Modificări

'''Calendarul iulian''' a fost introdus în anul 46 î.Hr. de către Iulius Cezar şi și a intrat în vigoare pe deplin în anul 45 î.Hr. (709 ''ab urbe condita''). A fost dezvoltat prin consultare cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi și probabil a fost realizat astfel încât să aproximeze anul tropical. Are forma unui an regulat de 365 de zile, împărţite împărțite în 12 luni şi și o zi în plus, adăugată la luna februarie la fiecare patru ani. Cu toate acestea, anul calendarului iulian are lungimea medie de 365¼ zile.

Calendarul iulian încă mai este în uz în unele ţări şi țări și în secolul al XX-lea, în special în ţări țări din Europa de Est şi și încă folosit de majoritatea credincioşilor o parte a [[Biserica Ortodoxă|ortodocşiBisericilor ortodoxe]] pentru [[Calendar|date bisericeştibisericești]].

Una din problemele calendarului iulian este că se adaugă prea multe zile faţă față de necesarul anotimpurilor astronomice. În medie, solstiţiile şi echinocţiile solstițiile și echinocțiile avansează cu aproape 11 minute pe an faţă față de anul calendarului iulian, provocându-i acestuia o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani. Cu toate că Sosigenes şiși-a dat seama de această discrepanţădiscrepanță, neştiind neștiind care îi este valoare valoarea exactă, el nu i-a acordat o importanţă importanță prea mare. TotuşiTotuși, în timp se acumulează o diferenţă diferență semnificativă, şi și ulterior, a dus la reforma calendarului din anul 1582, care a introdus [[Calendarul gregorian]], cu o acurateţe acuratețe astronomică mult mai mare.

Notaţia Notația ''stil vechi'' sau ''(SV)'' este uneori folosită pentru indicarea datelor din calendarul iulian, spre deosebire de ''stil nou'' sau ''(SN)'' , care indică o dată din calendarul gregorian. Această notaţie notație este folosită atunci când poate apare o confuzie referitor la care calendar se referă o dată anume dintr-un text.

==De la ''roman '' la ''iulian''==Anul obişnuit obișnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie şi și martie, numită ''Mensis Intercalaris''. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile şi și avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.

Conform cu scriitorii Censorinus şi și Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obişnuiţi obișnuiți de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 şi și 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferenţă diferență medie de o zi faţă față de orice solstiţiu solstițiu sau echinocţiuechinocțiu. Macrobius a propus şi și o îmbunătăţire îmbunătățire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de 365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu respectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. Atât cât s-a putut determina din dovezile istorice, ele erau mult mai puţin puțin regulate decât sugerează aceste scheme. De obicei, apăreau în fiecare al doilea sau al treilea an, dar uneori erau omise pe o perioadă foarte mare de timp, iar uneori apăreau în doi ani consecutivi.

Dacă era folosit corect, acest sistem permitea anului roman, în medie, să stea cât de cât aliniat cu anul tropical. TotuşiTotuși, dacă prea mulţi mulți ani intercalari erau omişiomiși, aşa așa cum s-a întâmplat după al Doilea Război Punic şi și în timpul Războaielor Civile, calendarul pierdea foarte repede alinierea la anul tropical. Mai mult, deoarece anii intercalari erau adesea stabiliţi stabiliți destul de târziu, cetăţenii cetățenii romani obişnuiţi obișnuiți adesea nu cunoşteau cunoșteau data corectă, în special când locuiau departe de capitală. Din aceste motive, ultimii ani ai calendarului ante-iulian au fost cunoscuţi cunoscuți mai târziu sub numele de ''anii confuziei''. Problema a devenit deosebit de acută în timpul domniei lui Iulius Cezar (din 63 î.Hr. până în 46 î.Hr.), când au fost doar cinci luni intercalare în loc de opt câte ar fi trebuit şi și nici una în timpul ultimilor cinci ani înainte de anul 46 î.Hr.

