Iconologie

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Iconologia (sau teologia icoanei) este o disciplină teologică dedicată studierii atributelor proprii ale diferitelor subiecte creștine (sfinți, scene biblice etc.) care sunt sau urmează a fi înfățișate în icoane.

Termenul provine din cuvintele grecești εἰκών, eikon („imagine”, „icoană”) și λόγος, logos („studiu”, „știință”). A apărut pentru prima dată 1593, în cartea italianului Cesare Ripa: Iconologia.

O persoană care se ocupă cu iconologia este numită în mod uzual iconolog. Acesta este cel care teoretizează modul în care trebuie pictate icoanele, unde și cum trebuie amplasate acestea etc., în timp ce iconograful sau „iconarul” este cel care pictează efectiv icoanele și frescele, urmând indicațiile iconologice, dar având și propria libertate de exprimare artistică.

Bibliografie

• Leonid Uspensky, Teologia icoanei, Editura Anastasia, București, 1994, ISBN 973-96130-4-7
• Christoph Schönborn, Icoana lui Hristos, Editura Anastasia, București, 1996, ISBN 973-50-3088-9