Modificări

[[ImageFișier:Holy Sepulchre exterior.jpg|right|thumb|400px|Exteriorul Bisericii Sfântului Mormânt]]'''Biserica Sfântului Mormânt''', supranumită şi și '''Biserica Sfintei Învieri''' (''Anastasis'') de către creştinii creștinii răsăriteni, este o biserică creştină creștină care acum se află în interiorul fortificaţiilor Oraşului fortificațiilor Orașului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulţi creştini mulți creștini ca fiind [[Golgota]], Muntele Calvarului, unde Domnul [[Iisus Hristos]] a fost răstignit, după cum atestă [[Noul Testament]]. De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat (mormântul). Încă din secolul al IV-lea, biserica a fost un important loc de [[pelerinaj]], iar partea care este administrată de ortodocşi ortodocși este în grija [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Bisericii Ortodoxe din Ierusalim]]. Biserica Ortodoxă face pomenirea începerii construirii Bisericii Sfântului Mormânt pe [[13 septembrie]].

Clădirea iniţială inițială a fost începută de [[Constantin cel Mare]] în anul 335, după ce a demolat un templu păgân aflat acolo, probabil templul Afroditei construit de împăratul Hadrian. Constantin a trimis-o pe mama sa, Sfânta [[Elena Împărăteasa|Elena]], să găsească locul; se spune că în timpul săpăturilor a fost găsită [[Crucea cea Adevărată|Sfânta Cruce]]. Biserica a fost construită în jurul dealului Răstignirii care a fost excavat, şi și de fapt existau trei biserici legate între ele, construite peste trei locuri sfinte diferite, inclusiv o biserică mare (''Martyrium''-ul vizitat de monahia [[Egeria]] în anii 380), un ''atrium'' cu coloane încorporat (''Triportico'') construit în jurul Stâncii tradiţionale tradiționale a Calvarului, şi și o rotondă, numită ''Anastasis'' (''Învierea''), care conţine rămăşiţele peşterii conține rămășițele peșterii pe care Sfânta Elena şi și Sfântul [[Macarie I al Ierusalimului|Macarie]], Patriarh al Ierusalimului le-au identificat ca fiind locul de înmormântare al Mântuitorului. Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar Mormântul a fost aşezat așezat într-o structură numită ''Edicula'' (din latinescul ''aediculum'', clădire mică) în centrul rotondei. Domul rotondei a fost finalizat în secolul al IV-lea.

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incendiu din anul 614 când perşii, conduşi perșii conduși de Khosrau Chosroes al II-lea, au invadat Ierusalimul şi și au capturat Sfânta Cruce. În anul 630, împăratul [[Heraclie]], care recuperase Sfânta Cruce de la perşiperși, a intrat triumfător în Ierusalim şi și a înapoiat Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

[[Image:Holy Sepulchre iconostasis.jpg|left|thumb|300px|Iconostasul din [[catolicon|katholikon]]-ul ortodox]]Sub ocupaţia ocupația musulmană a rămas biserică creştinăcreștină, spre deosebire de multe alte biserici care au fost distruse sau transformate în moschei. Primii guvernanţi guvernanți musulmani au protejat siturile creştine creștine ale oraşuluiorașului, interzicând distrugerea lor sau folosirea ca apartamente de locuit, dar după o răzmeriţă răzmeriță din 966, când uşile şi acoperişul ușile și acoperișul au fost arse, clădirea iniţială inițială a fost distrusă complet în [[18 octombrie]], de către ''nebunul'' Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah, care a scos fundaţiile fundațiile bisericii până la stâncă. Zidurile estic şi și vestic ale ''Ediculei'' au fost distruse sau deteriorate (părerile contemporanilor sunt împărțite), dar zidurile nordic şi și sudic au fot protejate cu moloz de distrugeri viitoare.

Cu toate acestea, o serie de capele mici au fost ridicate pe acest loc de către [[Constantin al IX-lea Monomahul]] în anul 1048, datorită condiţiilor condițiilor stricte impuse de califat. Reconstruirea bisericii a fost iniţiată inițiată de cavalerii [[Cruciada I|primei cruciade]] în [[15 iulie]] 1099. Şeful cruciaţilorcruciaților, Godefroy de Bouillon, care devine primul ''Rege al Ierusalimului'', hotărăşte hotărăște să nu se intituleze ''rege'' în timpul vieţii vieții sale, şi și se declară el însuşi însuși ''Advocatus Sancti Sepulchri'', "Protector (sau Apărător) al Sfântului Mormânt." Cronicarul William din Tyre vorbeşte vorbește despre reconstrucţiereconstrucție. Cruciaţii Cruciații încep să renoveze biserica în stil romanesc şi și îi adaugă o clopotniţăclopotniță. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, 50 de ani mai târziu, în 1149. De asemenea, biserica era locul cancelariei regatului.

