Modificări

'''Apocatastaza''' (gr. ἀποκατάστασις, ἡ — ''apocatastasis'' = „restabilire , revenire în starea primară”) este speculaţie speculație teologică [[Origen|origenistă]] despre sfârșitul istoriei, potrivit căreia lumea, care ar fi apărut după căderea omului în [[păcat]], va fi în cele din urmă restabilită în starea ei originală în perspectiva unei [[Soteriologie|mântuiri]] universale, prin etape succesive, gratie grație [[har]]ului lui [[Hristos]] care nu îngăduie pieirea veşnică a creaţiei Sale şi nici pedepsele eterne. Consecinţele acestei doctrine sunt radicale: lipsa oricărui proces de sfinţire, dispariţia [[Judecată|judecăţii de apoi]], neeternitatea [[iad]]ului şi chiar mântuirea [[diavol]]ului<ref>Origen, ''De principiis'', III, 6, 5</ref>. Deşi a atras pe unii [[teolog]]i din perioada patristică (cum ar fi [[Grigorie de Nyssa]] <ref>Despre apocatastază vorbeşte Sf. Grigorie de Nissa (sec. IV, fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare), în unele scrieri ale sale (în lucrarea „Despre suflet şi înviere“). El spune că tratamentul purificării se face proporţional cu starea de păcat în care se află fiecare. Tratamentul constă în purificarea sufletului de răutate, ceea ce nu se face fără suferinţă. Tratamentul se aplică tuturor făpturilor şi diavolului. Starea de apocatastază e o stare de fericire, de dumnezeire, străină de orice mâhnire. Cei purificaţi de răutate vor trăi într-o stare de virtute divină, generată de firea divină, care face ca Dumnezeu să fie totul în toate. (Dicționar, Dervent.ro)</ref> sau [[Didim cel Orb]]) prin optimismul ei cosmic, apocatastaza a fost condamnată ca învăţătură origenistă de către [[Sinodul V Ecumenic|al V-lea Sinod ecumenic]] (Constantinopol, 553). Afirmaţia biblică despre «aşezarea din nou a tuturor lucrurilor» ([[Faptele Apostolilor|Fapte]] 3, 21), ca şi învăţătura despre «sabatismul» lui [[Dumnezeu]] (a se vedea mai jos, citatele), este incompatibilă cu apocatastaza, pură speculaţie [[Eshatologie|eshatologică]].