Modificări

{{Articol de calitate}}[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|Sfântul <center>'''Sf. Constantin cel Mare'''</center>]]'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus''' <ref>În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de [[''Sol Invictus]]'', Zeul Soare.</ref> ([[27 februarie]] 272 &ndash; [[22 mai]] 337), cunoscut si și sub numele de '''Constantin I''', '''Constantin''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe <ref>Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de [[Biserica Romano-Catolică]], care nu a urmat aceeaşi aceeași cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantin cel Mare''', a fost [[Împărat un împărat roman]], proclamat [[''Augustus]] '' de către trupele sale în data de [[25 iulie]] 306 şi d.Hr. și care a condus [[Imperiul roman]] Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi și pentru organizarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic ]] de la Niceea]] în anul 325; aceste acţiuni acțiuni sunt considerate factorii factori majori ai răspândirii religii creştinereligiei creștine. Reputaţia Reputația sa de '''primul Împărat creştin'împărat creștin'' a fost recunoscută de către istorici , începând cu [[LactanţiuLactanțiu]] şi și [[Eusebiu de Cezareea]] , până în timpurile noastre, deşi deși în mediile non-ortodoxe neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor zeităților păgâne, precum şi și de faptul ca că s-a botezat abia spre sfârşitul vieţiisfârșitul vieții.

==ViaţaViața==

Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în din Serbia) în provincia romană [[Moesia|Moesia Superior]] în , la data de [[27 februarie]] 272 sau 273<ref>Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar majoritatea istoricilor moderni o consideră în anul 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., ''The Cambridge Companion to the Age of Constantine'', Cambridge University Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2</ref>, fiind fiul generalului roman [[Constantius Chlorus]] şi și al primei sale soţii soții, Sfânta [[Elena]], fiica unui hangiu, în vârsta vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi părăsi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu [[Flavia Maximiana Theodora]], fiica Împăratului Roman de împăratului roman din Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere naștere la nu mai puţin puțin de 6 copii, printre care şi și Iulius Constantius (tatăl viitorului împărat [[Julius ConstantiusIulian Apostatul]]).

Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[DiocleţianDioclețian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca fiind unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Dioclețian și Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând Chlorus succedându-i lui Maximian în poziţia poziția de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi Deși fiecare dintre noi auguşti noii auguști aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi numiți în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si MaxenţiuMaxențiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi lăsați la o parte în favoarea lui [[Flavius Valerius Severus|Severus]] şi [[Maximinus|Maximinus și a lui Maximin Daia]]. În aceste condiţiicondiții, Constantin părăseşte părăsește Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în [[Galia]]. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii expediții militare împotriva Picţilor Picților în Caledonia, şi și moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină puțină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius, îl proclamă pe Constantin ''Augustus''.

Totuşi Totuși, în cadrul Tetrahiei, ascesiunea ascensiunea lui Constantin apare ca fiind cel puţin puțin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziţia poziția de împărat senior (Augustus), ar fi putut "crea" „crea” un nou ''caesarCaesar'', proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui [[Galerius]], împăratul roman din răsaritrăsărit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galerius Galeriu îi acordă titlul de ''caesarCaesar'', confirmând astfel jurisdicţia jurisdicția lui Constantin asupra teritoriilor deţinute deținute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (augustus''Augustus'') al Imperiului de Apus.<ref>Edward Gibbon, ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref>

Teritoriile din Imperiul Roman aflate sub conducerea lui Imediat ce Constantin cuprindeau provinciile Galiava deveni împărat, va abandona și campania începută de Constantius în Britania, Germania şi Hispaniași se va reîntoarce în Galia pentru a pune capăt unei rebeliuni a francilor. Va întreprinde o altă expediție victorioasă împotriva triburilor francilor în anul 308. Ca urmare, sub comanda sa se Apoi va regăsi una din cele mai mare armate ale Imperiului roman (staţionată pe decăuta să-a lungul frontierei de pe și consolideze prezența în regiune, construind un pod peste Rin). Galiala Cologne, odată una dintre cele căruia îi va adăuga mai bogate provincii ale imperiului, se regăsea într-apoi o situaţie de criză: multe regiuni fuseseră depopulate, oraşele căzuseră fortăreață permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în ruină etc310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin continuă însă eforturile tatălui său de a securiza la frontiera de pe Rin si de a reclădi Galia. De aceeava fi în anul 313, între anii 306 şi 316, îşi stabileşte reşedinţa principală după care va reveni în oraşul TrierItalia.

