Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi

Versiunea din 14 mai 2020 04:24, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Istoric)
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi
Biserica Trei Ierarhi.jpg
Jurisdicție Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip călugări
Înființată 6 mai 1639
Ctitori Vasile Lupu
Stareț Arhimandrit Nichifor Horia
Mărime aprox. 30 călugări
Localizare  Iași
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 28
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sfinții Trei Ierarhi
(30 ianuarie)
Site web oficial http://www.manastireasftreiierarhi.ro

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi este o veche mănăstire ortodoxă din România. Este situată în centrul istoric al municipiului Iași, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta „Ulița Mare”). Printre altele, ansamblul cuprinde biserica cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Moldova. A fost ctitorită între anii 1637-1639 de către Vasile Lupu, Domn al Moldovei (1634-1653).
Mănăstirea este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare IS-II-a-A-04076.[1]

Istoric

Ajuns pe tronul Moldovei în anul 1634, Vasile Lupu, fost mare vornic în timpul predecesorilor săi, era un boier înțelept și luminat, iubitor de frumos și mai ales iubitor de credință. Perioada în care a domnit (1634-1653) a fost una de înflorire culturală și spirituală în vor însemna prima mare epoca de cultură Moldovei. În spiritul tradiției marilor voievozi mușatini din trecut, Vasile Lupu a ctitorit încă din primii ani ai domniei sale o biserică, gândită a fi și necropolă domnească, care avea să fie fără pereche: „Sfinții Trei Ierarhi” sau „Trisfetitele” din Iași.[2]

S-a păstrat până în prezent pisania gravată în piatră la intrarea din partea sudică a bisericii[2]:

Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu, robul stăpânului Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și închinător al Treimei, Io, Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, și cu Doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii Ioan Voievod și Maria și Rucsandra, am zidit această sfântă biserică în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna mitropolitului Varlaam la 7147, mai 6”.

În anul 1641, au fost aduse aici moaștele Sfintei Parascheva, trimise de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale lui Vasile Lupu (acesta plătise toate datoriile pe care Patriarhia Constantinopolului le avea către Înalta Poartă). Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră până la Galați, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.[3] Ajungând la Iași, sfintele moaște și cei care le însoțeau au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Mitropolitul Varlaam, de episcopii de Roman și Huși, de cler și de credincioși.[3] La 13 iunie 1641, sfintele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.[4] Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887, unde se află și în prezent.[5]

De-a lungul timpului mănăstirea a avut mult de suferit, fiind jefuită și incendiată de cazacii lui Timuș Hmelnițki (în 1650) și de polonezii lui Jan Sobieski (în 1686). De asemenea, cutremurele din 1711, 1781, 1795 și 1802 au provocat avarii ale bisericii mănăstirii și ale chiliilor.

În anii 1882-1887, în timpul domniei regelui Carol I, s-au inițiat ample lucrări de refacere ale bisericii de la Trei Ierarhi, realizate de arhitectul francez Lecomte du Noüy, același care restaurase și biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Refacerea picturii și reamenajarea interiorului au durat mai mult, până în 1898, iar resfințirea bisericii s-a făcut în 1904.[2]

Arhitectură

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi în prezent

Note

  1. Ministerul Culturii. Lista monumentelor istorice 2015: Județul Iași, p. 1722, accesat la 23 aprilie 2020
  2. 2,0 2,1 2,2 Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi: Istorie, accesat la 25 aprilie 2020
  3. 3,0 3,1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908, p. 161.
  4. Cuvioasa maica noastră Parascheva cea nouă, accesat la 2 mai 2020
  5. Catedrala Mitropolitană Iași, accesat 2 mai 2020

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908

Legături externe