Modificări

'''Acrivia''' [(gr. akriveia = exactitate] ) este aplicarea strictă a [[canoane]]lor în cazuri în care doctrina şi [[tradiţia Bisericii]] trebuie să fie respectate cu rigoare. Încă din primele secole s-au ivit situaţii în care autoritatea bisericească a fost nevoită să practice un rigorism dogmatic care a dus la excluderea membrilor căzuţi în [[erezie]] ([[anatematizare]], [[excomunicare]]). În practica bisericească acrivia se referă la validitatea şi aplicarea canoanelor, ca parte a tradiţiei permanente. De asemenea, în cursul istoriei, austeritatea aceasta canonică exagerată — care ar pune în pericol însăşi mântuirea în cazuri personale, sau deschiderea misionară şi ospitalitatea pastorală a Bisericii — a alternat cu [[iconomie|iconomia]]. Acrivia şi iconomia sînt două modalităţi principale de care Biserica dispune în exercitarea autorităţii sale canonice. În [[dialogul ecumenic]], acrivia şi iconomia au fost menţionate ca două atitudini posibile faţă de [[validitatea Tainelor]], în special a [[hirotonie]]i, în afară de limitele canonice ale Bisericii.

Canonul 7 al [[Sinodului Sinodul II ecumenicEcumenic]] (Constantinopol, 381) reluat şi completat de canonul 95 al [[Sinodului Sinodul VI ecumenicEcumenic]] (Constantinopol, 680—681), menţionează două categorii de [[eretic]]i şi [[shismaticschismatic]]i, faţă de care Biserica procedează diferit când este vorba de primirea lor la [[Ortodoxie]] : unii sunt acceptaţi ca botezaţi valid, prin repudierea în scris (libelli) a ereziei lor şi prin săvârşirea [[Mirungere|Tainei mirungerii]] ([[Arie|arieni]], [[macedoneni]], [[sabatieni]], [[novaţieni]], [[tetradiţi]], [[apolinarieni]], [[Eutihie|eutihieni]], [[dioscoriţi]], [[severieni]]) ; alţii sînt primiţi ca nebotezaţi, urmând să fie apoi [[catehizaţi]], [[exorcizaţi]] şi în fine «iluminaţi» ([[eunomieni]], [[montanişti]], [[sabelieni]], [[manihei]], [[valentinieni]], [[marcioniţi]]). Criteriul acestei analize a fost regula de credinţă apostolică sau Ortodoxia, de la care nu există dispensă.