Modificări

'''Chiril din Schitopolis''' (gr. Κύριλλος ὁ Σκυθοπολίτης, Kyrillos ho Skythopolitēs) a fost un [[monah ]] și [[preot ]] din secolul al VI-lea (cca.525-559)<ref name=OxfordDictByzantium>Alexander P. Kazhdan (ed.), ''The Oxford Dictionary of Byzantium'', "Cyril of Scythopolis", Oxford University Press,New York, Oxford, 1991.</ref>, care a scris o [[hagiografie|istorie]] a vieții monastice din Palestina în secolele V-VI<ref>Irfan Shahīd , ''Byzantium and the Arabs in the sixth century'', p. 156 ISBN 0-88402-284-6 (2002)</ref>.

Chiril s-a născut pe la anul 525 la [[Schitopolis]], în Palestina, într-o familie înstărită și evlavioasă. Tatăl său Ioan era avocat și era unul din ajutoarele episcopului [[episcop]]ului de Schitopolis. Viața lui timpurie, ca a întregului oraș în acea vreme a fost marcată de influența monahilor din pustia Palestinei. În anul 531, îl întâlnește pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]], care prevestește atunci că micul Chiril avea să îi fie cândva [[ucenic]]. Sub îndrumarea episcopului și a tatălui său, Chiril își urmează educația religioasă și laică și este făcut [[citeț]] la o vârstă foarte fragedă. Marcat de întâlnirea cu Sfântul Sava și de atmosfera evlavioasă în care a fost crescut, Chiril se simte atras de viața monahală. În jurul vârstei de 18 ani, în 543 , este [[tundere|tuns]] în [[monahism]] la Mănăstirea Beella de starețul Gheorghe <ref> Ieromonah Agapie (Corbu), „Studiu introductiv”, în Chiril de Schitopolis, ''Viețile pustnicilor Palestinei'', traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, p. XVIII.</ref>

După tunderea în monahism, a plecat la [[Ierusalim]], la Sfintele Locuri, apoi s-a dus la [[Lavra Sf. Sava cel Sfințit|Marea Lavră a Sf. Sava]], unde s-a pus sub ascultarea Sf. Ioan Isihastul.<ref>Sf. Ioan Sihastrul sau Isihastul ([[8 ianuarie]] 454 – [[13 mai]] 558), cel care mai înainte de a se retrage în pustie a fost [[episcop]] de Colona, în provincia Cappadocia Secunda, a trăit și s-a nevoit în Palestina, în [[Lavra Sf. Sava cel Sfințit|Marea Lavră]] a Sfântului Sava și este [[prăznuire|prăznuit]] în Biserica Ortodoxă pe [[3 decembrie]].</ref> Acesta îl trimite inițial la mănăstirea Sf. sfântului [[Eftimie cel Mare]], unde se ducea [[chinovie|viață de obște]], considerată mai potrivită monahilor începători.

Inițial, Chiril nu ascultă de îndrumările părintelui său duhovnicesc[[duhovnic]]esc, ci se duce la mănăstirea Calamon (Qalamon), una din cele mai vechi mănăstiri de tip [[lavră|lavriot]], cu viață [[sihastru|sihăstrească]]. Ca urmare a neascultării, însă, se îmbolnăvește greu și zace vreme de șase luni la Calamon, până când, arătându-i-se în vis Sf. Ioan Sihastrul, înțelege pricina bolii sale și pocăindu-se, se hotărăște să facă [[ascultare]] de părintele său duhovnicesc. <ref> Ieromonah Agapie (Corbu), op. Cit., p. XVIII-XIX.</ref>

În anul 555, la 21 februarie, Chiril se mută la mănăstirea Noua Lavră, în contextul recolonizării acesteia cu circa 120 de monahi ortodocșidin mai multe mănăstiri din Palestina, după expulzarea grupării [[origenism|origeniste]] (circa 60 de călugări) cu ajutorul trupelor imperiale<ref>Mănăstirea Noua Lavră fusese întemeiată de un grup de monahi disidenți din Marea Lavră a Sf. Sava, care au părăsit mănăstirea-mamă ca urmare a refuzului lor de a mai recunoaște conducerea duhovnicească a Sf. [[Sava cel Sfințit]]. Încercările succesive de disciplinare a monahilor din Noua Lavră au eșuat, în contextul disputelor doctrinare ale vremii. Cu scurte perioade de revenire sub ascultarea Sf. Sava și a Marii Lavre, mai mulți monahi de la Noua Lavră îmbrățișează doctrine care aveau să fie condamnate ca eretice, cum era cazul [[origenism]]ului, condamnat de [[Sinodul V Ecumenic|Sinodul al V-lea Ecumenic]] din 553. În anul 554, patriarhul [[patriarh]]ul Ierusalimului , Evstohie, îi alunga din mănăstire pe monahii origeniști și recoloniza mănăstirea cu monahi ortodocși, între care se afla și Chiril. </ref> În această perioadă, continuă să strângă materiale pentru redactarea altor vieți ale sfinților Părinți palestinieni.

În anul 557, se mută, tot la îndemnul Sf. Ioan Sihastrul, la Marea Lavră a Sf. Sava , unde continuă să scrie până , alcătuind alte cinci scurte Vieţi de pustnici palestinieni. Printre aceste vieţi se află şi cea a Sfântului Ioan Isihastul, care se încheie prezentându-l pe acesta încă în viaţă. Dar din faptul că Ioan a murit la moartea sa8 ianuarie 559, survenită potrivit unui manuscris georgian al Vieţii sale copiat la Ierusalim în anul veacul XI, reiese că viaţa lui Chiril de Schitopolis trebuie să se fi curmat prematur prin 558 sau începutul lui 559, pe când avea în jur de 33-34 de ani, câtă vreme [[Ioan Moshu]], autorul ''Limonariului'', care a trăit în aceeaşi pustie la puţin timp după Chiril, nu-l pomeneşte. <ref name=OxfordDictByzantium/>

Scrierile lui Chiril de Schitopolis sunt, toate, de natură [[hagiografie|ahiograficăaghiografică]]. Acestea sunt reunite de obicei sub titlul ''Viețile pustnicilor Palestinei'' și rămân una din principalele surse de informații despre viața monahală din Palestina în perioada bizantină. În această colecție sunt reunite șapte vieți ale Părinților din Palestina, în care principala lucrare este ''Scrierea despre Marele Eftimie'', urmată de Viața Sf. Sava și Viața Sf. Ioan Isihastul.<ref>[http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis Scythopolis], ''Catholic Encyclopedia'', Robert Appleton Company, New York, 1913.</ref></ref> .<ref name=OxfordDictByzantium />

* Chiril de Schitopolis, ''Viețile pustnicilor Palestinei'', traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, ISBN 978-606-92843-3-9: Introducere, online : http://www.teologie.net/data/pdf/AC-introd-KS.pdf