică, moartă, așa cum trupul fără suflet e mort, continuă apostolul. E ca și cum cineva zice unor oameni flămânzi și goi să se sature și să se încălzească dar fără să le dea cele trebuincioase trupului, arată tot el. Credința fără fapte nu poate [[mântuirea|mântui]], ea e proprie și [[diavol]]ilor, avertizează apostolul: ''Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară!'' Omul este socotit neprihănit și prin fapte, nu numai prin credință, încheie el.<ref>Iac 2.14-26</ref> ===Credința adevărată e incompatibilă cu părtinirea bogaților față de săraci===Credința adevărată e incompatibilă cu părtinirea bogaților față de [[sărăcia|săraci]]. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: ''Tu șezi în locul acesta bun!'' Și apoi ziceți săracului: ''Tu stai colo în picioare!'' Sau: ''Șezi jos la picioarele mele!'' Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele?, întreabă retoric apostolul. Apoi adaugă: ''n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Și voi înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați?'' Așadar ''dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat, și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege'', concluzionează el.<ref>Iac 2.1-9</ref>() Credința distorsionată a unor [[farisei]] se transmite îndoit la prozeliții acestora.<ref>Mt 23.15</ref> ===Credința lucrează alături de iubire și prin iubire===Credința, oricât de puternică ar fi, fără [[iubirea|iubire]], este zadarnică.<ref>1Cor 13.2</ref> ''Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Iisus Hristos!'', urează apostolul Pavel efesenilor.<ref>Efes 6.23</ref> El îi scrie lui Timotei: ''Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Iisus.''<ref>1Tim 1.14</ref> Apostolul Pavel scrie tesalonicenilor: ''Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept coif nădejdea mântuirii.''<ref>1Tes 5.8</ref> Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău, arată Solomon.<ref>Prov 16.6</ref>  Credința lucrează prin dragoste, învață apostolul Pavel.<ref>Gal 5.6</ref>. Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută, scrie apostolul Pavel lui Timotei.<ref>1Tim 1.5</ref> ===Virtutea credincioșiei===''Încrede-te în Domnul, şi și fă binele; locuieşte locuiește în ţarățară, şi și umblă în credincioşiecredincioșie'', scrie psalmistul.(Ps37<ref>Ps 37.3)Mulţi </ref> ''Mulți oameni îşi trîmbiţează își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? '' întreabă retoric [[Solomon]]. –(Prov20<ref>Prov 20.6)</ref> ''Bunătatea şi credincioşia și credincioșia se întîlnescîntâlnesc, dreptatea şi și pacea se sărută'', scrie frumos psalmistul(Ps85<ref>Ps 85.10) Învaţă</ref> ''Învață-mă să am înţelegere şi înțelegere și pricepere, căci cred în poruncile Tale'', scrie acelaşi același psalmist.(Ps119<ref>Ps 119.66) </ref> ''Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşiași credincioșia: leagă-ţiți-le la gîtgât, scrie-le pe tăbliţa tăblița inimii tale'', scrie Solomon.(Prov3<ref>Prov 3.3) </ref> Cine umblă cu bîrfeli bârfeli dă pe faţă față lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ține ce i s'-a încredinţatîncredințat, arată acelaşi același Solomon (Prov11.<ref>Prov 11.13) </ref> Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni, adaugă înţeleptul [[înțelepciunea|înțeleptul]] împărat.(Prov14<ref>Prov 14.5) </ref> ''În adevăr cei ce gîndesc gândesc răul se rătăcesc. , dar ceice cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşieși credincioșie'', scrie Solomon.(Prov14<ref>Prov 14.22) </ref> ''Bunătatea şi credincioşia și credincioșia păzesc pe împărat, şi și el îşi întăreşte își întărește scaunul de domnie prin bunătate'', arată acelaşi același Solomon.(Prov20<ref>Prov 20.28). -</ref>
===Credinţa şi Credința și cugetul curat===Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: ''Să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.''<ref>1Tim 1.19</ref> În altă parte apostolul neamurilor scrie: ''Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiți, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câștig mârşav: ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat. Trebuiesc cercetați întâi, și numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi.''<ref>1Tim 3.9</ref> El scrie evreilor: ''să ne apropiem (de Hristos) cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată''.<ref>Evrei 10.22</ref> ===Stăruința în credință=== Apostolul Pavel spune că femeia ''va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă aceștia stăruiesc cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie''<ref>1Tim 2.15</ref> Întărind sufletele ucenicilor, El (Pavel) îi îndemna să stăruie în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.