Reforma iuliană a avut intenţia intenția de a elimina problema definitiv. Înainte de a intra în vigoare, intercalarele lipsă din timpul domniei lui Iulius Cezar au fost corectate prin introducerea a 67 de zile (22+23+22) între noiembrie şi și decembrie ale anului 46 î.Hr. sub forma a două luni, pe lângă cele 23 de zile care deja fuseseră adăugate lunii februarie. Astfel au fost adăugate 90 de zile ultimului an al calendarului roman, acesta ajungând la 445 de zile. Pentru că a fost ultimul dintr-o serie de ani neregulaţineregulați, acest an extra-lung este cunoscut sub numele de ''ultimul an al confuziei''. Primul an al noului calendar a fost 45 î.Hr.

Cu toate că noul calendar era mult mai simplu decât cel roman, conducătorii, se pare, au înţeles greşit înțeles greșit algoritmul. Ei au adăugat un an bisect la fiecare trei ani, în loc de unul la patru ani. După spusele lui Macrobius, eroarea a apărut datorită metodei de numărare inclusivă, adică ciclul de patru ani era considerat ca având în componenţă componență atât primul cât şi și al patrulea an. De aici rezultau prea multe zile adăugate. Caesar Augustus a remediat această discrepanţă discrepanță prin restaurarea frecvenţei frecvenței corecte după 36 de ani de greşealăgreșeală. În plus, el a omis câţiva câțiva ani bisecţi bisecți tocmai pentru a realinia calendarul.

Lista istorică a anilor bisecţi bisecți (i.e. ani cu o zi adăugată) din această perioadă nu este prezentată explicit de nici o sursă istorică, cu toate că existenţa existența anilor bisecţi trianuali bisecți tri anuali este confirmată de o inscripţie inscripție care, probabil, datează din anul 9 sau 8 î.Hr.. Cronologistul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma augustană augustiană a fost introdusă în anul 8 î.Hr. şi și a stabilit că secvenţa secvența anilor bisecţi bisecți a fost: 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12, 9 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. Această propunere este, încă, cea mai larg acceptată soluţiesoluție. Uneori se sugerează că și anul 45 î.Hr. a fost un an bisect.

Din când în când au fost propuse şi și alte soluţiisoluții. Kepler a propus în anul 1614 că seria corectă de ani bisecţi bisecți ar fi fost: 43, 40, 37, 34, 31, 28, 25, 22, 19, 16, 13, 10 î.Hr., 8 d.Hr., 12 etc. În 1883 cronologistul german Matzat a propus seria urătoare: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., pe baza pasajului din ''Dio Cassius'' care menţionează menționează o zi adăugată în anul 41 î.Hr., despre care se spune că ar fi fost '' contrară regulii (lui Cezar)''. În anii 1960, Radke a argumentat că de fapt regula a fost instituită atunci când Augustus a devenit împărat suprem în anul 12 î.Hr., sugerând secvenţasecvența: 45, 42, 39, 36, 33, 30, 27, 24, 21, 18, 15, 12 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc.

În 1999, a fost publicat un papirus egiptean care prezintă un tabel de efemeride pentru anul 24 ÎH î.Hr. cu datele pentru calendarele roman şi și egiptean. De aici se observă că cea mai probabilă secvenţă secvență ar fi de fapt: 44, 41, 38, 35, 32, 29, 26, 23, 20, 17, 14, 11, 8 î.Hr., 4 d.Hr., 8, 12 etc., ceea ce este foarte aproape de secvenţa secvența propusă de Matzat. Această secvenţă secvență arată că apariţia apariția regulată a anului bisect în calendarul iulian începe de fapt în anul 4 d.Hr., cel de al 12-lea an al reformei augustane. În plus, urmând această secvenţăsecvență, calendarul roman real coincide cu anul iulian proleptic dintre anii 32 şi și 26 î.Hr. Acest fapt sugerează că unul din scopurile realinierii din reforma augustană a fost să asigure că date cheie din domnia sa, cum ar fi căderea Alexandriei în [[1 august]] 30 î.Hr., să nu fie afectate de această corecţiecorecție.

Imediat după reforma iuliană, cele doisprezece luni ale calendarului iulian au fost numite: ''Ianuarius, Februarius, Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, Sextilis, September, October, November,'' şi și ''December,'' la fel cum se numeau şi și înainte de reformă. Lungimea lor era stabilită la valorile valabile până astăzi. Vechea lună suplimentară, intercalară, numită ''Mensis Intercalaris'', a fost desfiinţată şi desființată și înlocuită cu o singură zi suplimentară introdusă în acelaşi același loc (i.e. înaintea ultimelor cinci zile din februarie). Prima lună a anului a continuat să fie Ianuarius, aşa așa cum era începând cu anul 153 î.Hr.

