19 modificări
Modificări
Colindă
,→Colindul
== Colindul ==
[http://cornel.nistea.com/scrieri/memorii/craciunul-primiti-colindatori.htm]
Fără colind Crăciunul ar fi unul - hai să spunem “globalizat”, un Crăciun al generaţiei Internet, al unei generaţii desprinsă aproape radical de viaţa comunităţii tradiţionale româneşti. Nu este viu un Crăciun în care doar asculţi on-line sau pe CD colinde (între noi fie vorba, din ce în ce mai ''remixate''), fără însă a ieşi din comoditatea şi egoismul omului modern. A merge cu colindul înseamnă a vesti pe Hristos, este sinonim cu ideea de apostolat: ''Mergând, îvăţaţi toate neamurile...'', înseamnă a aduce tuturor vestea şi bucuria venirii lui Dumnezeu în lume, a înomenirii Lui; înseamnă să înţelegi cuvântul Sfinţilor Părinţi care afirmă că ''Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă Dumnezeu (prin asemănare, sau participare)''. De aceea Biserica ne îndeamnă, ne invită pe toţi să devenim colindători, iar acest lucru se face începând cu odovania (adică sfârşitul sau încheierea) ultimei mari sărbători, Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 21 noiembrie, şi nu aşa cum în mod greşit se obişnuieşte (de ceva timp încoace), doar în zilele premergătoare sau doar în ziua de ajun!