Modificări

Se crede despre Sfântul Alexandru că s-a născut între 237 şi 244. A fost ales [[vicar]] pentru a-l asista pe [[Mitrofan de Constantinopol|Mitrofan]], care era episcop al Bizanţului în primele decade ale secolului al IV-lea şi care era foarte bătrân în vremea Sinodului de la Niceea. Există o mare incertitudine privind legată de transferul dintre Alexandru şi Mitrofan privind episcopia Bizanţului şi decesul lui Mitrofan. [[Hirotonie|Hirotonirea]] lui Alexandru ca vicar a avut loc, probabil, între 313 şi 314, când Alexandru avea 72 de ani. Din cauza vârstei lui Mitrofan, Alexandru a fost cel care a participat la Sinodul de la Niceea, deşi se poate ca şi Mitrofan însuşi să fi participat la acest sinod<ref> Site-ul Patriarhiei Ecumenice [[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en]] spune că Alexandru i-a succedat lui Mitrofan în 314.</ref>. În realitate, Alexandru i-a succedat lui Mitrofan numai după decesul acestuia, conform voinţei lui Mitrofan<ref>Datarea tranziţiei scaunului patriarhal dintre Mitrofan şi Alexandru din acest articol urmăreşte informaţiile postate pe site-ul Patriarhiei Ecumenice [[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en lista patriarhilor]]. Totuşi, aceste informaţii nu coincid cu cele din biografia lui Mitrofan I de pe acelaşi site şi nici cu perioada [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]], Alexandru fiind deja Episcop al Bizanţului cu zece ani înainte de sinod</ref>.

Punctul central al Sinodului de la Niceea a fost disputa teologică provocată de [[Arie (eretic)|Arie]] şi învăţătura sa numită [[arianism]]. Alexandru l-a sprijinit pe [[Alexandru al Alexandriei]] în apărarea poziţiei trinitare la sinod, în final sinodul condamnându-l pe Arie şi arianismul. După sinod, Arie a cerut să fie reprimit în comuniune. Cu sprijinul lui [[Eusebiu de Nicomidia]], care l-a convins pe împărat, [[Constantin cel Mare]] l-a obligat pe Alexandru să îl reprimească oficial pe Arie în comuniune<ref>[[Atanasie al Alexandriei]] ''Ep. ad Serap.''; Rufinus, ''Hist.'' i.</ref>. În conformitate cu relatarea lui Socrate Scolasticul, Arie nu s-a dezis faptic de erezia lui, ci a adoptat o poziţie echivocă, lucru de care Episcopul Alexandru fusese avertizat<ref>Socrates Scholasticus, ''op. cit.'' i. 37</ref>. Deşi adepţii lui Eusebiu l-au ameninţat pe Alexandru cu [[depunere]]a şi alungarea, el a persistat în a refuza să-l admită pe Arie înapoi în sânul Bisericii. Alexandru s-a închis singur în Biserica Sfânta Irina, care la acea vreme era [[catedrală|catedrala]] Constantinopolului, în rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu cerând să fie luat din lumea aceasta mai degrabă decât să fie forţat să refacă comuniunea cu cineva care doar se prefăcea că se [[pocăinţă|pocăieşte]]. Aşa cum se cunoaşte, Arie a murit în 336 în drum spre biserică, înainte de a putea fi reprimit în comuniune.