Modificări

[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|<center>'''Sf. Constantin cel Mare'''</center>]]

'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus''' <ref>În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de ''Sol Invictus'', Zeul Soare.</ref> ([[27 februarie]] 272 &ndash; [[22 mai]] 337), cunoscut și sub numele de '''Constantin I''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe <ref>Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de [[Biserica Romano-Catolică]], care nu a urmat aceeași cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantin cel Mare''', a fost un împărat roman, proclamat ''Augustus'' de către trupele sale în data de [[25 iulie]] 306 d.Hr. și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum și pentru organizarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] de la Niceea în anul 325; aceste acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creștine. Reputația sa de ''primul împărat creștin'' a fost recunoscută de către istorici, începând cu [[Lactanțiu]] și [[Eusebiu de Cezareea]], până în timpurile noastre, deși în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităților păgâne, precum și de faptul că s-a botezat abia spre sfârșitul vieții.

==Viața==

===Epoca timpurie===

Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Dioclețian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Dioclețian și Maximian se decid să abdice împreună, Constantius Chlorus succedându-i lui Maximian în poziția de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deși fiecare dintre noii auguști aveau fii legitimi capabili de a fi numiți în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxențiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsați la o parte în favoarea lui Severus și a lui Maximin Daia. În aceste condiții, Constantin părăsește Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediții militare împotriva Picților în Caledonia, și moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puțină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius îl proclamă pe Constantin ''Augustus''.

Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui [[Arie]], care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influența sfântului [[Atanasie cel Mare]], Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinței sau [[Crezul]]). Același Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paștilor - prima duminică după lună plină după echinocțiul de primăvară - și a dat 20 de canoane bisericești. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învățat despre modestia și credința minunată a sfântului [[Spiridon al Trimitundei|Spiridon]], despre puterea rugăciunii și adâncimea evlaviei sfântului [[Alexandru]] și despre bărbăția evanghelică a sfântului [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]], [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.

Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, [[Constantinopol]] (grec. ''Constantinopolis'', „orașul lui Constantin”, inaugurată la [[11 mai]] 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate - ca aceea a [[Biserica Sfinților Apostoli (Constantinopol)|Sf. Apostoli]] - oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, [[episcop]]ul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al [[Sinodul II Ecumenic|Sinodului al II-lea Ecumenic]] din anul 381 și prin canonul 28 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]] din 451.

==Iconografie==

Conform ''Erminiei'' lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează:

*în rândul drepților, este reprezentat, în veșminte împărătești, ca tânăr cu un început de barbă, ținând în mână o [[Cruce]] și o [[Evanghelie]];

* în registrul de jos din [[naos]]ul bisericii, în dreptul [[strană|stranei]] mici, spre stânga, înspre [[Altar]], sunt reprezentați Sf. Constantin și mama sa Elena împreună cu [[Cruce]]a Domnului.

*la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraților, zicând: "Slava și întărirea împăraților celor drept-credincioși."

==A se vedea și==

*[[Sinodul I Ecumenic]]

*[[Înălțarea Sfintei Cruci]]

[[Categorie:Împărați romani]]

[[Categorie:Istoria Bisericii]]