Modificări

Elemente Ca elemente fundamentale ale antropologiei ortodoxe, pot fi menționate următoarele:- * originea divină şi unitatea ontologică a omenirii- * omul ca subiect personal unic, creat după chipul lui [[Dumnezeu]] în vederea (chemat la) asemănării ([[Cartea Facerii|Facerea ]] 1. , 26)- * restaurarea efectivă a firii umane şi recapitularea umanului în şi prin [[Iisus Hristos]], care este Omul ([[Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel|Romani ]] 5, 15) sau "Fiul Omului"  ===Originea divină și unitatea ontologică a omenirii=== Potrivit revelației biblice, omul este adus în ființă și există prin «voința» lui Dumnezeu (Fac. 1, 26), el nefiind nici produsul materiei în evoluție, ca în [[cosmologie]], nici identic cu ființa divină, ca în mitologie. Prin voința Sa creatoare, omul e stabilit într-o relație ontologică specifică cu Dumnezeu, de la începutul existenței sale. Având o fire «compusă» din trup muritor și [[suflet]] nemuritor, aduse la existență în mod simultan și menite să rămână inseparabile (Fac. 2, 7), persoana umană nu se reduce totuși la ele. Fără suflul de viață divină (ebr. ''nephesh'') omul nu ființează ca atare (Fac. 3, 19 ; Ps. 103, 30). Pentru a sublinia factorul divin în om și plenitudinea sa ontologică, unii scriitori bisericești (precum Sfântul [[Irineu de Lyon]]) vorbesc de spirit (gr. ''nous'') care ar fi complementar trupului și sufletului. În general, [[Sfinții Părinți|Părinții Bisericii]] vorbesc de o proprietate sau un atribut fără de care omul n-ar exista ca om și consideră harul ca ceva propriu firii omenești. Cu toate acestea, starea de creatură a omului și deci deosebirea de natură dintre om și Dumnezeu sunt clare. Susținând unitatea dintre trup și suflet și aducerea lor în existență simultană, antropologia ortodoxă a respins concepția [[Origen|origenistă]] despre om; influențată de spiritualismul platonic, aceasta afirmă în chip special ideea de preexistență a sufletelor și de cădere în păcat înainte de istorie, nu a neamului omenesc ca întreg, reprezentat de un singur om - [[Adam]], ci a fiecărui suflet individual. Unitatea ontologică a umanului se poate observa în: crearea femeii din «coasta» lui Adam, care indică nu numai comunitatea de natură dintre bărbat și femeie, ci și complementaritatea lor existențială (Fac. 2, 21-22); distincția sexelor, masculin și feminin, în vederea transmiterii vieții, prin fecunditate și procreație (Fac. 2, 27-28); natura comunitară și monogamică a căsătoriei (Fac. 2, 24). ===Omul ca subiect personal unic, creat după «chipul» lui Dumnezeu în vederea «asemănării»=== Această afirmație biblică (Fac. 1, 26) se referă la misterul [[Persoană|persoanei]] umane, la caracterul ei de ființă ireductibilă (a se vedea art. [[Chip]]). «Chipul» reprezintă centrul personal al omului, partea «naturală» din constituția sa, însăși conștiința unității sale și a relației sale cu Dumnezeu, datorită căreia este capabil a transcende starea sa de creatură. Părinții Bisericii recurg la o mulțime de expresii echivalente pentru a reda esența «chipului»: orientarea ontologică către Dumnezeu sau starea de transcendere, pecetea personală a firii umane, conștiința și libertatea spirituală de autodeterminare, deschiderea liberă spre comuniune, libertatea de a conlucra cu harul îndumnezeitor. În antropologia [[Isihasmul|isihastă]], exprimată de sfântul [[Macarie Egipteanul]] (+ 390), centrul spiritual al omului este «inima». ===Restaurarea efectivă a firii umane și recapitularea umanului în și prin Iisus Hristos=== În acest sens, Iisus Hristos este Omul (gr. ''ho Anthropos'' - Rom. 5, 15) sau «Fiul Omului», în care totalitatea oamenilor este readunată ca într-un nou principiu. Ținând seama de caracterul dinamic al firii și de libertatea personală, antropologia ortodoxă vorbește de diverse «stări» ale umanului, care corespund cu schimbarea relației acestuia cu Dumnezeu. [[Biblia]] amintește de starea dinainte de [[păcat]], dar și starea de cădere, adică umanul negativ care a pierdut perspectiva «asemănării», sau urcușul spre destinul său [[Eshatologie|eshatologic]], precum și de starea de restaurare sau de răscumpărare în Hristos, stare în care umanitatea pozitivă a fost nu numai înnoită, ci și glorificată. Pentru [[apostolul Pavel]], întreaga umanitate este încorporată în Dumnezeu prin [[întruparea]] Fiului Său, adică se îmbracă în omul cel nou «care se înnoiește după chipul Celui ce l-a zidit» ([[Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel|Coloseni]] 3, 10). «Aducându-Se jertfă pe Sine însuși» (Evr. 7, 27), toți participă la tot ceea ce are El ca om și Dumnezeu, și de aceea toți vor învia ([[Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel|Efeseni]] 1, 10—14). Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu Si-a asumat omul în integritatea sa, suflet și trup, și l-a îndumnezeit în propria Sa persoană (a se vedea art. [[Îndumnezeire]]). ==Controverse== Doctrina despre om a format obiectul unei controverse de mari proporții între [[fericitul Augustin]] și Pelagius, discipolul lui Celestin. [[Sinod|Sinoadele]] regionale din Cartagina (419) — can. 120—125, și din Orange (529) — can. 1—4. —, condamnă [[Pelagianism|pelagianismul]], care susținea, printre altele, că moartea trupească a lui Adam a fost o necesitate inerentă naturii sale, nu o faptă a voinței sale și deci o consecință a păcatului. Indiferent dacă păcătuia sau nu păcătuia prin voință, el era supus morții trupești. Or, Dumnezeu nu a creat [[moartea]] (Înț. Sol. 1, 15); aceasta a intrat în lume prin păcat (Rom. 5, 12), nu prin fire. Omul a fost creat prin natură nemuritor, nu prin fire, muritor. În general, antropologia tradițională susține că Adam a fost creat într-o stare de mijloc, între stricăciune și nestricăciune, urmând a o dobândi pe aceea spre care va înclina prin voința sa. Lui Dumnezeu Îi era cu putință să facă pe om să nu păcătuiască, totuși pentru ca nemurirea omului să fie și fapta voinței lui libere, îi dă porunca îndumnezeirii. Așadar, Adam, după ce a călcat această poruncă, s-a îmbrăcat în trup muritor și a pierdut vrednicia de la început ([[Triodul]], [[Duminica Izgonirii lui Adam din Rai|Duminica izgonirii lui Adam din rai]], ed. 1970, p. 100—110). ==Citat== «Astfel la facere s-a zidit întâi un lucru dintre făpturi, după cel dintâi, altul, după acesta iarăși altul, iar după toate, omul. Acesta s-a învrednicit de atâta cinste și grijă din partea lui Dumnezeu, încât toată lumea aceasta văzută a fost făcută înainte de el pentru el. Iar [[Împărăția lui Dumnezeu|Împărăția cerurilor]] a fost gătită îndată după întemeierea lumii, tot pentru el ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 25, 34), înainte de el. Dar și sfat a premers despre el și a fost plăsmuit de mâna lui Dumnezeu și după chipul lui Dumnezeu și n-a primit totul din materia aceasta din lumea supusă simțurilor, ca celelalte viețuitoare, ci numai trupul; iar sufletul, din cele mai presus de lume, mai bine zis de la Dumnezeu însuși, prin suflare negrăită. Aceasta, pentru că e ceva mare și minunat și întrece totul și privește totul și cârmuiește toate; iar, pe de altă parte, cunoaște pe Dumnezeu și-L poate primi pe El și se dovedește mai mult decât orice rezultatul măririi mai presus de toate a Meșterului. Ba nu numai că poate primi pe Dumnezeu prin osteneala nevoitoare și prin [[har]], ci se și poate uni cu El într-un singur [[ipostas]].» (Sfântul [[Grigorie Palama]], ''Capete despre cunoașterea lui Dumnezeu'', 24, în ''Filocalia rom.'', vol. 7, p. 437). ==Bibliografie== * Basile de Césarée, ''Sur l'origine de l'homme'' (coll. ''Sources Chrétiennes''), Editions du Cerf, 1970, Paris; * Panagiotis N. Trembelas, ''Dogmatique de l'Eglise Orthodoxe Catholique'', Desclée de Brouwer et Editions de Chevetogne, 1966, tom. I, p. 520—579 ; * [[Dumitru Stăniloae|Dumitru Stăniloae]], ''Teologia [[Dogmatică]] Ortodoxă'', vol. I, p. 375-418; * Lars Thunberg, ''Microcosm and Mediator: The Theological Antropology of Maximus the Confessor'', Gleerup, Lund, 1965;* Marin Braniște, ''Concepția antropologică a lui [[Clement Alexandrinul]]'', în «Studii Teologice», X (1958), nr. 9-10, p. 588—599.

* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicţionar de Teologie Ortodoxă'', EIBM al BOR, Bucureşti, 1981, pp. 34-37.