Modificări

[[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]], citând din [[Hegesip|Hegesippus]], spune că Iacov a fost "numit cel Drept de toţi din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulţi care poartă numele de Iacov."

El este numit în greceşte '''Adelphos''' - "frate". '[[Fraţii Domnului|Fraţii]]' lui Iisus – Iacov, alături de [[Apostolul Iuda|Iuda]], Simon, şi [[Apostolul Iust|Iust]] – sunt pomeniţi în [[Evanghelia după Matei|Matei]] 13:55, în [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 6:3, în [[Evanghelia după Luca|Luca]] 6:14 şi de către [[Apostolul Pavel|Pavel]] în [[Galateni]] 1:19.

Pavel îl descrie apoi pe Iacov ca pe unul pe care însăşi Hristos la arătat mai răsărit ([[I Corinteni]] 15:3-8); ulterior în I Corinteni, el îl menţionează pe Iacov într-un mod care sugerează că Iacov a fost [[căsătorie|căsătorit]] (9:5); iar în Galateni, Pavel îl pune pe Iacov alături de ''Chefa'' (cunoscut mai ales sub numele de [[Apostolul Petru|Petru]]) şi de [[Apostolul Ioan|Ioan]] ca fiind cei trei "stâlpi" ai Bisericii, şi cel care va propovădui printre cei "circumcişi" (aceştia sunt [[evreu|evreii]]) din Ierusalim, în timp ce Pavel şi colaboratorii săi va predica printre păgâni (2:9, 2:12).

[[Faptele Apostolilor|Faptele]] dovedesc fără putinţă de tăgadă că Iacov a fost o figură importantă în comunitatea creştină din Ierusalim. Când Petru, scăpând în mod miraculos din închisoare, trebuie să fugă din Ierusalim, el cere ca Iacov să fie informat (12:17). Când creştinii din [[Biserica din Antiohia|Antiohia]] sunt îngrijoraţi cu privire la faptul dacă creştinii neevrei trebuie sau nu să fie circumcişi pentru a se mântui, cei din Ierusalim îi trimit pe Pavel şi pe [[Apostolul Barnaba|Barnaba]] să discute cu biserica de acolo dar Iacov este cel care tranşează disputa (15:13ff). Când Pavel ajunge în Ierusalim cu ajutoarele pentru credincioşii de acolo, Iacov este cel cu care vorbeşte şi care insistă ca Pavel să se cureţe după ritualul obişnuit la Templu (21:18).

Un pasaj controversat, adesea caracterizat ca fiind o interpolare creştină, din ''Jewish Antiquities'' ale lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif]], prezintă moartea sa în Ierusalim ca având loc după moartea procuratorului Porcius Festus, dar înainte ca Clodius Albinus să-şi preia funcţia (''Antiquities'' 20,9)—având astfel loc în AD 62. Mare preot Anania a profitat de avantajul acestei lipse de autoritate imperială pentru a convoca o curte de judecători care l-au condamnat pe Iacov "pentru acuzaţia de încălcare a legii," acesta fiind apoi executat prin lapidare. Iosif precizează că fapta lui Anania a fost considerată de majoritatea ca o crimă juridică şi i-a ofensat pe "cei care erau consideraţi minţile luminate din oraş şi habotnici în respectarea Legii," ceea ce i-a făcut să meargă cu o petiţie în această problemă la Albinus, imediat ce acesta a intrat în provincie. Protestul lor a dus la destituirea lui Anania din funcţia de mare preot.

Eusebiu, pe lângă că îl citează pe Iosif, redă pasaje acum pierdute din Hegesippus (vezi legăturile de mai jos), şi din [[Clement al Alexandriei]] (''Historia Ecclesiae'', 2.23). Povestirea lui Hegesippus se pare că diferă de ceea ce spune Iosif: [[fariseufarisei|fariseii]], supăraţi pe învăţăturile lui Iacob, întâi l-au adus în faţa adunării preoţilor din Templul din Ierusalim, apoi l-au lapidat şi la sfârşit i-au zdrobit oasele cu un ciocan de piuă.