Această construcţie construcție a fost sursă de inspiraţie inspirație pentru bisericile din Europa, cum ar fi Santa Gerusalemme în Bologna şi și "Biserica Rotundă" din Cambridge, Anglia.

Călugării franciscani o renovează mai târziu în 1555, dar biserica este neglijată, în ciuda numărului în creştere creștere de pelerini. În 1808, un incendiu îi afectează grav structura, provocând căderea domului Rotondei şi și sfărâmarea decoraţiunilor decorațiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda şi și Edicula au fost reconstruite în 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei şi și nici decoraţiile decorațiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din 1555. Domul actual datează din 1870. Restaurări ample au început în 1959, incluzând şi și redecorarea Domului în perioada 1994-1997.

Câteva comunităţi creştine comunități creștine cooperează (câteodată cu mare dificultate) la administrarea şi întreţinerea și întreținerea bisericii şi și locului, sub incidenţa incidența unui ''status quo'' emis de Sublima Poartă în 1852 pentru a oprii ciorovăielile locale, adeseori violente. Cele trei comunităţicomunități, numite prima dată când cruciaţii cruciații au capturat Ierusalimul, sunt Bisericile [[Biserica Ortodoxă|Ortodoxă]], [[Biserica Ortodoxă din Armenia (orientală)Armeniei|Armeană Apostolică]] şi și [[Biserica Romano-Catolică|Catolică]]. Acestea au rămas custozii de bază ai bisericii. În secolul al XIX-lea, [[Biserica din Alexandria (Coptăcoptă)|copţiicopții]], [[Biserica din Etiopia|etiopienii]] şi și [[Biserica din Antiohia Antiohiei (Iacobităsiriacă)|Biserica siriacă iacobită]] au primit unele responsabilităţi responsabilități minore, care includ morminte şi și alte structuri în interiorul şi și în afara bisericii. Există o înţelegere înțelegere care stabileşte stabilește perioadele şi și locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate. Timp de secole, două familii musulmane, vecine şi și neutre, numite de Saladin, familiile Nuseibeh şi și Joudeh, sunt custozii cheii singurei uşiuși.

La un incendiu izbucnit în 1840, câteva zeci de pelerini s-au călcat în picioare până la moarte. În 20 iunie 1999, toate comunităţile creştine comunitățile creștine care deţin dețin controlul au hotărât de comun acord să instaleze o uşă ușă nouă în biserică.

==Configuraţia Configurația actuală a Sfântului Mormânt==

În centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat), se găseşte însuşi găsește însuși Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşuroșu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe sfeșnice uriașe în faţa fața lui. Armenii, latinii şi și grecii, toţi toți slujesc [[Sfânta Liturghie]] sau ''Mesa '' zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se face și slujba numită a [[Focul Sfânt|Sfintei Lumini]] în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]]. În spatele său, într-o construcţie construcție din fier ca o cuşcăcușcă, se găseşte găsește altarul folosit de copţicopți. După aceea, într-un colţcolț, într-o capelă foarte grosier cioplită, [[Biserica din Antiohia Antiohiei (Iacobităsiriacă)|siro-iacobiții]] îşi își slujesc Liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona romano-catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi și dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa fața Mormântului este zona principală în care stau credincioşii credincioșii la slujbă şi și care a fost înconjurată cu ziduri şi și este folosită de ortodocşiortodocși. Caracteristica sa specifică este [[iconostas]]ul şi și cele două tronuri ale superiorului şi și [[patriarh]]ului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii, pe care se crede că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta este partea cea mai ornamentată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilorortodocșilor, în timp ce romano-catolicii au un altar lateral. În plus, există şi și o capelă subterană care este în grija armenilor şi și care are hramul aflării [[Sfânta Cruce|Sfintei Cruci]].

În secolul al XIX-lea, anumiţi anumiți teologi au dezbătut problema identificării locului bisericii cu locul real al Răstignirii şi și Îngropării Mântuitorului. Ei argumentau că Biserica se află în interiorul zidurilor oraşuluiorașului, în timp ce cronicari timpurii (''e.g.'' [[Epistola către Evreia Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=13#12 13,12]) descriu aceste evenimente ca având loc în afara zidurilor cetăţiicetății. În dimineaţa dimineața de după sosirea sa în Ierusalim, Charles George Gordon a ales un mormânt săpat în piatră într-o grădină din afara zidurilor drept un loc mult mai realist pentru înmormântarea lui Iisus. Acest loc este cunoscut, în general, ca Mormântul din Grădină, spre a-l deosebi de Sfântul Mormânt.

