Teodosie cel Mare (împărat)

Împăratul roman Teodosie cel Mare

Sfântul și binecredinciosul împărat Teodosie I, numit și Teodosie cel Mare (grec. Θεοδόσιος ο Μέγας), a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii - de răsărit și de apus. Teodosie cel Mare este cunoscut și pentru că a decretat creștinismul ortodox ca religie oficială a Imperiului Roman. A fost un puternic apărător al credinței ortodoxe și trecut în rândul sfinților, prăznuirea lui făcându-se la data de 17 ianuarie.

Viața

Teodosie cel Mare (numele roman fiind Flavius Theodosius) s-a născut pe 11 ianuarie 347 la Cauca în nord-vestul provinciei romane Hispania (azi Coca, în Spania). Era fiul generalului Flavius Theodosius cel Bătrân, mama sa numindu-se Thermantia; ambii săi părinți erau creștini ortodocși.

S-a căsătorit cu Aelia Flacilla, de la care a avut doi fii, Arcadie și Honorius (urmașii săi la tron), și o fiică, Pulcheria. Soția sa, Aelia Flacilla (cunoscută și ca Placilla sau Plachilla), este prăznuită ca sfântă pe data de 14 septembrie. Atât Aelia, cât și fiica sa Pulcheria au murit în anul in 385. Mai târziu, Teodosiu s-a căsătorit cu Galla, fiica împăratului Valentinian I, cu care a avut o fiică, Galla Placidia, viitoarea mamă a împăratului Valentinian al III-lea.

Mergând pe urmele tatălui său, Teodosie îmbrățișează și el cariera militară, ajungând la demnitatea de dux în provincia Moesia superioară în anul 374, după ce se distinsese în bătăliile purtate împotriva sarmaților la Dunărea de Jos^[1].

La scurt timp însă, datorită faptului că tatăl său (generalul roman Flavius Theodosius cel Bătrân) căzuse în dizgrație și fusese executat la ordinul împăratului Valentinian I, Teodosie s-a retras la moșiile sale în Spania (în 376), aparent temându-se de persecuțiile împăratului din cauza legăturilor sale de familie. Dar reputația sa din domeniul militar nu a fost uitată, și după moartea lui Valentinian I, urmașii acestuia, co-împărații Valentinian al II-lea și Grațian, l-au rechemat pe Teodosie, încredințându-i comanda unei noi campanii împotriva sarmaților. După o serie de victorii, Teodosie a câștigat rangul de magister militum per Illyricum, iar în anul 378 împăratul Grațian l-a desemnat drept co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman, după ce fostul co-împărat Valens fusese ucis de către goți în bătălia de la Adrianopol.

Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de apărare a imperiului, efectuând o serie de reforme în domeniul dreptului, fiscalității și finanțelor, și acceptând un număr sporit de contingente „barbare” în armată. După lupte grele cu vizigoții, care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosie a ajuns la o înțelegere cu aceștia, semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabilește ca federați în provincia Tracia, între Balcani și Dunăre. După aceasta, Teodosie a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-împărat în părțile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oștile lui Teodosie l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.

Ulterior, după moartea lui Valentinian al II-lea în 392, Teodosie rămâne conducător al Imperiului Roman ca împărat unic - el a fost ultimul împărat roman în acest sens (al imperiului unic). I s-a opus însă Arbogast, comandantul armatelor romane din apus (magister militum), care l-a ales pe Flavius Eugenius, un fost profesor de retorică și un păgân, ca împărat al occidentului. Teodosie a condus personal campania împotriva uzurpatorului Eugenius, campanie care a culminat cu bătălia de la râul Frigidus (5 și 6 septembrie 394), la poalele Munților Alpi. Deși în prima zi a bătăliei lucrurile nu au mers deloc bine pentru Teodosie, a doua zi, după ce "au fost văzuți pe cer doi îngeri călărind pe cai albi" (așa cum relatează o cronică), oștile lui Teodosie au prins curaj, și fiind ajutate și de o furtună puternică (un ciclon de tip Bora) ce suflă direct în fața forțelor lui Eugenius, au obținut o victorie categorică, Eugenius fiind capturat și executat.

Teodosie cel Mare a murit pe 17 ianuarie 395 la Mediolanum (Milano de astăzi, în Italia). Sf. Ambrozie al Milanului, cu care Teodosie a avusese o strânsă relație spirituală, a ținut cu această ocazie discursul funerar "De obitu Theodosii". Moartea lui Teodosie a fost o piatră de hotar în istorie: lumea romană nu a mai fost niciodată unită. Imperiul Roman a fost divizat (de această dată definitiv) între cei doi fii ai săi: Arcadie în Imperiul Roman de Răsărit, sub regența lui Rufinus, și Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regența lui Stilicho.

Teodosie și creștinismul ortodox

Deși se născuse într-o familie creștină (atât tatăl său, generalul Flavius Theodosius cel Bătrân, cât și mama sa, Thermantia, fiind creștini ortodocși), Teodosie nu a fost botezat decât în toamna anului 380, la vârsta de 33 de ani, de către episcopul Acholius al Tesalonicului, după ce se asigurase în prealabil că acest episcop nu era adept al arianismului, erezie care începuse să facă mulți adepți în imperiul roman.

Imediat ce a ajuns co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman, Teodosie a început o activitate susținută de combatere a ereziilor, în special a arianismului. Astfel, în februarie 380, împreună cu Grațian (împăratul din apus), a dat un edict (decret) care legifera obligativitatea credinței ortodoxe pentru toți supușii lor.

La două zile după intrarea sa ca împărat (Augustus) în Constantinopol, la 24 noiembrie 380, Teodosie l-a exilat pe episcopul arian Demophilus, iar în locul său l-a numit pe Sf. Grigorie Teologul (Grigorie de Nazianz), care era conducătorul spiritual al comunității ortodoxe din Constantinopol și un apărător intransigent al Crezului de la Niceea. Acest lucru a stârnit nemulțumiri în rândul arienilor, nemulțumiri care s-au tradus chiar și printr-o încercare de asasinare a împăratului. Teodosie nu a dat înapoi, ci a convocat un important sinod la Constantinopol, în luna mai 381, sinod care avea să rămână în istoria Bisericii ca Sinodul II Ecumenic.

Deși în tot timpul domniei sale Teodosie a fost un apărător ferm al creștinismului ortodox, mai cu seama în ce privește credința în Sfânta Treime, așa cum stabiliseră primele două Sinoade Ecumenice, el a încercat să fie conciliant și cu ereticii dar fără succes. Din acest motiv, a fost nevoit să ia și unele măsuri dure împotriva ereticilor și a păgânilor. Astfel, în anul 388 a numit noi prefecți în provinciile orientale, cu misiunea expresă de a distruge templele zeilor păgâni. În 391, Teodosie a refuzat restaurarea altarului tradițional al Victoriei din Senatul roman; tot el este acela care a pus capăt Jocurilor Olimpice, care aveau o tradiție de peste o mie de ani. Practic, în perioada 391-92 toate templele păgâne din imperiul roman au fost închise. Împăratul Teodosie cel Mare a pus capăt, printr-un decret, jertfelor păgâne (atâtea câte se mai practicau) în Roma și Alexandria; a interzis și cultul zeilor domestici, odată cu întregul păgânism.

Note

↑ Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva, București, 1976

Surse

Legături externe

Casetă de succesiune: Teodosie cel Mare (împărat)
Precedat de: Valentinian al II-lea	Împărat roman 379-395	Urmat de: Arcadie împărat la Răsărit Honorius împărat la Apus

[1] Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva, București, 1976

[1]

OrthodoxWiki β