<ref>FA 14.22</ref> ===Cuvintele credinței=== Învățăturile credinței sunt o hrană spirituală: ''Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Iisus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, pe care ai urmat-o până acum.''<ref>1Tim 4.6</ref> ===Credința adevărată se întemeiază pe puterea lui Dumnezeu=== Credința adevărată se întemeiază nu pe înțelepciunea oamenilor ci pe puterea lui Dumnezeu, arată apostolul Pavel.<ref>1Cor 2.5, Col 2.12</ref>  ===Credință și răbdare===[[Image:Iov. 800px-Job and his friends.jpg |thumb|300px|right| Iov și prietenii săi-I. Y. Repin, sec al XIX-lea, The State Russian Museum, St. Petersburg]]Încercarea credinței lucrează [[răbdarea|răbdare]] precum arată apostolul Pavel: ''Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.''<ref>Iac 1.3</ref> ===Credința curățitoare===Credința curățește inimile precum stă scris în [[Faptele Apostolilor]].<ref>FA 15.9</ref>  ===Tăria și întărirea în credință===Apostolul Pavel îndeamnă pe toți să vegheze, să fie tari în credință și să se întărească.<ref>1Cor 16.13</ref>, să se întărească în Domnul și în puterea tăriei Lui.<ref>Efes 6.10</ref> să rămână ''și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei, pe care ați auzit –o.''<ref>Co l1.23</ref> Credința trebuie a fi mereu sporită, arată apostolul Pavel.<ref>2Cor 8.7,10.15</ref> ===Scutul credinței===În lupta împotriva [[diavol|stăpânitorilor întunericului acestui veac]] noi trebuie să luăm toată armătura lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] pentru a ne putea împotrivi acestora și pentru a rămâne în picioare. Astfel trebuie să avem mijlocul încins cu [[adevăr]]ul, să fim îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, să avem picioarele încălțate cu râvna Evangheliei [[pacea|păcii]] și, pe deasupra tuturor acestora, să luăm scutul credinței, cu care vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. În plus trebuie să luăm și coiful [[mântuirea|mântuirii]] și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.<ref>Efes 6.16</ref> Apostolul Pavel scrie: ''Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat, și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.''<ref>1Tim 6.12</ref>  [[Apostolul Iuda]] scrie și el: ''Prea iubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.''<ref>Iuda 1.3</ref> ==Prin credință ne eliberăm și ne apropiem de Dumnezeu cu încredere==Apostolul Pavel scrie: ''În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.''<ref>Efes 3.12</ref> ==Prin credință Hristos locuiește în inimile noastre==Apostolul Pavel scrie că îl roagă pe Hristos ''ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință.''<ref>Efes 3.17</ref> ==Tipuri de credincioși==Solii credincioși aduc alinare, tămăduire,<ref>Prov 13.17</ref> înviorează sufletul stăpânului, fiind ca răcoarea zăpezii în vremea secerișului.<ref>Prov 25.13</ref> Nevasta ideală este una credincioasă: [[hărnicia|harnică]], gospodină, [[mila|miloasă]], optimistă, inspiră încredere, se teme de Dumnezeu și este [[înțelepciunea|înțeleaptă]].<ref>Prov 31.10-31</ref> Apostolul Pavel îndeamnă: ''Aduceți-vă aminte de mai marii voștri (conducătorii spirituali), care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credința!''<ref>Evrei 13.7</ref> [[Îngeri|Îngerul]] este martorul credincios din cer.<ref>Ps 89.37</ref> Înainte de patimi, [[Iisus]] le spune ucenicilor să nu li se tulbure inima, să aibă credința în Dumnezeu și să aibă credință și în El. Apoi le spune că în casa Tatălui său sunt multe locuri și că el se duce să le pregătească un loc și că se va întoarce (a doua venire) și îi va lua cu El.<ref>Ioan 14.1</ref> ==Credința înlătură temerile=====Credința înlătură teama de moarte===La un moment dat Iisus umbla pe mare iar [[ucenic]]ii când l-au văzut s-au înspăimântat zicând că e o nălucă și au țipat de [[frică]]. Iisus le spune să îndrăznească și să nu se teamă. Petru îi spune că dacă El e să-I poruncească să vină la el pe ape. Iisus îl cheamă, [[Apostolul Petru|Petru]] vine pe mare dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat: ''Doamne, scapă-mă!'' Îndată, Iisus a întins mâna, l-a apucat, și i-a zis: ''Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?''<ref>Mat 14.31</ref> Pe când dormea Iisus la cârmă, s-a stârnit o mare furtună. Ucenicii l-au deșteptat spunându-i: ''Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?'' Iisus a certat vântul și a poruncit mării să se liniștească apoi i-a certat pe ucenici pentru că au fost așa fricoși din pricina necredinței.<ref>Mc 4.40</ref>  ===Credința presupune doar frica de Dumnezeu===Apostolul Pavel spune că ramurile (oamenii poporului ales) au fost tăiate din pricina [[necredința|necredinței]] lor, în timp ce tu (neamurile) stau în picioare prin credință. Ele sunt sfătuite: ''Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!''