5.288 de modificări
Modificări
→Judecătorul Samuel, un preot credincios, drept şi bineplăcut lui Dumnezeu
===Judecătorul Samuel===
====Judecătorul Samuel, un preot credincios, drept şi bineplăcut lui Dumnezeu====
[[Samuel ]] (Dumnezeu a ascultat) (1.20), cel ,,împrumutat Domnului”(1.28, 2.20), este fiul dreptului [[Elcana ]] şi al [[Anei]], cea stearpă care, înţepată şi întristată adeseori, din acest motiv, de Penina, cealaltă soţie a lui Elcana, capăta rod în urma rugăminţilor fierbinţi către [[Dumnezeu ]] şi a binecuvântării primite de la preotul Eli(cap1.1-19).El se află întâi în slujba Domnului(2.18), apoi devine prooroc al Domnului (3.1-20-21) şi judecător peste Israel(7.6, 7.15). [[Samuel]], preot credincios şi drept, îşi convinge poporul să scoată din mijlocul lui [[idolii]], să slujească numai Domnului şi, rugându-se pentru poporul pocăit, capăta capătă îndurare de la Dumnezeu (căci Dumnezeu nu lăsa să cadă la pământ nici unul din cuvintele sale-3.19) şi filistenii sunt alungaţi şi [[smeriţi]]( 7.1-14), după ce [[chivotul ]] făcuse ravagii prin locurile pe unde trecuse(cap 5,6). Samuel rămâne judecător peste Israel până la sfârşitul vieţii, fiind un judecător [[drept]], care nu a furat, nu a năpăstuit , nu a apăsat şi nu a primit [[mită ]] de la nimeni (12.1-5) El le arată o [[minune ]] a Domnului sub ochii lor, pentru a le arăta ce rău au făcut când au cerut [[împărat]]: Samuel strigă către Domnul şi Domnul trimite chiar în ziua aceea tunete şi ploaie, ceea ce face pe popor să aibă o mare [[frică ]] faţă de Domnul şi de Samuel(12.16-18)
===Lăcomia şi nedreptatea fiilor lui Samuel determină cererea de către Israel a unui împărat===
Fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, puşi de acesta să judece spre sfârşitul vieţii sale, n-au ,,călcat pe urmele sale’’, ci ,,se dedau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea”(8.3,5), aşa că bătrânii lui Israel îi cer lui Samuel întronarea unui împărat, ca să îi judece, cum au toate neamurile.(8.4-6). Dumnezeu îi spune lui Samuel să le asculte glasul, lămurindu-l că această dorinţă însemna nu lepădarea sa ca judecător, ci lepădarea lui Dumnezeu şi a domniei Lui, care era, de fapt, Împăratul lor(8.7-8, 10.19, 12.12).