Mai târziu, romanii au botezat două din lunile anului cu numele lui Iulius Cezar şi și al lui Augustus, redenumind Quintilis ("a „a cincea lună"lună”; Martius a fost iniţial inițial prima lună a anului) prin ''Iulius'' (iulie) în 44 î.Hr. șii și Sextilis ("a şasea lună"„a șasea lună”) prin ''Augustus'' (August) în 8 î.Hr., (este de remarcat că litera ''J'' nu a fost inventată decât în secolul al XVII-lea). Quintilis a fost redenumită în onoarea lui Iulius Cezar pentru că era luna lui de naşterenaștere. În conformitate cu un ''senatusconsultum'' citat de Macrobius, Sextilis a fost redenumită în onoarea lui Augustus deoarece câteva din cele mai importante momente din accederea lui la putere, culminând cu căderea Alexandriei, au avut loc în acea lună.

Şi Și alte luni au fost redenumite după împăraţiîmpărați, dar se pare că nici una dintre schimbările ulterioare nu a supravieţuit morţii iniţiatorilor supraviețuit morții inițiatorilor lor. Caligula a redenumit septembrie ("a şaptea lună"„a șaptea lună”) prin ''Germanicus''; Nero a redenumit Aprilis (aprilie) prin ''Neroneus'', Maius (mai) prin ''Claudius'', şi și Iunius (iunie) prin ''Germanicus''; Domitian a redenumit septembrie prin ''Germanicus'' şi și octombrie ("a „a opta lună"lună”) prin ''Domitianus''. În alte timpuri de asemenea, septembre septembrie a fost redenumit prin ''Antoninus'' şi și ''Tacitus'' iar noiembrie ("luna „luna a noua"noua”) a fost redenumită ''Faustina'' şi și ''Romanus''. Commodus a fost un caz unicat prin aceea că a redenumit toate cele doisprezece luni după numele lui adoptate (din ianuarie până în decembrie): ''Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus,'' şi și ''Exsuperatorius''.

Mult mai durabile decât efemerele redenumiri de după împăraţii împărații romani post augustini au fost numele introduse de Carol cel Mare. El a redenumit toate lunile cu nume agricole din vechea germană de sus. Acestea au fost folosite până în secolul al XV-lea, iar cu unele modificări până spre sfârşitul sfârșitul secolul al XVIII-lea, în Germania şi În Ţările și în Țările de Jos, acestea fiind (ianuarie-– decembrie): ''Wintarmanoth'' (luna de iarnă), ''Hornung'' (primăvara), ''Lentzinmanoth'' (luna Postului Mare), ''Ostarmanoth'' (luna PaşteluiPaștelui), ''Winnemanoth'' (luna păscutului), ''Brachmanoth'' (luna aratului), ''Heuvimanoth'' (luna fânului), ''Aranmanoth'' (luna recoltei), ''Witumanoth'' (luna lemnului), ''Windumemanoth'' (luna culesului vilorviilor), ''Herbistmanoth'' (luna recoltei de toamnă), and ''Heilagmanoth'' (luna sfântă). Traduceri ale acestor denumiri mai sunt încă folosite în zilele noastre în unele limbi slave, cum ar fi poloneza.

În conformitate cu afirmaţiile afirmațiile savantului Sacrobosco, din secolul al XIII-lea, dispunerea iniţială inițială a zilelor pentru lunile calendarului iulian era foarte regulată, alternând luni lungi cu luni scurte. Din ianuarie până în decembrie, lungimea lunilor conform lui Sacrobosco pentru calendarul roman republican iniţial inițial era:

:30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30 şi și 29, totalizând 354 de zile.

El a notat că Iulius Cezar a adăugat câte o zi fiecărei luni cu excepţia excepția lunii februarie, adică un total de 11 zile, ajungând astfel la anul de 365 de zile. Acum ziua suplimentară din anul bisect putea fi adăugată la scurta februarie:

:31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31 şi și 30

Apoi, spune el, Augustus a schimbat secvenţa secvența astfel:

:31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30 şi și 31

Dându-ne astfel secvenţa secvența neregulată care încă mai este în vigoare în zilele noastre, pentru că nu dorea ca lungimea lunii lui Augustus' să nu fie mai mică (şi și astfel inferioară) lungimii lunii lui Iulius.