<ref>Rom 11.20</ref> ==Credința e un dar de la Dumnezeu==  [[Apostolul Pavel]] arată că unuia îi este dat, prin [[Duhul Sfânt|Duhul]], să vorbească despre [[înțelepciunea|înțelepciune]], altuia despre cunoștință, altuia îi este dată credința, altuia darul [[boala|tămăduirilor]] prin același Duh.<ref>1Cor 12.9</ref> În altă parte același apostol arată că ''aceasta (credința) nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.''<ref>Efes 2.8, Rom 1.17</ref> Apostolul neamurilor spune în [[Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel|Epistola către Romani]]: ''eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.''<ref>Rom 12.3</ref> Duhul, prin care [[apostol]]ii fac [[minune|minuni]], a fost primit prin auzirea credinței.<ref>Ga l3.5</ref> ==Cererile făcute cu credință vor fi împlinite== Întrebat de către ucenici de ce nu au putut scoate [[diavol|dracul]] dintr-un lunatic, el le spune că din pricina puținei lor credințe. Apoi le spune că dacă ar avea credință cât un grăunte de muștar, ar zice muntelui să se mute de colo-colo și așa s-ar întâmpla. Apoi le spune că acel soi de draci nu ieșea decât cu [[rugăciune]] și cu [[post]].<ref>Mt 17.20, Mc 11.23</ref>
Apostolul Pavel îi spune lui Timotei:Întrebat cum a făcut ca smochinul păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.(1Tim1.19). În altă parte apostolul neamurilor scrie:Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţise usuce, Iisus le zice că dacă vor avea credință și nu cu două feţese vor îndoi, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav:/ci să păstreze taina credinţei într'vor face și ca un cuget curat./Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sunt fără prihană, munte fie diaconi.(1Tim3.9). El scrie evreilorse arunce în mare la cuvântul lor și apoi adaugă:,,să ne apropiem (de Hristos) ''Tot ce veți cere cu o inimă curatăcredință, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget răuprin rugăciune, şi cu trupul spălat cu o apă curată”veți primi.(Evrei10''<ref>Mt 21.22)</ref>
==Credinţa înlătură temerile=====Credinţa înlătură teama de moarte ===La un moment dat Iisus umbla pe mare iar ucenicii când l-au văzut [[Apostolul Iacov]] spune că dacă cuiva îi lipsește [[înțelepciunea]] s-au înspăimântat zicând că e o nălucă şi au ţipat ceară de frică. Iisus le spune să îndrăznească şi să nu se teamăla [[Dumnezeu]] și îi va fi dată. Petru îi spune că dacă El e săadaugă apoi: ''Dar s-I poruncească să vină la el pe ape. Iisus îl cheamăo ceară cu credință, petru vine pe mare dar cînd a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea fără să se afunde, a strigatîndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește,seamănă cu valul mării,Doamneturburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, scapă-mă!``Îndată, Isus a întins mîna, l -a apucat, şi i -a zis: ,,Puţin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?`` căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.(Mat14''<ref>Iac 1.31)6</ref>
Pe când dormea Iisus la cârmă, s-a stârnit o mare furtună. Ucenicii l-au deşteptat spunându-i: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?`` Iisus a certat vântul şi a poruncit mării să se liniştească apoi i-a certat pe ucenici pentru că au fost aşa fricoşi din pricina necredinţei. (Mc4.40)===Credinţa presupune doar frica Lucruri care ne îndepărtează de Dumnezeu=la credință==Apostolul Pavel spune că ramurile (oamenii poporului ales) au fost tăiate din pricina necredinţei lor, în timp ce tu (neamurile) stau în picioare prin credinţă. Ele sunt sfătuite: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!(Rom 11.20)
==Credinţa fără fapte e moartă, e zadarnică=Iubirea de arginți a rătăcit pe mulți de la credință…===Credinţa adevărată este însoţită întotdeauna de fapteCei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, spune apostolul Iacov. Credinţa fără fapte este o credinţă zadarnicăcad în ispită, moartăîn laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, aşa cum trupul fără suflet e mortcare cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare, continuă avertizează apostolulPavel. E ca şi cum cineva zice unor oameni flămânzi şi goi să se sature şi să se încălzească dar fără să le dea cele trebuincioase trupului, arată tot Căci [[iubirea de arginți|iubirea de bani]] - continuă el. Credinţa fără fapte nu poate mântui- este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea e proprie şi diavolilor, avertizează apostolul: Tu crezi că Dumnezeu este unulau rătăcit de la credință, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Omul este socotit neprihănit şi prin fapte, nu numai prin credinţă, încheie el (Iac2<ref>1Tim 6.149-26)10</ref>
