Modificări

Fiind îndrăgit de credincioşi, aceştia au cerut să fie [[hirotonie|hirotonit]] [[preot]], însă [[episcop]]ul lui nu a vrut, iniţial, să îl hirotonească, pentru că Antim nu avea educaţia necesară. În cele din urmă, la stăruinţele naşului lui Antim, episcopul de Smirna l-a hirotonit. La întoarcerea dintr-un [[pelerinaj]] la [[Muntele Athos]], Părintele Antim s-a întors în Chios, unde a fost numit preot [[capelan]] la un spital de leproşi căzut în paragină. Sub călăuzirea lui, spitalul a devenit în curând un adevărat centru spiritual, în acelaşi timp spital şi mănăstire. Ieromonahul Antim îi îngrijea pe mulţi dintre cei mai grav bolnavi cu propriile sale mâini, şi i-a vindecat pe mulţi în chip minunat. Unii dintre pacienţii lui au devenit la rândul lor monahi sau monahii.

După [[w:Treaty_of_Lausanne|Tratatul de la Lausanne]] din [[30 ianuarie]] 1923 care a dus la schimburi masive de populaţie între Grecia şi Turcia, în Chios au început să vină valuri de refugiaţi greci din Asia Mică. Printre aceştia se găseau şi multe călugăriţe şi fete sărace. În această vreme de tulburare, părintelui Antim i s-a arătat, într-o vedenie, Maica Domnului, care i-a cerut să construiască o mănăstire pentru călugăriţele refugiate. Acesta a întemeiat în Chios o mănăstire care, după ani de zile în care a avut de înfruntat criticile şi opoziţia celor care afirmau că întemeierea unei asemenea comunităţi nu ar fi fost în pas cu vremurile, a devenit, în 1930, Mănăstirea Maicii Domnului Ajutătoarea (Panaghia Voithia). Comunitatea a crescut rapid, ajungând la optzeci de călugăriţe, şi a devenit cunoscută în întreaga Grecie ca un model de viaţă monahală. Ierom. Antim slujea ca preot duhovnic pentru monahiile de aici. Vreme de treizeci de ani, primea zilnic vizita a în jur de şaizeci-şaptezeci de pelerini şi credincioşi. A săvârşit multe vindecări. Iar când a ajuns prea bătrân pentru a mai putea munci cu mâinile sale, s-a retras la el în [[chilie]] şi s-a rugat să se învrednicească să îşi poată sluji aproapele până la ultima suflare.