Cu toate că această teorie este foarte răspândită, ea este cu siguranţă greşităsiguranță greșită. Înainte de toate, o frescă a unui calendar roman republican a supravieţuit supraviețuit până în zilele noastre [http://www.personal.psu.edu/users/w/x/wxk116/RomanCalendar/Fasti4.gif], ceea ce confirmă dovezile literare care afirmă că lunile erau neregulate încă dinaintea reformei calendarului a lui Iulius Cezar:

:29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29 şi și 29

În plus, reforma iuliană nu a schimbat zilele pentru ''Nones'' şi și ''Ides''. În special, idele cad mai târziu (în 15 în loc de 13) în lunile martie, mai, iulie şi și octombrie, ceea ce demonstrează că aceste luni aveau deja 31 de zile în calendarul roman, pe când teoria lui Sacroboscospune că lungimea lunii octombrie a fost schimbată. Mai mult, teoria lui Sacrobosco este contrazisă în mod clar de autorii din secolele al III-lea şi și al V-lea Censorinus şi și Macrobius, şiși, în sfârşitsfârșit, nu este în concordanţă concordanță cu lungimile lunilor date de Varro, scrise în 37 ÎHî.Hr., anterior reformei augustane; şi și cu cea de-a 31-a zi a lunii Sextilis dată de recent descoperitul papirus egiptean din anul 24 ÎHî.Hr.; şi și nici cu cea de a 28-a zi din ''Fasti Caeretani'', care este datat anterior anului 12 ÎHî.Hr.

Metoda principală prin care romanii identificau anii pentru scopuri de datare era prin numirea lor după cei doi consuli care-şi și luau funcţia funcția în primire în acel an. Începând cu 153 ÎHî.Hr., aceştia aceștia erau numiţi numiți în [[1 ianuarie]] iar Iulius Cezar nu a schimbat data începutului de an. Astfel acest an consular era un ''eponymous '' sau ''an denumit''.

Anii romani au fost numiţi numiți astfel până când ultimul consul a fost numit în anul 541. Doar foarte rar numerotau romanii anii ''ab urbe condita'' sau ''(AUC)'' (de la fondarea oraşului orașului [Roma]). Mai mult, această metodă era folosită de istoricii romani pentru a determina numărul de ani între un eveniment şi și altul, nu pentru datarea unui anumit an. Istorici diferiţi diferiți aveau date diferite pentru fondarea Romei. O inscripţie inscripție numită ''Fasti Capitolini''conţinând conținând lista oficială a consulilor, publicată de Augustus, considera întemeierea Romei în 752 ÎHî. TotuşiHr. Totuși, data fondării utilizate de Varro, 753 ÎHî.Hr., a fost adoptată de istoricii moderni. Adesea, editorii renascentişti renascentiști adăugau anul AUC la manuscrisele pe care le publicau, ducând astfel la falsa impresie că romanii îşi își datau astfel anii. Majoritatea istoricilor moderni au presupus tacit că un anumit an începea în ziua instalării consulului, documente antice cum ar fi ''Fasti Capitolini'' care foloseau alte sisteme AUC folosind aceeaşi aceeași metodă. TotuşiTotuși, anul AUC Varroniannu nu începea în data de [[1 ianuarie]], ci în ziua fondării Romei, [[21 aprilie]].

Pe lângă anul consular, uneori romanii foloseau anul numit după împărat. ''Anno Diocletiani'', numit după DiocleţianDioclețian, a fost folosit adesea de creştinii creștinii din Alexandria pentru a număra sărbătorile Sfintelor Paşti Paști în timpul secolului al IV-lea şi și al V-lea. În anul 537 DHd.Hr., Iustinian a cerut ca de atunci încolo, data trebuie să conţină şi conțină și numele împăratului, pe lângă [[Indiction]] şi și consul (ultima fiind abrogată după numai 4 ani). Ciclul Indictionului făcea ca începutul anului bizantin să fie în [[1 septembrie]], ceea ce încă se foloseşte folosește în [[Calendar]]ul Bisericii pentru începutul anului liturgic. În anul 525 DHd.Hr., Dionysius Exiguus a propus sistemul numit ''anno Domini'', care s-a răspândit treptat în toată lumea creştinăcreștină, răspândire grăbită atunci când sistemul a fost adoptat de [[Beda]]. Anii erau număraţi numărați în mod diferit în funcţie funcție de [[Bunavestire|sărbătoarea Buneivestiri]] în [[25 martie]], după [[CrăciunulCrăciun|sărbătoarea Naşterii Nașterii Domnului]] în [[25 decembrie]] şi și chiar după Sfintele PaştiPaști.