===Credinţa adevărată e incompatibilă cu părtinirea bogaţilor faţă Așa-zisa știință a rătăcit de săracila credință pe unii===Credinţa adevărată e incompatibilă cu părtinirea bogaţilor faţă de săraci2CăciApostolul Pavel îi scrie lui Timotei: ''Timotee, păzește ce ți s-a încredințat; ferește-te de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel flecăriile lumești și de aur şi cu o haină strălucitoareîmpotrivirile științei, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost/şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi nedrept numite astfel pe care au mărturisit-i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!`` Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!`` Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!``/ 4Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători unii și au rătăcit cu gînduri rele?, întreabă retoric apostolulprivire la credință. Apoi adaugă: n'a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca Harul -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc? 6Şi fie cu voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă tîrăsc înaintea judecătoriilor?7Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care -l purtaţi? Aşadar ,,dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege”, concluzionază elAmin.(Iac2''<ref>1Tim 6.1-9)21</ref>
===Nepăsarea față de grijile materiale ale familiei înseamnă lepădare de credință===
''Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință, și este mai rău decât un necredincios'', avertizează apostolul Pavel.<ref>1Tim 5.8</ref>
==Credinţa e =Vrăjitoria împotriva credinței===Un [[vrăjitoria|vrăjitor]], un dar prooroc mincinos, un iudeu pe nume Elima căuta să abată de la credință pe dregătorul înțelept Sergius Paulus. Atunci Pavel, fiind plin de [[Duhul Sfânt|Duh Sfânt]] s-a uitat țintă la el și a zis ''Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, și nu vei vedea soarele până la Dumnezeu== o vreme.'' Îndată a căzut peste el ceață și întunerec, și căuta bâjbâind niște oameni, care să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, și a rămas uimit de învățătura Domnului.<ref>FA 13.6-12</ref>
Apostolul Pavel arată că unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune, altuia despre cunoştinţă, altuia îi este dată credinţa, altuia darul tămăduirilor prin acelaşi Duh(1Cor12.9). În altă parte acelaşi apostol arată că ,,aceasta (credinţa) nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efes2.8, Rom 1.17). Apostolul neamurilor spune în Epistola către Romani: eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, ==Dumnezeu păzește pe care a împărţit -o Dumnezeu fiecăruia.(Rom12.3). Duhul, prin care apostolii fac minuni, a fost primit prin auzirea credinţei. (Gal3.5)cei credincioși==
==Cererile făcute Psalmistul scrie: ''Iubiți dar pe Domnul, toți cei iubiți de El. Căci Domnul păzește pe cei credincioși, și pedepsește aspru pe cei mândri.''<ref>Ps 31.23</ref> ''Căci Domnul iubește dreptatea, și nu părăsește pe credincioșii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânța celor răi este nimicită'', adaugă același psalmist.<ref>Ps 37.28</ref> El adaugă: ''Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu credinţă vor fi împlinite==Mine prin jertfă!'', adaugă psalmistul.<ref>Ps 50.5</ref> ''Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul! El păzește sufletele credincioșilor Lui, și-i izbăvește din mâna celor răi'', asigură psalmistul.<ref>Ps 97.10</ref> Dumnezeu spune: ''Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor din țară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji.''<ref>Ps 101.6</ref> (Dumnezeu) ''ocrotește cărările neprihănirii, și păzește calea credincioșilor Lui'', arată [[Solomon]].<ref>Prov 2.8</ref>
Întrebat de către ucenici de ce nu au putut scoate dracul dintr==Binefacerile credinței în Hristos —-un lunatic, el le spune că din pricina puţinei lor credinţe. Apoi le spune că dacă ar avea credinţă cât un grăunte de muştar, ar zice muntelui să se mute de colo-colo şi aşa s-ar întâmpla. Apoi le spune că acel soi de draci nu ieşea decât cu rugăciune şi cu post (Mt17.20, Mc11.23)binecuvântări în viața pământească și mântuire la Judecată==
Întrebat cum a făcut ca smochinul Solomon scrie: ''Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se usuce, îmbogățească repede nu rămâne nepedepsit.''<ref>Prov 28.20</ref> [[Iisus Hristos|Iisus ]] îi spune lui Pavel că îl va trimite: ''ca să le zice că dacă vor avea credinţă şi nu se vor îndoideschizi ochii, vor face şi ca un munte să se arunce în mare întoarcă de la întunerec la lumină, și de sub puterea Satanei la cuvântul lor şi apoi adaugă:Tot ce veţi cere cu credinţăDumnezeu; și să primească, prin rugăciunecredința în Mine, veţi primiiertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.(Mt21''<ref>FA 26.22) 18</ref>
