121 de modificări
Modificări
m
→Istoric
Parohia Hagiu se află în imediata apropiere a intersecţiei dintre strada Traian şi Calea Călăraşilor, lângă Hala Traian. Tradiţia spune că în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, în jurul anul 1700, pe locul unde se află actualul sfânt lăcaş exista un schit cu o bisericuţă din lemn, în care vieţuiau câţiva călugări. Întrucât stareţul fusese în Ţara Sfântă, era considerat „hagiu”, adică sfinţit, şi de aceea biserica s-a numit Hagiu.<ref>Constantin G. Giurescu „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.87.</ref>
Între anii 1765 şi 1767, în locul acestui schit a fost zidită o biserică, la care au fost adăugate şi şase chilii pentru adăpostirea văduvelor sărace. Ctitorul sfântului lăcaş, Mihai Logofătul, făcea parte din familia de boieri Băbeanu, care apar în documente în secolul al XVII-lea. El a slujit „''cu multă credinţă, din mică vârstă până la adânci bătrâneţi, la deosebiţi domni ai ŢăriiŢării”.” <ref>G.I.Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor''”, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti 1899.</ref>, printre aceştia fiind Matei Ghica, Constantin Racoviţă, Constantin Mavrocordat şi Scarlat Ghica. Pe când slujea la aceşti domnitori, Mihai Logofătul a construit Biserica Icoanei din Bucureşti, iar după 15 ani de la zidirea acesteia, a ridicat şi Biserica Hagiu, însă atunci era deja călugăr, cu numele Misail Monahul. Ambele lăcaşuri sfinte au fost clădite şi înzestrate cu tot ce agonisise el, aşa cum spune în testamentul pe care l-a încheiat în 1777.
O condică veche cu diferite pomelnice, scrise între 1755 şi 1765, care a fost găsită în Biserica Hagiu, arată că aici veneau să se roage nu doar enoriaşii din mahalaua cu acelaşi nume, ci şi familiile unor mari boieri români, printre aceştia fiind „''Brâncovenii, Cantacuzinii, Catargieştii, Ghiculeştii, Floreştii, Creţuleştii''”.<ref>George D.Florescu, „Din Vechiul Bucureşti – Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite dela sfârşitul veacului al XVIII-lea”, Editura 1935.</ref>