Îmediat ce Obiectivul principal al conducerii lui Constantin va deveni împăratera asigurarea stabilității imperiului, va abandona şi campania începută de Constantius în Britania şi se va reîntoarce în Galia iar pentru a pune capăt unei rebeliuni ale Francilor. Va -și îndeplini această dorință, va întreprinde o altă expediţie victorioasă dese expediții militare împotriva triburilor francilor în anul 308rebele germanice, demonstrându-și potențialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflați de cealaltă parte a Rinului. Apoi va cauta săStrategia s-şi consolideze prezenţa în regiune, construind un pod peste Rin la Colognea dovedit a fi de succes, căruia îi va adăuga mai apoi o fortăreaţă permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în 310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin la astfel încât frontiera de pe Rin va fi în anul 313, după care va reveni a rămas relativ liniștită în Italiaperioada sa.

Obiectivul principal al conducerii lui ==Constantin era asigurarea stabilităţii imperiului- împărat creștin==Născut din părinți nobili, iar împăratul Constantius Chlorus și Elena, '''Constantin cel Mare''' a fost un om providențial pentru aBiserica creștină, mai ales după anul 312, când -şi îndeplini această dorinţăînaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, va întreprinde dese expediţii militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrânduMaxențiu -şi potenţialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflaţi de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniştită în perioada produs convertirea sa.