==De la ''iulian '' la ''gregorian''==Calendarul iulian a fost folosit în Europa vestică din vremea Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a promulgat [[Calendarul gregorian]], care a fost adoptat repede de toate ţările țările catolice. Ţările Țările protestante l-au adoptat mai târziu iar ţările țările Europei Răsăritene şi și mai târziu. Rusia a rămas la Calendarul iulian până după revoluţia bolşevică revoluția bolșevică (care, astfel, este numită ''Revoluţia Revoluția din octombrie'' cu toate că a avut loc în noiembrie după calendarul gregorian) în 1917, în timp ce Grecia a continuat să-l folosească până în anul 1923.

Cu toate că ţările țările Europei Răsăritene au adoptat calendarul gregorian din 1923, bisericile ortodoxe locale nu au făcut acest lucru. În timpul unui sinod ţinut ținut în Constantinopol în mai 1923, a fost propus un [[Calendarul iulian revizuit|Calendar iulian revizuit]], care este format dintr-o componentă solară care este şi și va fi identică cu calendarul gregorian până în anul 2800 şi și o parte lunară care se foloseşte folosește la calcularea [[Pascalia|Pascaliei]] astronomice la Ierusalim. Nici o biserică ortodoxă nu a acceptat componenta lunară a acestui calendar, astfel încât toate Bisericile Ortodoxe locale continuă să sărbătorească Sfintele Paşti Paști după calendarul iulian (bisericile din [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Finlanda]] şi și [[Biserica Ortodoxă a Estoniei(Patriarhia Ecumenică)|Estonia]] folosesc Pascalia gregoriană). Componenta solară a fost acceptată doar de unele Biserici Ortodoxe, acelea din [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica din AlexandriaOrtodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Grecia]], [[Biserica Ortodoxă a Ciprului|Cipru]], [[Biserica Ortodoxă Română|România]], [[Biserica Ortodoxă a Poloniei|Polonia]], [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgaria]] şi și [[Biserica Ortodoxă din America|America]] (cu toate că eparhia de [[Eparhia de Alaska (OCA)|Alaska]] şi și încă unele parohii au rămas la calendarul iulian). Astfel, aceste biserici prăznuiesc Naşterea Nașterea Domnului în aceeaşi aceeași zi cu bisericile creştinii occidentali occidentale pentru că [[25 decembrie]] coincide în cele două calendare gregorian şi și iulian (până în 2800 când calendarul iulian revizuit va rămâne o zi în urma calendarului gregorian datorită regulii diferite de apariţie apariție a anului bisect).

[[Vechi calendarişticalendariști]] şi și Biserici Ortodoxe din [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]], [[Biserica Ortodoxă a RusieiRusă|Rusia]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Serbia]], [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|Georgia]] şi și [[Biserica Ortodoxă a Ucrainei|Ucraina]] continuă să folosească calendarul iulian pentru sărbătorile fixe, astfel încât ei prăznuiesc Naşterea Nașterea Domnului în [[25 decembrie]] după calendarul iulian, ceea ce corespunde cu [[7 ianuarie]] din calendarul iulian (până în 2100, când calendarul iulian va da înapoi cu o zi faţă față de calendarul gregorian).

==Vezi şiA se vedea și==

*en: [http://www.holytrinityorthodox.com/calendar/ Online Ecclesiastical Calendar, with detailed fasting rubrics and the menologion, according to the Old Calendar]

*en: [[Wikipedia:Julian Calendar]calendar]*[http://www.tondering.dk/claus/cal/calendar27.html Frequently Asked Questions about Calendars] by Claus Tondering