Trebuie precizat că zidurile oraşului orașului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi și doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. Citându-l pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului::"Nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării Mântuitorului, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii pretenții de importanţa importanța acestuia, şi și chiar nu avem motiv să ne îndoim de autenticitatea locului."(1986)

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un eveniment care inspiră veneraţiavenerația. La amiaza Sâmbetei Mari, [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Patriarhul Ierusalimului]], împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi preoți și diaconi şi și cu Patriarhul armean intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- [[Patriarh]]ul [[Ierusalim]]ului aprinde două candele de la această lumină şi și apoi iese din mormânt şi și aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă așteaptă afară. Candelele celorlalţi celorlalți se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia apariția focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi și mulți pelerini îşi își scufundă feţele şi fețele și mâinile în flăcări fără să se ardă.

Cunoscut sub numele de '''Lumina Sfântă''' sau [[Focul Sfânt]], această minune se întâmplă aici cel puţin puțin din secolul al IV-lea, dacă nu de mai demult. În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile autoritățile turce şi și de către patriarhul [[Biserici Orientale Ortodoxe|oriental ortodox]], Sfânta Lumină a ţâşnit țâșnit dintr-o coloană din afara bisericii şi și a ajuns la patriarhul ortodox şi și la credincioşicredincioși. Coloana despicată încă face parte din clădirea bisericii. Alte câteva incidente (inclusiv doi preoţi Romanopreoți romano-Catolici catolici din secolul al XI-lea care au fost pedepsiţi pedepsiți de Domnul pentru că au încercat să obţină obțină focul doar pentru ei) atestă vechimea şi și autenticitatea acestei minuni. [http://www.holyfire.org/eng/index.htm Holyfire.org (eng)]

O altă versiune (probabil) a istorisirii de dinainte este redată mai jos. După ce prinţul prințul Ibrahim PaşaPașa, fiul lui Mohammed Mohamed Ali PaşaPașa, a cucerit Ierusalimul şi și Siria în 1832 A.D. , el l-a invitat pe Papă Papa [[Biserica din Alexandria (coptă)|copt]] [[Petru al VII-lea (Mankarius) din Alexandria|Petru al VII-lea]] să viziteze Ierusalimul şi și să slujească în timpul apariţiei apariției Sfintei Lumini din Sfântul Mormânt al Mântuitorului în Sâmbăta Mare, aşa așa cum face [[Patriarh]]ul ortodox grec în fiecare an. Patriarhul-Papă copt a acceptat invitaţia şi invitația și când a ajuns, a fost primit cu onoruri şi și cinste şi și a intrat în Ierusalim printr-o mare procesiune şi și o celebrare splendidă, la care au participat guvernatorul, conducătorii şi și capii diferitelor facţiuni creştine facțiuni creștine prezente. Cu înţelepciunea înțelepciunea sa, şiși-a dat seama nu va putea sluji în Sfântul Mormânt fără să stârnească animozităţi animozități între copţi şi copți și greci. Papa i-a cerut Paşei Pașei să nu-l silească la aceasta ci să-l lase să participe împreună cu patriarhul grecilor ca terţterț, pentru că se îndoieşte îndoiește de autenticitatea luminii. În Sâmbăta Mare, biserica Sfântului Mormânt s-a umplut de credincioşicredincioși, dar Paşa Pașa a ordonat ca toţi toți să fie scoşi scoși afară din biserică în curtea spaţioasă spațioasă din faţa fața acesteia. Când a venit vremea începerii slujbei, cei doi patriarhi şi Paşa și Pașa au intrat în Sfântul Mormânt ca să spună rugăciunile cuvenite acestui moment. La momentul potrivit, lumina a ţâşnit țâșnit din Sfântul Mormânt astfel încât l-a îngrozit pe PaşăPașă, lăsându-l uimit şi și confuz, Papa având grijă de el până şiși-a revenit. Oamenii care aşteptau așteptau afară nu au fost lipsiţi lipsiți de binecuvântarea luminii deoarece unul din stâlpii porţii porții vestice a bisericii s-a crăpat şi și lumina a ţâşnit țâșnit din el. Această minune l-a făcut pe Paşă Pașă să-l cinstească pe Papă şi și mai mult. Papa Petru al VII-lea a făcut multe reparaţii şi reparații și renovări în biserica Învierii.

==ReferinţeReferințe==

*en: J. Patrich, ''Prima biserică a Sfântului Mormânt în lumina excavaţiilor şi excavațiilor și restaurărilor'', Yosam Tsifiir, Ed., Ancient Churches Revealed, Isreal Exploration Society, Jerusalem, 1993. (ISBN 965-221-016-1)  ==Sursa==