Noaptea, în vis, i s-a arătat [[Iisus Hristos|Mântuitorul]], cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit ''labarum''.  Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din [[Roma]], păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ''instinctu divinitatis'' („prin inspirație divină”).  Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).  În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă și morală a [[creștinism]]ului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greșit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul [[Teodosie cel Mare]], în anul 380.<ref>Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref>  Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite: Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] din 325, alegerea unei noi capitale (fostul oraș trac Bizanț, numit [[Constantinopol]]is – "orașul lui Constantin") în 330 etc. [[Imagine:Constantine_I_Hagia_Sophia.jpg|thumb|280px|right|Împăratul Constantin I prezentând Fecioarei Maria un model al Constantinopolului; detaliu al unui mozaic din [[Sfânta Sofia (Constantinopol)]]]] Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creștinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, scutește pe preoți de obligația funcțiilor municipale și le acordă subvenții. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creștin ([[răstignirea]], zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roșu). Îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând [[episcop]]ilor și [[preot|preoților]] dreptul de a-i declara liberi în [[biserică|biserici]]. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (''basilikos oikia''),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.  Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 [[Duminica]] drept zi de odihnă în imperiu, [[sărbătoare]]a săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creștin.  Împăratul și familia sa au ajutat moral și material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari și mai frumoase la [[Ierusalim]], Roma, [[Antiohia]], Nicomidia, Tyr etc.  Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui [[Arie]], care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influența sfântului [[Atanasie cel Mare]], Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinței sau [[Crezul]]). Același Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paștilor - prima duminică după lună plină după echinocțiul de primăvară - și a dat 20 de canoane bisericești. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învățat despre modestia și credința minunată a sfântului [[Spiridon al Trimitundei|Spiridon]], despre puterea rugăciunii și adâncimea evlaviei sfântului [[Alexandru]] și despre bărbăția evanghelică a sfântului [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]], [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.  Împăratul Constantin cel Mare a trimis o solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta [[Elena]], mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul [[Iisus Hristos]]. Cu osteneală și rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reușit sa afle Sf. [[Cruce]], [[Înălțarea Sfintei Cruci|înălțată]] solemn în văzul poporului creștin de Episcopul cetății Ierusalimului, [[Macarie I al Ierusalimului|Macarie I]], la [[14 septembrie]] 326.  Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, [[Constantinopol]] (grec. ''Constantinopolis'', „orașul lui Constantin”, inaugurată la [[11 mai]] 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate - ca aceea a [[Biserica Sfinților Apostoli (Constantinopol)|Sf. Apostoli]] - oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, [[episcop]]ul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al [[Sinodul II Ecumenic|Sinodului al II-lea Ecumenic]] din anul 381 și prin canonul 28 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]] din 451.  Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creștinismului a făcut din comunitatea prigonită o religie liberă și chiar privilegiată în imperiu și a asigurat unitatea Bisericii creștine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat și proclamat divinitatea Mântuitorului [[Iisus Hristos]], Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar [[Osiu de Cordoba]] a rostit pentru prima oară [[Crezul]] formulat de cei 318 Părinți sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." <ref>Eusebiu de Cezareea, ''De vita Constantini''</ref> Era un mare moment din istoria Bisericii și a mântuirii. [[Duhul Sfânt]] lucra în Biserică, iar Biserica lui Hristos își afirma unitatea.  I s-a reproșat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morții și că a păstrat titlul de "pontifex maximus" <ref>titlu de conducător suprem al cultelor păgâne</ref>. În primele veacuri ale creștinismului însă, mulți [[catehumen]]i (cei care doreau să se boteze și erau în stadiul de învățare a normelor credinței creștine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunțat la titlul mai sus numit își ridica un rival puternic și păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.  Primul împărat creștin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voință, un înțelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea după lunga perioadă de [[Persecuții împotriva creștinilor|persecuții]] care au tulburat-o, de la Nero până la Dioclețian.  Constantin cel Mare a murit în [[Pogorârea Sfântului Duh|Duminica Rusaliilor]], la [[22 mai]] 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.  Pentru meritele și serviciile aduse creștinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul [[sfinți]]lor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, și numindu-l ''isapostolos'' - "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înțelepciunea lui [[Solomon]] și blândețea lui [[David]]. ==Imnografie== [[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea: :Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca [[Apostolul Pavel|Pavel]] chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. [[Condac]], glasul al 3-lea: :Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este rușinea tuturor iudeilor și arma credincioșilor împărați asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare și în războaie înfricoșător. ==NotesIconografie==<!Conform ''Erminiei'' lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează: *în rândul drepților, este reprezentat, în veșminte împărătești, ca tânăr cu un început de barbă, ținând în mână o [[Cruce]] și o [[Evanghelie]];*împreună cu Sfânta împărăteasă [[Elena]], mama sa (pentru prăznuirea din [[21 mai]]); * în registrul de jos din [[naos]]ul bisericii, în dreptul [[strană|stranei]] mici, spre stânga, înspre [[Altar]], sunt reprezentați Sf. Constantin și mama sa Elena împreună cu [[Cruce]]a Domnului. *la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraților, zicând: "Slava și întărirea împăraților celor drept-credincioși."*la reprezentarea ''Acatistului Buneivestiri'', la "De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar", înaintea cetei Sfinților împărați, zice: "Bucură- See te, puterea și coroana împăraților, Fecioară!";*la reprezentarea [[WikipediaSinodul I Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Niceea]] (325), stând pe tron în mijlocul adunării Sfântului Sinod Ecumenic.*la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului:Footnotespalate, în care dreptul Constantin "doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă țesută cu aur; și sfântul ([[Nicolae al Mirelor|Nicolae]] for instructions and options) deasupra capului lui îl înfricoșează; și puțintel mai încolo alt pat și Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul" (despre această minune, a se vedea, de exemplu ''[http://www.sfantulnicolae.info/viata.php Viața Sf. Nicolae]''). Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena și cu Sfânta Cruce a Domnului. ==Onomastică==Conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2013, în România 635.068 bărbați purtau numele ''Constantin'' sau diminutive ale acestuia (Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi etc.).<ref>[http://www.evz.ro/detalii/stiri/aceste-nume-le-poarta-11-milioane-de-femei-romanii-isi-serbeaza-onomastica-de-sfintii-im-10.html Petrișor Cană: ''Românii își serbează onomastica de Sfinții Împărați Constantin și Elena'', 20 mai 2013, ''Evenimentul zilei''], accesat 21 mai 2013.</ref> ==A se vedea și==*[[Elena|Sfânta Elena]]*[[Sinodul I Ecumenic]]*[[Înălțarea Sfintei Cruci]] ==Note==

Acest articol este parţial bazat pe * [http://enwww.wikipediaroman-emperors.org/wikiconniei.htm De Imperatoribus Romanis - Constantine I (306 - 337 A.D.)] ==Legături externe==*[http://www.westsrbdio.org/Constantine_Iprolog/my.html?month=May&day=21 Prologue of Ohrid - Saint Constantine and Empress Helena]*[http://www.goarch.org/chapel/saints_view?contentid=62 Constantine & Helen, Equal-to-the Apostles] ([[GOARCH]])*[http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-21-sf_constantin_si_elena.html Viaţa Sfîntului Marelui Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin şi a maicii lui, Elena (21 mai)]*[http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/05/21/21-mai-sf-imparati-constantin-si-maica-sa-elena-cei-intocmai-cu-apostolii-sf-cuv-mc-pahomie-proloagele-de-la-ohrida/ 21 mai – Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena, cei întocmai cu apostolii; Sf. Cuv. Mc. Pahomie (Proloagele de la Ohrida)]