Apostolul Iacov spune că dacă cuiva îi lipseşte înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu şi îi va fi dată. El adaugă apoi:Dar s-o ceară cu credinţă''Voi îmbrăca în mântuire pe preoții lui, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins și credincioșii lui vor scoate strigăte de vânt încoace şi încolobucurie.Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul'',căci este un om nehotărît şi nestatornic spune Dumnezeu în toate căile sale[[Psaltirea|Cartea Psalmilor]].(Iac1<ref>Ps 132.6)16</ref>
==Lucruri care ne îndepărtează de la credinţă=====Iubirea de arginţi a rătăcit Cuvântul credinței pe mulţi de la credinţă…===Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare, avertizează apostolul Pavel.Căci iubirea de bani- continuă el- l propovăduiesc [[apostol]]ii este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit aproape de la credinţăcredincios, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.(1Tim6.9-10)===Aşa-zisa ştiinţă a rătăcit de la credinţă pe unii===Apostolul Pavel îi scrie fiind în gura lui și în inima lui Timotei:Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, 'Dacă mărturisești deci cu gura ta pe nedrept numite astfel/pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin.(1Tim6.21) ===Nepăsarea faţă de grijile materiale ale familiei înseamnă lepădare de credinţă===Dacă nu poartă cineva grijă de ai luiIisus ca Domn, şi mai ales de cei din casa lui, sși dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a lepădat de credinţăînviat din morți, şi este mai rău decît un necredincios, avertizează apostolul Pavelvei fi mântuit.(1Tim5.8)===Vrăjitoria împotriva credinţei===Un vrăjitorCăci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, un prooroc mincinos, un iudeu pe nume Elima căuta să abată de și prin mărturisirea cu gura se ajunge la credinţă pe dregătorul înţelept Sergius Paulus. Atunci Pavelmântuire'', fiind plin de Duh Sfânt s-a uitat ţintă la după cum zice Scriptura: ''Oricine crede în el şi a zis,,Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?/Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei va fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.`` Îndată a căzut peste el ceaţă şi întunerec, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă dat de mânărușine. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întîmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului''<ref>Rom 10.(FA134.6-12)13</ref>
==Dumnezeu păzeşte pe cei credincioşiBibliografie==#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7.#English Standard Version Bible, 1971.#Carte de învățătură creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București.#Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, ''Învățătură de credință ortodoxă'', tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4#Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ''Concordanță biblică tematică'', ediție revăzută și completată de Pr. Vasile Dogaru și Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu și Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de IPS [[Daniel (Ciobotea) al României|Daniel]], Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4.
Osalmistul scrie==Note==<div style="font-size:Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri,.(Ps31.23)Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită, adaugă acelaşi psalmist.(Ps37.28). El adaugă85%; -moz-column-count: ,,Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!``, adaugă psalmistul (Ps50.5). Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui, şi2; column-i izbăveşte din mâna celor răi, asigură psalmistul.(Ps97.10) Dumnezeu spunecount: Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine2; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji.(Ps101.6). (Dumnezeu) ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui, arată Solomon.(Prov2.8)"><references /></div>
==Binefacerile credinţei în Hristos- binecuvântări în viaţa pământească şi mântuire la Judecată==[[Categorie:Spiritualitate]]Solomon scrie:Un om credincios este năpădit de binecuvîntări, dar celce vrea să se îmbogăţească repede nu rămîne nepedepsit.(Prov28.20)Iisus îi spune lui Pavel că îl va trimite:,,ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întunerec la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.``(FA26.18) Voi îmbrăca în mântuire pe preoţii lui, şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie.(Ps132.16). Cuvântul credinţei pe care-l propovăduiesc apostolii este aproape de credincios, fiind în gura lui şi în inima lui: 9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit./Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,/după cum zice Scriptura[[Categorie: ,Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.`(Rom 10.4.-13)Virtuți]]
1.062 de modificări

Meniu de navigare